Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

ACS Sepsi SIC și-a continuat seria de victorii în amicale, după 91-61 cu VBW CEKK Cegled

Andreea Vlase

Andreea Vlase
22.09.2018

Campioana României a ajuns la 3 victorii din 3 în partidele de pregătire. ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a întâlnit în deplasare VBW CEKK Cegled și s-a impus cu 91-61. Pentru elevele lui Zoran Mikes urmează confruntarea de astăzi cu NKE Csata la Sio Kupa. În cealaltă semifinală se întâlnesc gazdele de la Atomeromu KSC Szekszard și WBC Enisey, adversarul lui Sepsi din grupele EuroCup.

După victoriile din amicalele cu Phoenix Constanța, 105-41 și 82-30, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a obținut un nou succes la scor în partidele de verificare. Alb-verzile s-au impus în deplasare cu VBW CEKK Cegled, formație care va participa în EuroCup în acest an, la o diferență de 30 de puncte.

Elevele lui Zoran Mikes s-au distanțat la 20 de puncte încă din primul sfert, adjudecat cu 28-8. Sfertul secund a fost mai echilibrat, câștigat tot de covăsnence, cu 21-20, astfel că la jumătatea partidei scorul era 49-28. Ecartul a crescut cu alte șapte puncte în a treia perioadă de joc (25-18), iar ultimul sfert le-a revenit alb-verzilor cu 17-15. S-a încheiat 91-61 și ACS Sepsi SIC obține a treia victorie din amicale. Gazdele au avut doar 1 din 11 la aruncările de la distanță, în timp ce Sepsi a avut 6 reușite de după semicerc.

Angelika Slamová a fost coșghetera partidei cu 22 de puncte. A urmat-o Kristina Higgins cu 19 puncte. Pentru ACS Sepsi SIC au mai înscris: Gödri-Părău 12 puncte, Whitted 11, Kovács 9, Pašić 7, Ghizilă 6 și Șipoș 5 puncte. De la gazde s-au remarcat Sverrisdóttir cu 13 puncte, Swanier cu 12 și Popovic cu 11 puncte.

Pentru ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe urmează astăzi și mâine partidele din Kupa Sio, turneu găzduit de Atomeromu KSC Szekszard. Alb-verzile întâlnesc în semifinale nou-promovata maghiară NKE Csata, de la ora 17. În a doua semifinală se întâlnesc gazdele și WBC Enisey. Formația rusă este primul adversar pe care campioana României îl va întâlni în EuroCup în acest sezon, pe 24 octombrie. Finalele de la Sio Kupa se dispută duminică. Cea mică, de la 15:30, și finala mare, de la ora 18.

*foto: Sepsi-SIC facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!