Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Anunţ important Totalbaschet.ro

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
29.01.2012

Sâmbătă, 28 ianuarie, la finalul meciului dintre CSU Ploieşti şi CSŞ Giurgiu site-ul nostru a fost contactat de către doamna Smaranda Iliescu cu privire la câteva aspecte legate de confruntarea de la Brazi. Conform dreptului la opinie, site-ul nostru a publicat declaraţia oficialului giurgiuvean, iar în scurt timp dreptul la replică a domnului manager general, Alexandru Iacobescu, respectiv preşedintelui clubului CSU Ploieşti, domnul Ionuţ Georgescu.

În cursul zilei de 29 ianuarie site-ul nostru a fost contactat din nou de către doamna Smaranda Iliescu cu privire la publicarea unui răspuns la reacţiile venite din partea oficialilor prahoveni. Deoarece conflictul ar putea degenera datorită unor acuze extrem de grave, redacţia site-ului nostru a decis să nu facă publică acestă ultimă declaraţie respectiv să pună punct tuturor reacţiilor survenite după finalul partidei dintre CSU Ploieşti şi CSŞ Giurgiu.

Singurul lucru care poate fi publicat, din ceea ce a declarat doamna Iliescu, este faptul că dânsa doreşte să retragă din campionat echipa CSŞ Giurgiu, iar această decizie va fi comunicată în cadrul galei baschetului românesc ce se va desfăşura luni seară.

Redacţia site-ului totalbaschet.ro

21 comentarii la aceasta stire:
  • CSU Asesoft Ploiești suporterbaschet :

    ....
    Daca e adevarat , aveti tot respectul meu si de acum o sa citesc articolele voastre cu mai multa placere :) . Felicitari pt atitudine ...

    cu 12 ani în urmă (29.01.2012) Raspunde
  • CSU Asesoft Ploiești urzeala :

    Welcome to realitate
    Se pare ca doamna Iliescu a luat prima data contactul cu lumea reala, ca si un copil mic. Altfel spus, dacă cei din jur nu se joaca cum vrea dumneaei... O sa își ia jucariile si o sa plece la mami. In alta ordine de idei.. Bravo TotalBaschet.ro pentru ca nu dați atenție tuturor celor care VA CONTACTEAZA..in mod normal voi ar trebui sa luați legătura cu cei care chiar au ceva de spus in baschetul din România

    cu 12 ani în urmă (29.01.2012) Raspunde
  • alin23 :

    .....
    http://cssgiurgiu.wordpress.com/terrells-view/

    cu 12 ani în urmă (29.01.2012) Raspunde
  • alin23 :

    suporter
    cititi ce spune un om din afara tarii despre ce se intampla.....

    cu 12 ani în urmă (29.01.2012) Raspunde
  • bogdan13 :

    .
    de ce nu se poate publica ? exista vreo persoana care are vreo treba cu baschetul in tara asta care sa nu stie ce si cum a facut asesoftul de-a lungul ultimilor 7-8 ani ? pei ce facem ne ascundem dupa boscheti. este cumva prima echipa care contesta asesoftul si nu stiu eu ? sau dintr-odata si site-ul asta a fost preluat de republica de la ploiesti si nu se mai publica decat ce spun asehotii. un alt site care a avut acest model este acum defunct . sper sa nu ajungeti si voi la fel .

    cu 12 ani în urmă (29.01.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe canguru :

    s-a publicat
    altundeva s-a publicat....ar fi normal sa-l publice si acest site, v-am scris si un private message

    cu 12 ani în urmă (29.01.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Sabin Gherdan :

    @Canguru
    Cred că ai dedus faptul că nu este vorba de o ştire care să apară în altă parte. Azi am avut 3700 de utilizatori unici, recordul este de 3860. Dacă am fi publicat declaraţia respectiva am fi avut peste 4000 de unici şi alte 4-5 reacţii. Bunul simţ nu ne-a lăsat să facem acest lucru. Sincer îţi spun că era foarte bine din punct de vedere statistic şi din punct de vedere al site-ului ... însă nu se merita !

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • x net :

    mai bine
    Foarte bine daca se retrage. Asa nu mai retrogradeaza nimeni si echipele de la locul 9 in jos vor juca fara stres.
    Oricim anul asta dupa alegerile locale , cand nu va mai fi primar sotul doamnei Iliseacu , nu o sa mai auziti nicvi macar in divizia B de Giurgiu.

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe canguru :

    @Sabin Gherdan
    Am dedus faptul ca nu este normal sa modifcati posturile utilizatorilor asa cum s-a intamplat in cazul postului meu de mai sus; nu sunt din bransa voastra a ziaristilor dar incep sa am mari dubii asupra regulilor dupa care va ghidati activitatea care se pare ca sunt altele decat cele care tin de deontologie.
    Nu inteleg ce legatura are bunul simt cu articolul scris de Chris Terrell??? din contra este un post de mare bun simt, este parerea unui antrenor din prima liga si nu ar trebui sa o cenzurati indiferent de reactiile pe care le-ar starnii.
    Cam atat

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Sabin Gherdan :

    @canguru
    Am editat postul deoarece continea un link catre un alt site de baschet. Este foarte simplu: pe site-ul eurobasket la disclaimer scrie clar ca nu e voie sa reproduci textele publicate la ei pe blog. In ceea ce il priveste pe Chris Terrill nu cenzuram absolut nimic. Nu de el este vorba in aceasta cenzura ci este vorba de managerul echipei din Giurgiu. Este ultima mea interventie pe acest subiect :)

