Stiri

Alexandru Olah reușește cea mai bună partidă din actualul sezon competițional

Andrei Ilie

Andrei Ilie
23.12.2018

alex olah double double

Alex Olah a reușit cea mai bună partidă a sa din acest sezon, în meciul pierdut de echipa sa, Kangoeroes Mechelen, pe teren propriu, în fața celor de la Belfius Mons. Cei de la Kangoeroes Mechelen au pierdut partida cu 72-78, iar scorul pe sferturi a fost: 24-25, 9-14, 16-9, 23-30.

Pivotul român a început această partidă ca titular, a evoluat timp de 34 de minute, perioadă în care a acumulat 12 puncte, 13 recuperări, 3 capace, 2 intercepții și o pasă decisivă pentru 27 la eficiență. De asemenea, Alexandru Olah a fost cel mai bun jucător al gazdelor în această partidă.

Pentru Kangoeroes Mechelen s-a mai evidențiat Carrington Love cu 20 de puncte și 6 recuperări. Pentru Belfius Mons, cei mai buni jucători au fost Andrew Chrabascz cu 16 puncte, 8 recuperări, 2 intercepții, o pasă decisivă, Mike Smith cu 18 puncte, 6 recuperări și Chris Jones cu 14 puncte, 11 pase decisive și 5 recuperări.

În actuala stagiune, Alexandru Olah a evoluat în 11 partide și are medii de 9.8 puncte, 5.7 recuperări în 24 de minute/joc.

În urma acestui rezultat, Kangoeroes Mechelen ajunge la 4-7 la general și ocupă poziția a 6-a în EuroMillions Basketball League. Următoarea partidă oficială pentru aceștia va avea loc pe 26 decembrie, în deplasare, împotriva lui Limburg, echipă ce se află pe locul 7 în acest moment.

*foto: Ivan Plettinckx

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!