Andrea Olah (Orosz): „Cu sarcina mi-am dat seama cât de important și de frumos este să joci baschet”


Sătmăreanca a salutat regula cu două românce în teren, a vorbit despre victoria cu FCC ICIM Arad și șansele la titlu

Andrea Olah (Orosz) a marcat 11 puncte în victoria obținută de CSM Satu Mare în primul meci al Ligii Naționale, ediția 2018-2019. Vicecampioana s-a impus acasă cu 74-59 în duelul cu FCC ICIM Arad. Pare că extrema a revenit la forma care a consacrat-o în startul acestui sezon, după ce a născut anul trecut. Sătmăreanca a oferit un scurt interviu pentru site-ul nostru după meciul de sâmbătă.

Prima repriză a fost echilibrată, cu un ușor plus pentru formația arădeană care conducea cu 5 puncte la pauza mare. CSM Satu Mare s-a desprins în repriza a doua, când s-a apărat mult mai bine și și-a mărit procentajele la reușitele din acțiune cu aproape 10%.

„Ne-am așteptat la un meci dificil având în vedere că a fost primul meci oficial din acest campionat. Am început puțin mai prost meciul. Eu zic că au fost de vină și emoțiile. Până la urmă e și normal. Cele de la Arad au jucat un meci cu Brașovul, unde și-au intrat puțin în ritm. Noi am avut un meci ușor cu Rapidul, de aceea cred că ori am luat meciul puțin prea ușor, ori ne-am descătușat mai greu, dar important este că după pauză am pus emoțiile deoparte. Am dat tot ce am putut. În apărare ne-am ajutat mult mai bine. În atac a mers mingea și eu zic că s-a văzut foarte frumos în repriza a doua”, ne-a declarat Andrea Olah (Orosz).

La CSM Satu Mare au intrat în teren 10 jucătoare, în timp ce la arădence, doar 8. Ambele echipe au avut o străină care nu a putut evolua. Amukamara nu a fost pe foaie la gazde pentru că nu a primit viza medicală după întoarcerea de la Cupa Mondială, iar Uiuiu și Lazăr sunt accidentate. De la oaspete nu a jucat Harrison, accidentată, iar Neagu a debutat pentru noua sa echipă, după ce rata primele meciuri oficiale din cauza unei accidentări.  

„Noi avem un avantaj, ca să zic așa, față de foarte multe echipe, avem o bancă lungă. Din păcate, n-am putut să o folosim pe Amukamara. N-au rezolvat problema cu viza medicală. Ale Uiuiu e accidentată. Andreea Lazăr a avut o accidentare săptămâna aceasta, deci nici noi n-am putut să folosim întreaga bancă, dar tot am avut un mic avantaj”, a adăugat Olah.

Extrema de 32 de ani a născut în luna noiembrie, iar din ianuarie a revenit la antrenamente. În finalul sezonului trecut nu a jucat prea mult, dar a început foarte bine noul sezon. A fost coșghetera echipei în ambele partide cu Rapidul din cupă, cu 18 și 21 de puncte. În duelul cu FCC ICIM Arad a contribuit cu 11 puncte, 4 recuperări și 2 intercepții în 28:17 minute, dar și 5 turnovers.

„Cred că, cu sarcina asta, mi-am dat seama cât de important și cât de frumos este să joci baschet. Mi-a fost foarte dor în cele 9, 10, 11 luni cât am stat, fiind însărcinată. Când am revenit și am putut să joc, am slăbit și am intrat în formă, mi s-a părut atât de frumos să fiu pe teren, încât savurez fiecare secundă”, a mai spus sătmăreanca.

Aceasta a salutat introducerea regulii cu două românce pe teren pe toată durata partidei, dar și că jucătoarele tinere trebuie să primească 20 de minute. În prima repriză cel puțin una din cele două jucătoare autohtone trebuie să fie sub 23 de ani.

