Stiri Cupa României Feminin

Adrienne Webb a fost cea mai bună marcatoare a lui CSU Alba-Iulia în victoria cu CST Alexandria

Eduard Popa

Eduard Popa
26.09.2015

csu_alba_iulia

Debut excelent de sezon pentru CSU Alba-Iulia, care a reușit o victorie răsunătoare în fața uneia dintre echipele incomode din sezoanele recente, scor 85-47 în fața lui CST BC Alexandria, în meciul tur din optimile Cupei României

Cea mai bună marcatoare pentru CSU Alba-Iulia a fost Adrienne Webb, cu 20 de puncte, alături de care a mai adunat șase recuperări și 2 intercepții, cu un procentaj de 71% la aruncările de 2 pct (5/7) și 43% la cele de 3 puncte (3/7).

Webb este una dintre numeroasele noi achiziții pentru alb-iulience, evoluând în sezonul trecut tocmai la adversara de ieri. Americanca a strâns în stagiunea precedentă 16 meciuri la echipa teleormăneană, cu medii de 11,9 puncte și 2,9 recuperări în puțin peste 22 de minute pe meci. 

adrienne webb

Webb nu este singura nou-venită de la CSU care a evoluat excelent la debut. Mariah King a strâns 17 puncte, 7 recuperări și 2 intercepții, Vanessa Abel a reușit un double double cu 10 puncte și 10 pase decisive, iar Sonia Ursu (10 pct, 9 recuperări, 4 pase decisive) și Asia Logan (10 pct, 7 recuperări, 3 pase decisive) au pus și ele serios umărul la victoria impresionantă a alb-iuliencelor, din primul tur al Cupei României. La fel și Marta Fodor, una dintre puținele jucătoare care au mai rămas din sezonul trecut în Cetatea Unirii, care a reușit 9 puncte și 3 recuperări în puțin peste 14 minute. Iar Jelena Antic, sosită de numai câteva zile la echipă, a înscris 3 puncte în 17 minute. 

Returul din Alexandria se va disputa miercuri, 30 septembrie. 

Sursa foto: Sorin Stanciu/Facebook CSU Alba Iulia

Noile achiziții din Cetatea Unirii au avut un debut excelent în meciul de Cupa României
Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii