Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC Timișoara se impune în duelul cu Atlassib Sibiu

Marius Petri

Marius Petri
30.11.2013

BC Timișoara a câștigat duelul contra celor de la CSU Atlassib Sibiu, scor 95-88. Meciul s-a desfășurat în în sala "Constantin Jude" din Timișoara și a contat pentru etapa a X-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Bănățenii și-au adjudecat 3 sferturi, conducând în cea mai mare parte a meciului: 29-22, 24-29, 15-14, 27-23.

Zlatko Jovanovici a reușit un meci extraordinar, marcând nu mai puțin de 36 de puncte și pasând decisiv de 7 ori. De la gazde s-au mai evidențiat Panic, cu 23 de puncte și 4 recuperări, și Radulovic, autor a 15 puncte și 7 recuperări. De partea cealaltă, Bojovic a reușit de asemenea un meci foarte bun pe care l-a terminat cu 30 de puncte, 8 recuperări și 3 assist-uri. Ceskovic a înscris 23 de puncte pentru sibieni, iar Lee a reușit 16 puncte și 11 recuperări.

Prin acest succes, bănățenii ajung la 5 victorii în acest sezon, întrerupând seria de 7 victorii consecutive ale celor de la Atlassib.

Vom reveni cu mai multe amănunte.

_________________________________

În cadrul unui meci disputat în sala "Constantin Jude" din Timișoara contând pentru etapa a X-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, BC Timișoara conduce cu scorul de 53-51 pe CSU Atlassib Sibiu. Gazdele au câștigat primul sfert cu 29-22, însă în a doua parte a primei reprize jocul a devenit mai echilibrat, sibienii reducând din diferență și adjudecându-și sfertul doi cu scorul de 29-24.

În cele 20 de minute jucate până acum, Zlatko Jovanovici a făcut spectacol, marcând nu mai puțin de 26 de puncte. De la echipa timișoreană s-au mai remarcat Radulovic, cu 9 puncte și 4 recuperări, și Vladimir Panic (7 puncte, 2 recuperări). De partea cealaltă, Atlassib Sibiu s-a bazat în principal pe evoluția lui Bojovic, autor a 16 puncte și 2 pase decisive. Alături de acesta s-au mai evidențiat Ceskovic, cu 12 puncte si 4 assist-uri, și Lee, care a marcat 10 puncte și a recuperat 7 mingi.

Vom reveni mai multe detalii după încheierea meciului. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!