Stiri Liga I Masculin

Alexandru Pteancu (WOPA) este optimist în privința returului

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
14.12.2012

WOP Arad are la finalul turului de campionat un bilanț de o victorie și 3 înfrângeri, dar Alexandru Pteancu, antrenoruls ecund al echipei, crede că returul va aduce echipei sale mai multe succese.

De acum ne propunem să câştigăm fiecare meci, o putem face. Echipa este mai legată, băieţii se cunosc mult mai bine, iar asta se vede în joc. Şi până acum am avut momente bune în celelalte meciuri, dar s-a văzut şi lipsa de omogenitate, pentru că au apărut mulţi jucători noi. Am încredere că putem bate atât Braşovul cât şi celelalte echipe din serie, pentru a ne califica la turneul semifinal, a declarat Pteancu pentru sportarad.ro.

Până la turneul semifinal, WOPA trebuie să se califice în faza a doua a competiției, unde merg primele 3 echipe din fiecare serie și cel mai bun loc patru.

Conform aceleiași surse, WOPA și-a amânat meciul din cadrul etapei a VII-a, cu Vabova Sf. Gheorghe din cauza ninsorii ce a îngreunat efecutarea deplasării.

În perioada 18 - 19 decembrie va avea loc ”Cupa Interșcolară WOPAR” categoria elevi de liceu.

Vrem să atragem  copii spre baschet. Intenţionăm să alcătuim şi o echipă de juniori, pentru ca peste un an sau doi să o înscriem în CN. Şi atunci vom avea ceea ce ne-am propus de la începutul proiectului: echipă de copii, una de juniori, şi cea de seniori, a mai spus Pteancu pentru sportarad.ro.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!