Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC SCM Timișoara primește vizita lui U-BT Cluj-Napoca într-un meci din etapa a 2-a

David Istrate

David Istrate
13.10.2018

BC SCM Timișoara și U-BT Cluj-Napoca se vor duela astăzi în sala Constantin Jude, acolo unde gazdele vor încerca să obțină prima victorie a sezonului, în timp ce adversarii vor dori să rămână neînvinși.

Cele două echipe s-au întâlnit de 5 ori în decursul sezonului trecut, cea mai importantă partidă fiind cea din semifinalele Cupei României. Atunci, jocul a fost foarte echilibrat, însă până la urmă U-BT Cluj-Napoca a reușit să treacă mai departe în finală, pe care a și câștigat-o în fața lui CSM CSU Oradea. De atunci, ambele loturi au trecut prin mari schimbări la nivelul jucătorilor, iar în cazul timișorenilor și la nivelul băncii tehnice.

La conducerea lui BC SCM Timișoara a venit Miodrag Perisic, care i-a păstrat în lot doar pe Octavian Popa Calotă și pe Milos Komatina. Apoi, rând pe rând, au ajuns la Timișoara următorii baschetbaliști: Dragoș Diculescu, Sherwood Brown, Brandon Randolph, Cătălin Baciu, Vladan Vukosavljevic și Marko Stojadinovic. La oaspeți, Mihai Silvășan a construit echipa pe nucleul format din Andrei Calnicenco, Nandor Kuti, Aleksandar Rasic și Rolland Torok la care se adaugă și tinerii jucători formați de clubul clujean. La capitolul achizițiilor se numără 6 jucători: Vlad Moldoveanu, Kyndall Dykes, Stanimir Marinov, Tony Easley, Jason Washburn și Pedja Stamenkovic.

În prima partidă a sezonului, bănățenii au cedat pe terenul campioanei CSM CSU Oradea la o diferență de 11 puncte, scor 76-65. Cel mai bun jucător din lotul lui Miodrag Perisic a fost Sherwood Brown, marcator a 20 de puncte, la care a adăugat 10 recuperări. De partea cealaltă, deținătoarea Cupei României a avut parte de o confruntare dificilă în compania lui BCM U Pitești, încheiată în cele din urmă cu victoria trupei lui Mihai Silvășan, scor: 80-76. În jocul disputat în BTarena din Cluj-Napoca, Kyndall Dykes a fost cel mai bun baschetbalist de pe teren având o statistică foarte bună: 30 de puncte, 5 pase decisive, 3 recuperări, 2 intercepții și 2 capace.

Prin urmare, întâlnirea din această seară va avea în prim-plan două dueluri: cel dintre americanii Sherwood Brown și Kyndall Dykes și cel dintre pivoții Vladan Vukosavljevic, Jason Washburn și Tony Easley. De asemenea, o altă confruntare va fi la nivel tactic între Miodrag Perisic, tehnician ce a antrenat-o în trecut pe U-BT Cluj-Napoca, și fostul său elev, Mihai Silvășan, care se află în al treilea sezon pe banca echipei de pe Someș.

Arbitrii desemnați pentru acest meci sunt Ciprian Stoica, Sorin Drugău și Mate Andras Stretea, în timp ce Mircea Martiș va avea rolul de comisar din partea Federației Române de Baschet.

Duelul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale Federației Române de Baschet, cu începere de la ora 19:30.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!