„N-are rost să dezbat noul sistem al campionatului, trebuie să-l luăm așa cum este. Mie-mi place doar că s-a votat regula cu două românce pe teren în permanență. Eu cred că asta ajută baschetul românesc. Este un plus și o să se vadă, pentru că tinerele jucătoare trebuie să joace 20 de minute, plus românca, deci aici cred că s-a luat o decizie bună”.

După ce în sezonul trecut au jucat ambele finale interne și au câștigat Liga Europei Centrale, sătmărencele speră la titlu în acest an.

„Eu în fiecare an sunt foarte optimistă. Tot timpul zic că avem foarte mari șanse la o medalie de aur. Tare mult îmi doresc medalia asta de aur pentru că joc de foarte mulți ani la Satu Mare și parcă ne lipsește ceva, ghinion, ceva se întâmplă. Acum sper să spargem gheața, îmi doresc foarte mult medalia asta și anul ăsta viitorul arată bine”, a concluzionat Andrea Olah (Orosz).

Pentru CSM Satu Mare urmează o deplasare la Brașov în etapa a doua a Ligii Naționale.

*foto: frissujsag.ro



Vizualizează pagina personală a jucătorului Andreea Olah (Orosz)
Citește ultimele știri despre CSM Satu Mare
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre CSM Satu Mare vs FCC ICIM Arad

Andreea Vlase / 07 October 2018 / 9:26


Galerie foto


7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Satu Mare a jucat binisor,dar SEPSI SIC a jucat foarte bine,trecand inca odata in acest sezon de 100 de puncte !Felicitari SEPSI SIC!! 
07 October 2018 10:47

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Annemarie Godri Părău a ajuns la 8 titluri de campioană a României, al 4-lea la rând cu Sepsi SIC
Nagy și Șipoș sunt din nou campioane după 8 și 7 ani, iar pentru mai multe jucătoare a fost primul titlu în LNBF 
Zoran Mikes: „Am fost puțin mai buni în tot sezonul și am meritat să câștigăm. Meciul 5 a oferit toate emoțiile posibile”
Antrenorul a câștigat al 4-lea titlu consecutiv cu ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, după cea mai echilibrată finală 
Ultimatum oferit de Consiliul Director al Federației Române de Baschet
Trei echipe din Liga Națională nu vor fi primite la startul sezonului viitor dacă nu își plătesc datoriile către jucători 
Brittany Denson, cea mai bună marcatoare a finalei LNBF 2019
Andrea Olah a reușit cele mai bune prestații în acest campionat în ultimele două meciuri  
MVP Finala LNBF 2019 - Kristina Higgins
Americanca a fost cea mai eficientă jucătoare de la ACS Sepsi SIC în finala câștigată în decisiv cu CSM Satu Mare 
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, campioana LNBF pentru al 4-lea an la rând
Alb-verzile au revenit în finalul sfertului patru grație liberelor, după ce CSM Satu Mare a condus și la 11 puncte 
Florin Mureșan: „E a 4-a finală de campionat pentru CSM, dar acum suntem cel mai aproape de trofeu”
CSM Satu Mare joacă astăzi jocul decisiv al finalei LNBF la Sepsi Arena 
Zoran Mikes: „În finală am pierdut două bătălii până acum, dar mergem împreună să câștigăm războiul”
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe găzduiește în această seară meciul decisiv pentru titlul LNBF 
Titlul 4 pentru ACS Sepsi SIC sau primul titlu pentru CSM Satu Mare?
Meciul 5 al finalei LNBF se joacă astăzi la Sepsi Arena, unde gazdele nu au pierdut până acum în fața sătmărencelor 
Finala LNBF are din nou nevoie de joc decisiv după patru ani
ACS Sepsi SIC a pierdut ultima finală de 5 meciuri, iar CSM Satu Mare este la primul decisiv în ultimul act 
0 
Voi astia ,,nimenii,, comentati. Interesant ca conducerea si jucatorii CSM au considerat arbitrajul corect. 
click pt. Articol 24 May 2019 21:10
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
FELICITARI SEPSI SIC! vacanta placuta si va asteptam inapoi pe teren in noul campionat,care speram ca va fi al 5-lea consecutiv castigat... 
click pt. Articol 24 May 2019 18:29
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Muresan castiga eventual la masa verde,dar niciodata cu SEPSI SIC! 
click pt. Articol 24 May 2019 18:23
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Explicatii fara nici un sens si fara nici o baza logica.SEPSI SIC a castigat atat cupa cat si campionatul fara nici un ajutor de la nimeni...am fost mai buni decat adversarele,nu in acest campionat,ci de 5 ani consecutiv, si atat.Satmarenii in loc sa faca o echipa competitiva, cauta mereu nod in papura,loc la masa verde+reclamatii si scuze pentru ineficienta.Muresan a demonstrat si in acest an ca nu este un om care imbratiseaza sportivitatea.Ce se facem,au bani multi,atat pentru penalizari cat si antrenor dat afara fara nici un temei legal.Daca ati fi lasat sa lucreze in continuare pe Arajuo,acum ati avea macar un trofeu.Asa va batut dumnezeul .Fiti cinstiti si corecti ! 
click pt. Articol 24 May 2019 18:21
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Felicitari Brittany! Se zvoneste ca vii la Sfantu Gheorghe...SEPSI SIC te asteapta... 
click pt. Articol 24 May 2019 18:10
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Felicitari Zoran Mikes...ati facut o treaba de aur la patrat !Va iubim si va sustinem in continuare! Succes in noul an competitional! 
click pt. Articol 24 May 2019 18:07
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
FELICITARI ANNEMARIE...BRAVO FETELOR ! fELICITARI ZORAN MIKES! ECHIPA DE AUR atat al Tinutului Secuiesc cat si al tarii!Succes in noua competitie internationala si in noul campionat!Meritati pe deplin stima noastra si respectul nelimitat.Sintem alaturi de voi si pe mai departe ! 
click pt. Articol 24 May 2019 18:05
JCN Incredibil
0 
Nu poti spune ca a fost o greseala pentru ca a fluierat Ciulin. Absolut nimic si el da cos + fault, mai pe scurt le-a bagat titlul in buzunar.

