Șerban Sere: „Va fi o partidă deosebit de grea”


Managerul orădenilor a vorbit despre partida cu BC Timișoara

Înaintea meciul de joi cu BC Timișoara, managerul lui CSM Oradea, Șerban Sere, a făcut declarații de presă afirmând că se așteaptă la un meci extrem de dificila, dată fiind poziția în clasament a oaspeților. Oficialul gazdelor a subliniat că obiectivul echipei sale este ocuparea uneia dintre primele 2 poziții:

“Pentru noi, CSM Oradea, meciul constituie o nouă luptă pentru consolidarea unuia dintre primele două poziții în clasament în ierarhia actuală și continuarea luptei pentru acontarea unei poziții cât mai bune în ierarhia de la sfârșitul sezonului regulat. În același timp este un meci în care Timișoara își dorește și propune victoria pentru că este angrenată în lupta pentru calificarea în playoff. Este una din ultimele lor șanse de a intra în primele opt.

Anticipez că va fi o partidă deosebit de grea. Ne dorim o evoluție foarte bună și chiar dacă respectăm foarte mult adversarul, ne dorim să câștigăm. Desigur, regret faptul că ne-am jucat cu inimile suporterilor noștri în ultimele meciuri, însă nu putem să ascundem faptul că și acest meci pare să se înscrie în aceeași notă, a jocurilor aprig disputate până la ultima suflare. Sper să oferim un nou motiv de satisfacție suporterilor noștri și anume să ne impunem în acest meci.”

Șerban Sere s-a referit și la suporterii echipei, declarând că a rămas impresionat de atașamentul acestora, chiar în momente când jocul nu funcționa tocmai cum și-ar fi dorit:

„Cu excepția lui Radovan Markovic, care face progrese vizibile în programul său de recuperare, întreg lotul de jucători este la dispoziția antrenorului. Dorința băieților este de a răsplăti inimosul public care i-a sprijinit în manieră de-a dreptul impresionantă inclusiv atunci când jocul nu a funcționat la parametri scontați, așa cum s-a întâmplat la meciul cu Piteștiul în prima sa jumătate. La rândul meu doresc să mulțumesc fanilor pentru că rar mi-a fost dat să văd aportul atât de consistent al publicului în condițiile în care echipa favorită a rămas destul de mult în urma adversarului. Avem suporteri adevărați, care ne sprijină necondiționat, chiar și atunci când suntem într-un moment dificil pe teren.”

Meciul dintre cele două echipe va începe joi de la ora 18:00.



Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre CSM CSU Oradea vs SCM Timișoara
Citește ultimele știri despre CSM CSU Oradea

Claudiu Dekan / 26 February 2014 / 21:05


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
SURSE. Patrick Richard este noul jucător al lui U-BT Cluj-Napoca
Baschetbalistul american a evoluat în cele mai puternice campionate ale Europei 
Sebastian Ionescu și Bogdan Popa pleacă de la SCM U Craiova
Formația din Bănie se desparte de doi jucători autohtoni U23 
Daniel Husein „Dasaev”, cel care a înjunghiat baschetbaliștii americani de la Brăila, a fost plasat în arest la domiciliu
Interlopul brăilean a fost aproape să îi omoare pe baschetbaliștii Joseph McClain și Darrell Bowie 
Mirel Dragoste: „Simțeam că am nevoie de o schimbare și de o nouă provocare”
Fundașul se alătură celor de la SCM Timișoara după trei sezoane la BC CSU Sibiu 
Primele declarații ale noilor jucători de la U-BT Cluj Napoca
Ce au avut de spus Karlo Žganec şi Artis Ate 
Mirel Dragoste a ajuns la o înțelegere cu SCM Timișoara
Jucătorul de 24 ani se află la a cincea echipă din carieră 
Goran Gajovic a semnat cu BCM U Pitești - Exclusiv
Muntenegreanul a negociat și rămânerea la SCM U Craiova 
U-BT Cluj l-a adus pe fundașul Artis Ate (VIDEO)
Internaționalul leton vine de la VEF Riga 
Karlo Zganec este noul jucător al lui U-BT Cluj
Zganec este de patru ori campion al Croației, alături de Cedevita Zagreb 
Zona Transferurilor 2019 - Liga Națională de Baschet Masculin
Toate mutările făcute de echipele din România în această pauză competițională 
0 
El poate da fie..... 
click pt. Articol 21 July 2019 20:13
0 
e u25 
click pt. Articol 21 July 2019 20:03
0 
Sunt câteva nume care pot ajunge! Sper sa nu fie unul dintre cei trecuti de 34 de ani!!!!!!! 
click pt. Articol 21 July 2019 19:58
0 
Pare sa aibă și sa știe de toate: forță, detenta, pătrundere, aruncare, foarte bun jucătorul. Acum sa vedem și jucătorii "din caciula", dar categoric vom avea altceva la Cluj din sezonul asta. 
click pt. Articol 21 July 2019 19:45
0 
da,este vorba despre un croat de la cedevita care la prima vedere arata destul de ok 
click pt. Articol 21 July 2019 17:42
0 
Incet dar sigur,va formati o super trupa,FELICITARI !! 
click pt. Articol 21 July 2019 17:13
Tommy Fortza Steaua
0 
Odata cu Burlacu antrenor,o sa aveti o echipa puternica in acest sezon! Deja sunt acontati cativa tineri de u23 puternici !!! 
click pt. Articol 21 July 2019 17:07
Tommy Buzestii
0 
PE aceasta pagina nu faci decat hate,nimic altceva!! Iti spun doar atat,este un new entry CROAT !!! 
click pt. Articol 21 July 2019 17:04
stef No așa!
0 
Și mai vin! 
click pt. Articol 21 July 2019 16:53
Buzestii Baieti,
0 
Nu ma dezamagiti,mai exista oare cineva care sa se uite in gura individului in afara de dentist?O sa incerce vreo lovitura de imagine ca acoperire(daca o iesi),in rest sfantul parandarat sa traiasca si refrenul cu avem buget mic,ne dusmanesc arbitrii,etc,etc...mic si gretos! 
click pt. Articol 21 July 2019 15:26