Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

ACS Sepsi SIC continuă parcursul perfect în campionat

Andreea Vlase

Andreea Vlase
13.01.2018

Campioana a trecut acasă de CSU Alba Iulia cu 76-52, pe sferturi: 29-16, 14-15, 25-5 și 8-16. Gazdele au avut un avans maxim de 36 de puncte, în sfertul patru. Meciul găzduit de Sepsi Arena, opunea formațiile de pe locul 1 și locul 4.

Zoran Mikes a început partida în formula Godri-Părău, Neagu, Marshall, Webb și Hamilton-Carter. Manuel Rodriguez a răspuns cu Fodor, Fleșer, Fleming, Radovic și Morrissette. Webb a deschis scorul cu o reușită de la distanță, iar Fodor a marcat primul coș al oaspetelor, din interiorul semicercului. Webb a înscris a doua triplă în primul minut și Hamilton-Carter ducea scorul la 10-2. Fodor marca din nou pentru CSU Alba Iulia, după aproape trei minute fără coș pentru alb-albastre. Webb a avut trei reușite la rând de la distanță și scorul devenea 19-4 după jumătatea primului sfert. Oaspetele s-au apropiat la zece lungimi în ultimul minut al perioadei de joc, iar Stoenescu a scuturat plasa de la distanță și a stabilit scorul la prima pauză, 29-16.

Formația din Alba Iulia s-a apropiat la 11 lungimi după un minut și jumătate din sfertul doi. Dzankic a înscris din apropierea inelului, iar Stoenescu și-a trecut în cont o nouă reușită de după semicerc prin care ducea scorul la 36-20. Au fost mai mult de trei minute în care gazdele nu au găsit drumul spre coș, dar nici alb-albastrele nu au fost cu mult mai inspirate, apropiindu-se doar cu patru puncte. Webb a revenit pe teren cu o triplă, iar Marshall a punctat pe contră pentru 43-26. Pe finalul sfertului au marcat doar oaspetele, iar la jumătatea partidei scorul a fost 43-31.

Kress și Fontaine au înscris primele coșuri după revenirea de la vestiare, iar Fleming ducea scorul la 46-33, în minutul 22. A urmat un run de 17 puncte reușit de alb-verzi în șase minute. CSU a avut mai mult de șapte minute fără punct înscris în sfertul trei. Fodor a întrerupt perioada fără coș după cea marcat o liberă din cele trei de care a beneficiat. La ultima pauză scorul a fost 68-36.

Huțanu a pus ecartul maxim pe tabelă în minutul 33, când gazdele aveau de două ori mai multe puncte decât formația vizitatoare, scor 72-36. În sfertul patru s-au înscris cele mai puține puncte și s-a încheiat cu un parțial de 8-16. ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe s-a impus cu 76-52 și a obținut a 12-a victorie din 12 în această ediție de campionat. Este și a 12-a victorie consecutivă pentru alb-verzi în duelurile cu CSU Alba Iulia. Pentru alb-albastre a fost a 7-a înfrângere în campionat.

Adrienne Webb a fost coșghetera partidei cu 23 de puncte (7x3), la care a adăugat 7 recuperări. Americanca a înscris 20 de puncte în primul sfert. Pentru gazde s-a mai remarcat Hamilton-Carter cu 10 puncte și 8 recuperări.

Ashley Morrissette a fost cea mai bună marcatoare de la oaspete cu 16 puncte, fiind urmată de Fleming cu 12 puncte și 8 recuperări, respectiv Fodor cu 10 puncte.

Campioana a făcut diferența cu cele 11 triple, față de o singură reușită de la distanță a oaspetelor. A fost un meci cu multe greșeli. 26-23 a fost scorul la mingi pierdute.

Pentru ACS Sepsi urmează o deplasare pe terenul ultimei clasate, Sirius Târgu Mureș. CSU Alba Iulia va primi vizita Universității Cluj în următoarea etapă.

*Foto: Szigyártó Szabolcs/CROW Security

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe 7vezer :

    SEPSI SIC CAMPIOANA
    Bravo fetelor!! Succes in continuare !!

    cu 6 ani în urmă (14.01.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!