Stiri Juniori U20 Masculin

“Leii din Banat”, campioni la U20

Marius Petri

Marius Petri
27.04.2014

BC Timișoara și CSS Ploiești s-au întâlnit astăzi în finala mare a campionatului national al categoriei U20 pe parchetul sălii “Constantin Jude” din Timișoara. Încurajați de aproximativ 300 de suporteri, baschetbaliștii bănățeni au avut o prestație foarte bună, dominând partida pe tot parcursul celor 40 de minute.

Timișorenii încep mult mai bine meciul, conducând cu 10-0 după trei minute de joc. Ploieștiul contracarează prin Neagu, care reușește 3 coșuri consecutive, astfel încât tabela indică 12-6 la jumătatea primului sfert. Gazdele își revin și duc avansul la 9 puncte cu 2 minute rămase din prima secvență, ecartul crescând în ultimele secunde la 21-12.

Diferența se menține în jurul a 10 puncte în primele 3 minute ale sfertului secund, dar crește în următoarea perioadă pe fondul unor neatenții ale ploieștenilor și a unei defensive agresive a formației de pe Bega. Neagu continuă să fie principala armă a grupării prahovene, dar jocul acestuia nu este suficient pentru a recupera deficitul echipei sale. Timișoara a mai pierdut din intensitate în ultimele minute, fapt de care profită elevii lui Marian Hartman, care refac ecartul de la începutul sfertului și se intră la vestiare cu scorul de 45-35.                                                     

Sfertul al treilea începe într-o notă echilibrată, bănățenii revenind de fiecare dată când adversarii se apropie la 8 puncte. Situația se schimbă la jumătatea secvenței, când Ploieștiul profită de lipsa de concentrare a gazdelor și duce diferența la 6 puncte. Time-out-ul cerut de Cristian Bota le redă încredere “leilor”, care se distanțează din nou la peste 10 lungimi. Cu un Neagu care a început să greșească, prahovenilor nu le mai iese jocul în atac și Timișoara este cu o mână pe trofeu înaintea ultimelor 10 minute, scor 63-50.

Ultimul sfert debutează cum nu se putea mai rău pentru ploieșteni, care nu reușesc să marcheze timp de două minute, handicapul crescând astfel la 20 de puncte. Gruparea prahoveană cedează lupta și Cristian Bota își permite să introducă pe teren și jucătorii nefolosiți până acum. Ploiești nu mai conteză în ultimele minute și scorul capătă proporții, tabela indicând 91-59 la finalul jocului.

Astfel, BC Timișoara câștigă în mod categoric finala și își adjudecă trofeul de campioană la cea mai înaltă categoriei a piramidei juvenile, după ce câștigase și sezonul trecut la U23. Succesul alb-violeților este cu atât mai clar cu cât bănățenii nu au pierdut niciun meci în acest sezon

Raul Covaciu a fost cel mai bun jucător al finalei, ieșind în evidență cu 26 de puncte, 9 recuperări și 3 pase decisive. De asemenea, Georgian Păun a avut o prestație foarte bună, cu 18 puncte și 17 recuperări. Printre remarcați se numără și Cătălin Sabău, autor a 23 de puncte, 8 recuperări și 3 intercepții.

Pentru Ploiești, Ștefan Neagu a fost din nou vioara întâi, marcând 28 de puncte, însă o evoluție demnă de o finală a avut și Andrei Ene, cu 19 recuperări și 12 puncte.

*foto: Facebook BC Timișoara

1 comentariu la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Continuitate
    La Timisoara ca si la Cluj performanta are continuitate. In acest sezon din nou ECHIPA a castigat in fata unor individualitati de exceptie.

    cu 9 ani în urmă (27.04.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii