Stiri Liga I Masculin

BCM Olimpic Baia Mare învinge pe Poli Iași în primul meci

Paul Olar

Paul Olar
27.05.2016

BCM Olimpic Baia Mare a debutat cu dreptul la turneul de promovare în Liga Națională. Gruparea din județul Maramureș a trecut de Politehnica Iași cu scorul de 90-78.

Confruntarea s-a disputat la Sala Olimpia din Ploiești și a găsit-o pe Baia Mare la conducere încă din primul sfert, încheiat la scorul de 26-17. Pe fondul unui joc bun, Iașiul a revenit în sfertul secund, iar Demetrius Phillips a limitat ecartul la doar o posesie, 28-26. Răspunsul băimărenilor a venit tot de la un american, AllanThomas transformând imediat două aruncări libere. La rampă a ieșit și Andrei Dohi, astfel că Olimpic a intrat la cabine sub adăpostul a 10 puncte.

A urmat repriza a doua, în care moldovenii au alergat după alergare. Ionuț Hurjui a scuturat plasa de la mare distanță în două rânduri consecutiv, în timp ce Demetrius Phillips a contribuit cu un nou coș, 46-41. Dohi și Abdu Awel au tăiat elanul adversarilor, chiar dacă Hurjui a punctat din nou de la mare distanță.  Sfertul decisiv s-a derulat cu Olimpic Baia Mare în avantaj, Iași fiind aproape doar pe final, Vlad Popovici marcând pentru 79-72. Tandemul Thomas & Dohi a restabilit repede o distanță de 10 puncte, suficientă ca Baia Mare să câștige.

Allan Thomas a încheiat disputa cu 28 de puncte, 9 recuperări și 4 pase decisive. Andrei Dohi a pus pe tabelă 23 de puncte, 8 recuperări și un assist. Mahmoud Abdu Awel a totalizat 16 puncte, 6 pase decisive și 5 recuperări.

De partea cealaltă, Ionuț Hurjui și Vlad Popovici au ieșit în evidență cu câte 15 puncte fiecare. Jermale Jones a avut 12 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive. 

*Foto: Facebook BCM Baia Mare

4 comentarii la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Politehnica
    Echipa ieseana continua sa joace acelasi baschet batranesc, fara ritm si fara idee tactica, totul bazandu-se pe inspiratia jucatorilor. Nu stiu ce se intampla daca Hurjui nu-i mentinea in joc in sfertul 3. Jones de la care toti iesenii asteptam multe a demonstrat ca nu are valoare nici de liga I. Despre Philips stiam ca este petarda.
    Din nou iesenii complet nepregatiti fizic desi au beneficiat de unstagiu de pregatire fizica la munte. Probabil ca rummy si cu "halbere " nu se poate face conditie fizica. Asta ar explica faptul ca iesenii nu reuseau sa se replieze in defensiva inca din sfertul 2.
    Nu vreau sa scriu mai multe. Concluzia :echipa ieseana nu doreste promovarea si va ramane "o vaca de muls " pt o gasca de smecheri : conducatori, antrenori si cativa jucatori.
    Apropo, in meciul cu Ploiestiul continua concursul de aruncari de 3 pct ?
    Nici acum nu inteleg cum nu au reusit sa blocheze un pivot de 2,04 si 150 kg care abia se taraia pe teren.
    Felicitari baimarenilor care au jucat frumos, colectiv, speculand toate slabiciunile iesenilor. Foarte bun jocul lui Lucas Tohatan care la 17 ani prestat extrem de matur. Antologic momentul cand a marcat pe lay-up peste Nicolae, jucator de 2,02 si peste 100 de meciuri in prima divizie.

    cu 7 ani în urmă (27.05.2016)
    • SCM CSŞ U Craiova Buzestii:

      Corect!
      Ai pus punctul pe "i" si din pacate nu numai cluburile de liga secunda sunt doar vaci bune de muls pentru niste borfasi deghizati in "oameni din fenomen"!Cat despre americanii celor doua echipe ma intreb daca nu cumva sunt doar studenti in cele doua orase si in timpul liber mai fac un pic de miscare pe la cluburile gazda...

      cu 7 ani în urmă (27.05.2016)
    • CS Politehnica Iași un moldovean:

      Americanii
      NU. Americanii Iasului au fost adusi pentru intarirea echipei, adica pt a prosti suporterii ca se doreste promovarea. Jones este un scorer bunisor pt acest nivel.Baga peste 30 pct meci de meci si ne-a ajutat sa ajungem la T.F. Problema este ca joaca singur iar daca nu-i intra este dezastru el nu se opreste din aruncat. Phillips insa este o catastrofa , adus din Danemarca, parca.
      La baimareni Thomas mi s-a parut OK. A jucat foarte bine si la Iasi in tur.
      Iasiul a avut 2 straini , studenti care jucau de placere, un spaniol GOMES si un francez , TALL dar au fost inlocuiti de americani. De altfel Tall, student la medicina, s-a accidentat grav in faza semifinala

      cu 7 ani în urmă (28.05.2016)
    Raspunde
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    juniori
    Poate ma lamureste si pe mine cine este Gugoasa care a stat pe banca ieseana in calitate de junior. Urmaresc baschetul juvenil dd vreo 8 ani si nu l-am vazut jucand. Unde sunt juniorii ieseni formati la CSS Unirea Iasi ? Alt intrus pe banca CRAUS care cred ca are vreo 17 ani si nu stiu daca mai joaca baschet de performanta.Unde este Robert Niculaes pivot de 2,07 ? Unde este Mihai Olaru ? De ce tineri jucatori de perspectiva : Timofte,Tiganescu la 20-21 de ani nu au loc in echipa ? De ce Liviu Rotariu jucator de 23 de ani cu callitati fizice extraordinare nu a mai progresat si este uitat adeseori pe banca ? O explicatie ar exista : sa-si joace unii minutele, sa-si dea punctele, sa-si ia primele.
    Pacat de grupul ee copii veniti de la Iasi sa sustina echipa. Ei inca cred ca jucatorii ieseni sunt baschetbalisti adevarati.

    cu 7 ani în urmă (27.05.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!