1:35:30
https://www.youtube.com/watch?v=ELLGEykqTow 
click pt. Articol 23 May 2019 18:19
0 
Nu-mi fac iluzii ca ma va citi aici vreun grangure de la onoratul organ federal, însă vreau sa rămână scris : sa va fie rușine pana la sfârșitul zilelor voastre ca, prin incompetență, nerușinare și corupție, ați permis ca obrazul acestei tari sa fie inca odată mânjit! Cu oameni ca voi la butoane, niciodată acest sport nu va progresa cu adevărat în România! Am crezut ca balcanismele din arbitraj, pregătirea și licențierea antrenorilor și listele "servite" de la loturile naționalele juniori, sunt maximum de nemernicie de care sunteți capabili, dar mi-ați depășit din nou așteptările! Nu-mi dau seama exact, DNA-ul sau DIICOT-ul ar trebui sa va pună întrebări, dar sper ca măcar una dintre ele sa va intrebe una-alta. 
click pt. Articol 23 May 2019 13:03
ajax Halo, deșteptarea!
0 
Treziți-vă odată adormitilor și tăiați în carne vie! E limpede pt toată lumea ca aceiași smecherasi se învârt în conducerea cluburilor cu probleme, persoane fizice sau juridice, și nu luați nicio măsură. La un club declarat în faliment cineva trebuie sa răspundă, iar pt asta as interzice acelor persoane, care s-au aflat în conducerea cluburilor respective, sa mai facă parte din consiliul de administrație pana nu se achita la zi toate datoriile. Federație de 2 bani 
click pt. Articol 22 May 2019 20:21