Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

ACS Târgu Jiu și-a luat un fundaș american

Andreea Vlase

Andreea Vlase
22.08.2018

ACS Târgu Jiu a anunțat transferul lui Joseph Howell. Americanul de 31 de ani a evoluat în Maroc în ultimul sezon și este al doilea stranier anunțat de gorjeni în această vară. Formația va evolua în grupa C a LNBM, unde poate folosi cel mult 4 străini.

Joseph (Joe) Howell va fi la prima experiență în campionatul românesc. Americanul va împlini 32 de ani în 23 noiembrie și este fundaș. Are 1,88 înălțime și 91 de kilograme. A încheiat Central Methodist University, în 2010. A mai jucat în Europa în Germania și Slovacia, iar în ultimul sezon a evoluat în Maroc.

Americanul este al doilea stranier anunțat de echipa pregătită de Laurențiu Răuț și Claudiu Alionescu, după Kevin Allen. Conform deciziei Consiliului Director al FRB din luna mai, echipele din grupa C vor putea trece maximum 4 jucători străini pe foaia de joc. Acestea trebuie să joacă în permanență cu doi români în teren, dintre care cel puțin unul să fie sub 23 de ani.

Lotul anunțat de ACS Târgu Jiu până acum îi cuprinde pe: Adrian Roșu, Răzvan Bratoloveanu, Alex Danciu, Eduard Bălcescu, Robert Nanu, Remus Raceanu, Alexandru Bălășoiu, Iulian Lilă, Eduard Vasile, Neguleasa Radu, Marius Deconescu, Alexandru Berca, Kevin Allen, Joseph Howell.

*foto: facebook Asociatia Club Sportiv Targu Jiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!