Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

„El Clasico” din Liga Națională de Baschet Feminin, în pericol

Valentin Todea

Valentin Todea
19.07.2016

Baschetul feminin românesc se confruntă an de an cu probleme financiare, organizatorice sau de altă de natură. Astfel, calitatea întrecerii poate fi pusă sub semnul întrebării cu fiecare sezon disputat. Cele două poluri de putere din acest campionat vreme de două decenii, Arad și Târgoviște, nu vor conta foarte probabil nici în următoarea stagiune în lupta pentru trofeul de campioană. Mai mult decât atât, gruparea din Cetatea Chindiei are șanse reduse de a participa în ediția ce stă să înceapă în luna septembrie, existând șanse ca aceasta să se desființeze din cauza datoriilor sau să evolueze cu junioarele, așa cum notează dbsport.ro.

La situația echipei dâmbovițene a reacționat și Andreea Huțanu, una dintre jucătoarele experimentate care au evoluat mai mulți ani pentru Târgoviște, declarând, printre altele, că nu va mai juca pentru multipla campioană a României în aceste condiții:

„Noi ne-am făcut datoria pentru oraș și pentru suporterii minunați de acolo. Nu vom uita niciodată atmosfera din sala din Târgoviște, publicul fantastic care ne-a înțeles și ne-a ajutat mereu, și la bine și la greu. Eu una nu mă mai întorc la CSM în condițiile astea și probabil că și celelalte românce vor proceda la fel”, a spus sportiva pentru sursa menționată anterior.

De cealaltă parte, Univ. Goldiș ICIM Arad este aproape de finalizarea lotului pentru sezonul viitor, unul care va lupta însă pentru o clasare la mijlocul clasamentului în Liga Națională, conform spuselor oficialilor arădeni. După șocul primit de formația galben-albastră la jumătatea stagiunii trecute, la trupa din vestul țării se încearcă crearea unui echilibru din punct de vedere financiar și al lotului de jucătoare, chiar dacă nu va putea fi atinsă performanța cu care a fost obișnuită.

Sezonul 2014-2015 a fost ultimul în care ambele grupări amintite au avut la dispoziție efective puternice pe întreaga durată a acestuia. Atunci, CSM Târgoviște a fost încunată campioană după o finală în 5 meciuri împotriva celor de la ACS Sepsi SIC, în timp ce ICIM Arad a încheiat întrecerea internă pe podium, după ce s-a impus în 2 partide în finala mică împotriva echipei din Alba Iulia.

Așadar, există o probabilitate crescută de a avea parte de o nouă stagiune fără confruntări la fel de atractive ca în anii precedenți între cele două combatante, sau chiar una fără ambele grupări înscrise în campionat. În schimb, aparent se contureză un duel interesant pentru supremație între Sepsi Sfântu Gheorghe și Universitatea Cluj-Napoca.

*Foto: Răzvan Păsărică/ sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!