Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Șerban Sere: „Mergem la Ploiești să obținem una sau chiar două victorii”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
29.05.2014

Sâmbătă și duminică, Sala „Olimpia” din Ploiești va fi gazda primelor două meciuri ale finalei din Liga Națională masculină dintre CSU Asesoft din localitate și CSM Oradea. Șerban Sere, managerul grupării din Oradea, a prefațat atât primele partide dintre echipa sa și campioana en-titre cât și întreaga serie. 

„Ne aflăm în fața celor mai importante jocuri din existența clubului nostru. Suntem în fața unei misiuni care pe de o parte ne onorează, dar pe de alta ne obligă. CSM Oradea va face totul pentru a nu fi o simplă prezență în finală. Ne vom lupta până la ultima picătură de energie. Mergem la Ploiești să obținem una sau chiar două victorii. Am discutat cu băieții, cu antrenorii și toată lumea este hotărâtă să atingă obiectivul propus în meciurile de la Ploiești. 

Noi am pregătit foarte bine aceste jocuri, știm foarte bine ce joacă adversarul. Cu tot respectul pe care experiența acumulată de Asesoft îl impune, considerăm că avem atuurile noastre, pe care vom încerca să le valorificăm. Din punctul meu de vedere nu există o favorită a finalei. Consider că într-o finală nu contează prea mult avantajul terenului propriu cu toate că mi-aș dori să nu se ajungă la meci decisiv.

Este cert că suntem în formă sportivă foarte bună. Cel puțin în play-off am demonstrat prin rezultatele obținute. Cu certitudine experiența Asesoftului este un factor în favoarea acestei echipe. Eu mă bazez pe atmosfera foarte bună din lotul echipei noastre, pe coeziune și pe jocul colectiv pe care îl dezvoltăm. Eu cred că suntem o echipă foarte greu de bătut în zile consecutive pentru orice echipă din România în acest moment”, a declarat Sere în cadrul unei conferințe de presă conform site-ului oficial al CSM Oradea. 

Totodată, oficialul bihorean a fost întrebat dacă are temeri legate de arbitrat, iar acesta a răspuns în felul următor:

„Mă aștept la un joc dur din partea Asesoftului în apărare și nu știu în ce măsură vor fi sancționate contactele. Arbitrajul nu este problema mea. Eu îmi doresc să fim pregătiți de orice și să ne concentrăm asupra jocului nostru, asta e treaba noastră. Este singura noastră șansă, jocul nostru. Nu avem de ce să ne fie frică de ceva”. 

În altă ordine de idei, Șerban Sere a subliniat faptul că, singura indisponibilitate pe care o are antrenorul Cristian Achim este Zarko Comagic, accidentat la nivelul cotului mâinii stângi. Baschetbalistul și-a scos ghipsul, participă la antrenamente, însă nu este refăcut complet. 

Primul meci al finalei se va disputa sâmbătă, 31 mai, de la ora 20:15, iar partida secundă va fi duminică, 1 iunie, cu începere de la ora 18:00. Ambele confruntări vor fi transmise de postul DigiSport. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!