Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC Mureș se deplasează la Târgu Jiu după o perioadă de odihnă

Noémi Csiki

Noémi Csiki
29.11.2013

Liga Națională
Etapa 10

sâmbătă, 30 noiembrie
ora  19:00

Sala Sporturilor Târgu Jiu

6-3 Fișa meciului 5-3

Energia Rovinari va primi vizita celor de la BC Mureș în cadrul etapei a zecea a LNBM.

Energia este una dintre echipele care au avut parte de un start bun de sezon, învingând formații puternice cum ar fi Pitești sau Craiova, în fața cărora BC Mureș a suferit înfrângeri.

În etapa precedentă, gorjenii au pierdut o partidă în cursul căreia au condus aproape până la capăt, cu campioana Ploiești, după un final strâns. Un meci greu, obositor, în timp ce BC Mureș a avut parte de o pauză nesperată, din cauza amânării meciului cu Oradea. Fiind săptămână de pauză și în EuroChallenge, mureșenii au beneficiat de o perioadă de 12 zile fără meci, timp în care lotul s-a odihnit, s-a refăcut, Martinic și-a revenit după accidentare, iar Brown a lucrat mult pentru a se integra cât mai bine în echipă.

Partida de sâmbătă este deschisă, așadar, oricărui rezultat, fiind un meci înte două echipe puternice și periculoase. Înfruntarea începe sâmbătă la ora 19:00 la sala Sporturilor din Târgu Jiu. Arbitrii delegați pentru această partidă sunt Marius Ciulin, Mircea Șerban, Dragoș Nicolae, iar comisarul FRB, Marius Marinescu.

2 comentarii la aceasta stire:
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    Energia
    Mult succes fratilor gorjeni!

    cu 10 ani în urmă (29.11.2013) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe danms :

    HAI AI NOȘTRIII !!!
    Mult succes fraților mureșeni !!!
    P.S. Așa-i Peciukas din Mureș cum e și Troupe oltean !!!...

    cu 10 ani în urmă (29.11.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!