Stiri

Alhaji Mohammed s-a calificat în semifinalele campionatului maghiar

Radu Bărăian

Radu Bărăian
18.05.2017

Alhaji Mohammed și echipa sa, Alba Fehervar, și-au asigurat prezența în semifinala campionatului din Ungaria după o victorie în minim de meciuri, 3-0, cu KTE-Duna Aszfalt. Fostul jucător al celor de la BC Mureș a avut evoluții solide în toate cele trei confruntări din sferturile de finală. 

În primul joc de pe teren propriu, Alba s-a impus în fața celor de la Duna cu 89-79 într-un meci în care Alhaji a bifat 18 puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive, 3 intercepții, dar și 4 mingi pierdute, totul pentru un indice la eficiență de 24 de unități, cel mai mare al partidei. Titular, sportivul a jucat 37 de minute. 

Seria s-a mutat apoi în fieful adversarilor, acolo unde Fehervar a obținut o victorie la 8 puncte diferență, 80-72, Haji fiind din nou la înălțime cu 19 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive, 1 intercepție, 2 mingi pierdute și 22 la eficiență, cel mai mare din echipa sa. Și de această dată, Mohammed a primit 37 de minute pe parchet, tot din postura de titular. 

În fine, a venit și meciul 3 al seriei, din nou acasă, câștigat de această dată la o diferență mare de către Alba Fehervar, 98-69, victorie în urma căreia gruparea maghiară s-a calificat în penultimul act. Alhaji Mohammed a jucat mai puțin în acest joc, 29 de minute, având totuși cele mai multe minute petrecute pe parchet din echipa sa. Acesta a marcat 16 puncte, la care a mai adăugat o recuperare, 2 pase decisive, o minge pierdută și 10 la productivitate. 

Câștigătoarea sezonului regulat, Alba Fehervar, se va întâlni cu câștigătoarea seriei dintre Kormend și PVSK Pannon, prima având 2-1 la general după 3 meciuri jucate. 

Alhaji Mohammed a început sezonul în echipamentul celor de la BC Mureș, însă pe parcurs a părăsit această echipe, ajungând în țara vecină la Alba. 

*Foto: Facebook Alba Fehérvár

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    Îi place sa joace acest sport
    The gambler.

    cu 6 ani în urmă (18.05.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!