Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Andriy Agafonov, perfect la aruncările din acțiune cu BC SCM Timișoara

Andreea Vlase

Andreea Vlase
08.01.2018

Andriy Agafonov a fost cel mai bun marcator în duelul alb-violet de la Timișoara. Pivotul piteștenilor și-a îmbunătățit recordul personal de puncte înscrise în Liga Națională și a contribuit la victoria oaspeților, cu 81-74. Alți trei jucători de la BCMU FC Argeș au fost în double-digits la meciul de duminică. Titus Nicoară a reușit al doilea double-double în acest campionat.

Andriy Agafonov a înscris 29 de puncte în 32:39 minute. Ucraineanul a marcat toate aruncările din acțiune pe care le-a încercat. A punctat de 9 ori din interiorul semicercului și de 2 ori de la mare distanță. Pivotul a transformat 5 libere din 7 (71%). A mai avut 3 recuperări, 4 pase decisive, 3 greșeli personale, 5 faulturi scoase, 3 mingi pierdute, o intercepție și 3 capace. +35 a fost indicele eficienței.

Cele 29 de puncte reprezintă noul personal best pentru Agafonov în campionatul românesc. Precedenta sa performanță era de 22 de puncte, cu SCMU Craiova și cu Politehnica Iași. Agafonov a jucat în 13 partide din LNBM, aproximativ 28 de minute și jumătate pe meci. Este principalul marcator al piteștenilor cu 18.2 puncte/meci.

Are cele mai multe puncte înscrise în actuala ediție a Ligii Naționale, 237 în 13 meciuri. Acesta mai are medii de 6 recuperări, 1.5 assist-uri, 3 mingi pierdute și 1.3 capace, cu 19.3 eficiență.

Titus Nicoară și-a trecut în cont al doilea double-double din campionat și al treilea din acest sezon. Jucătorul de 29 de ani a avut 12 puncte și 13 recuperări în duelul de la sala Constantin Jude. A marcat 6 aruncări de două puncte din 8 încercate și a ratat cele trei aruncări de la distanță. Și-a îmbunătățit recordul stagional de recuperări. Dintre cele 13 mingi prinse la panou, 4 au fost în atac și 9 în defensivă. A mai avut o pasă decisivă, 4 faulturi, 3 mingi pierdute și o intercepție pentru 19 indice al eficienței. A fost liderul echipei la +/-. Cu el în teren piteștenii au avut +18.

Nicoară are cea mai mare medie de recuperări din tabăra piteșteană. În cele 13 partide pe care le-a disputat în campionat a strâns medii de 9.9 puncte, 8.1 recuperări, 1 assist și 1.2 intercepții, cu 13.5 eficiență. Are 29:24 minute/meci.

Aleksandar Kostoski a fost aproape de double-double în meciul de duminică. Macedoneanul a  marcat 14 puncte și a dat 9 pase decisive în 31:47 minute, cu 19 în dreptul eficienței. Nicholas Russell a fost al patrulea piteștean în double-digits, cu 11 puncte în 28:22 minute. 

4 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe andrac :

    Agafonov&Nicoara
    Un cuplu bun de pivoti. Inca un strain pe 4/5 si vom fi si mai buni. Felicitari!

    cu 6 ani în urmă (08.01.2018)
    • FC Argeș Pitești Renan:

      .
      Ti ai schimbat părerea, acum ceva timp considerai ca nu i nevoie de încă un străin pe 4 5. E clar ca avem nevoie, cele 10 meciuri din 1 6 se vor juca din 3 in 3 zile, apoi play off ul. În rotația de baza sper sa revina si Corpodean, un jucător cu calități. Pe mine ma bucura si prestația lui Aco! Cineva spunea pe aici de Mladenovici dar este un 5 clasic, vom vedea.

      cu 6 ani în urmă (08.01.2018)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe andrac:

      Re
      Am spus asta la inceput, nu acum cateva zile, e diferenta. Am citit ca Mladenovic a semnat in Polonia.

      cu 6 ani în urmă (08.01.2018)
    • CSA Steaua București Fortza Steaua:

      Mladenovic
      A semnat în Polonia clar ca nu mai vine. Da cu siguranță este nevoie de un pivot cu aruncare și de la distanta dar acela poate sa fie și Roman. Olah este liber...

      cu 6 ani în urmă (08.01.2018)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!