Stiri Cupa României Feminin

13 puncte avantaj pentru CSM Târgovişte înaintea returului cu Sepsi

Radu Bărăian

Radu Bărăian
23.09.2014

Cupa României

Optimi - Retur

Miercuri, 24 septembrie - Ora 19:00

Sala Kati Szabo - Sfântu Gheorghe

  Fişa meciului  

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe primeşte miercuri vizita celor de la CSM Târgovişte în manşa retur din cadrul optimilor de finală ale Cupei României. În prima întâlnire dintre cele două forţe ale baschetului feminin românesc, campioana en-titre s-a impus la 13 puncte diferenţă, scor 73-60. 

Partida jucată în Sala Sporturilor din Târgovişte a fost controlată în primele trei sferturi de elevele pregătite de Zoran Mikes, care înaintea ultimelor 10 minute de joc aveau un ecart de 10 puncte. Ulterior, în actul cu numărul patru al meciului, echipa de lângă "Turnul Chindiei" s-a trezit la viaţă câştigând sfertul cu un parţial zdrobitor de 28-5, iar implicit şi-au adjudecat victoria cu 73-60. Aşadar, returul de mâine de la Sfântu Gheorghe se anunţă unul extrem de interesant, însă, în care târgoviştencele pornesc clar din postura de favorite la calificare. 

În confruntarea de sâmbătă, principalele remarcate din taberele celor două grupări din LNBF au fost Chrissy Givens de la Târgovişte cu 19 puncte marcate şi un indice la eficienţă de 22 de unităţi, respectiv Annemarie Părău de la Sepsi cu 11 puncte, 6 recuperări şi 5 pase decisive, totul pentru 18 la productivitate. 

Încleştarea din Sala "Kati Szabo" de miercuri va fi cea de-a şasea întâlnire directă dintre Sepsi şi CSM. Până în prezent, campioana în exerciţiu are la activ patru victorii în faţa adversarelor de mâine, în timp ce finalista ediţiei trecute din Cupa României s-a impus o singură dată, mai exact în 23 martie 2013. 

Este greu de crezut faptul că echipa pregătită de Dan Fleşeriu va ceda cele 13 puncte adversarelor, dar în acelaşi timp covăsnencele vor lupta în faţa propriilor suporteri. Acest meci din returul optimilor Cupei este ultimul pentru ambele grupări înaintea debutului în noua stagiune din Liga Naţională. Dacă Sepsi primeşte vizita timişorencelor de la Tymes, de cealaltă parte, Târgovişte se duelează pe teren propriu cu eterna rivală, Univ. Goldiş ICIM Arad. 

*Foto: Dudea Cristian

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!