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe canguru :

    @Sabin Gherdan
    Preluarea de stiri, articole etc se practica in toata lumea jurnalistica, si chiar daca aveati o problema in aprelua postul in limba engleza de pe eurobaschet.com exista posibilitatea de al prelua tradus in romana de pe blog-ul cssgiurgiu;
    Eu personal chiar nu inteleg....
    Numai bine

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • atomtörpe :

    canguru
    Preluari de stiri se fac daca aii platit pentru asa ceva.daca nu ai platit si ai npreluat se numeste furt.stai linistit ca nu s e fac preluari de stiri in toata lumea jurnalistica.

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • thejack :

    transparenta
    Daca ai ales calea transparentei, trebuie sa mergi pana la capat. Daca nu publicati declaratia d-nei Iliescu, nu aratati decat ca nu aveti c---e si lasati un personaj sinistru sa aiba ultimul cuvant. Respect pentru gestul d-nei Iliescu, sper sa-l duca pana la capat, sa se traga in sfarsit un semnal serios de alarma cu privire la murdaria din baschetul romanesc. Daca si alte echipe ar fi avut aceeasi atitudine anii trecuti, altul ar fi fost acum nivelul baschetului romanesc.

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • CristinaS :

    pacat....
    Daca altii din bransa au vrut, au si putut sa publice articolul antrenorului Chris Terrell. Este pacat ca nu vreti s-o faceti si voi. Astfel ar fi avut ocazia mai multi cititori ai dvs. sa vada parerea unui specialist strain despre cum merg lucrurile in prima liga a baschetului din Romania. In schimb, dvs. preferati sa publicati tot felul de stiri si comentarii care nu fac altceva decat sa alimenteze scandaluri iar tot felul de asa-zisi "specialisti" comenteaza aceaste cancanuri, dar nu se inghesie si la cele in care discuta specialisti pentru nu au argumente din cauza lipsei de cunostinte tehnice legate de baschet. Mult succes in continuare, dar nu faceti altceva decat sa pierdeti teren....

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • CSM CSU Oradea mira :

    poll
    eu zic sa faceti un 'poll' de votare, sa vedeti cita lumea vrea/nu vrea sa publicati declaratiile :))
    P.S. nu pricepeti ca respectivul articol de care tot vorbiti este protejat de drepturi de autor? si, prin urmare si cei care deja l-au preluat au facut o chestie haiduceasca? Ce-i asa de greu de inteles? Eu cred ca oricine are dreptul la opinie, indiferent daca a fost sau nu campion la baschet, fiindca si la sala cind te duci la meci nu te intreaba daca esti specialist (de altfel nu te intreaba nici la teatru daca ai citit piesa). Problema e insa la exprimare (si in sala si pe site), deci la asta sa luam aminte!

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • atomtörpe :

    cancan si fecalisme
    e vreau pe totalbaschet cat mai multe declaratii penibile si jignitoare, Sabine, te rog sa nu mai pui nici o statistica de la nici un meci, sa furati tot mai multe articole de pe tot felul de siteuri, asa n-o sa fiti acuzati ca sunteti pro-ardeal

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • CSA Steaua București tzony :

    @canguru!
    Deci totalbaschet nu poate publica articolul antrenorului de la Giurgiu deoarece cei de la Eurobasket au drepturi asupra lui! In al doilea rand in acest anunt nu se refera la acel articol se refera la o declaratie data de managerul echipei( NU ANTRENORUL) data in exclusivitate pentru totalbaschet! Cei din redactie au hotarat sa nu publice acest articol presupun eu din cauza ca este un articol de cancan si jenant cum au fost toate declaratile acestei doamne de pana acum! Si ar fi starnit doar mai multe certuri si declaratii penibile! Pentru cei care vor astfel de lucruri exista o gramada de site-uri specializate in fotbal si acolo veti gasi numai scandaluri! Eu unul vreau sa le multumesc celor de la totalbaschet ca evita astfel de situatii penibile si inutile!

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • flight :

    ce bine ar fi!!
    ce bine ar fi sa se retraga desi nu cred.

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș TrafficJam :

    !!!
    daca am inteles eu bine totalbaschet.ro nu a publicat replica doamnei Smaranda Iliescu, nu articolul semnat de catre antrenorul Terrell! daca am dreptate - si cred ca am - multi nu au citit cu atentie articolul!

    cu 12 ani în urmă (30.01.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Sabin Gherdan :

    @TrafficJam
    Eu nici nu ştiu cum a ajuns Terrell în "ecuaţie" :)

    cu 12 ani în urmă (31.01.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe canguru :

    @Sabin Gherdan
    Tangential cu acest subiect a ajuns in ecuatia; daca redactia totalbaschet a decis sa nu mai publice declaratiile dnei Iliescu, eu si cativa cititori am sugerat sa preluati postul lui Terrell care este oficial al clubului CSS Giurgiu.

    Motivatia ca eurobasket.com are drepturi asupra articolului nu sta in picioare,il puteti prelua de pe http://cssgiurgiu.wordpress.com/terrells-view/

    cu 12 ani în urmă (31.01.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!