Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Barnabas Szaszgaspar: „Avem un program infernal. Cu aceste meciuri foarte tari trebuie să ne omogenizăm”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
27.10.2017

BC Mureș Târgu Mureș întâlnește ocupantele podiumului din sezonul precedent în trei etape la rând. După ce săptămâna trecută au fost învinși în deplasarea de la București, cu Steaua, mureșenii primesc vizita orădenilor în etapa a 4-a din Liga Națională.  

„Avem un program infernal, am avut o deplasare la Steaua, avem cu Oradea și, după aia, deplasare la echipa campioană, la Cluj. Program infernal pe care trebuie să-l tratăm ca atare. Cu aceste meciuri foarte, foarte tari trebuie să ne omogenizăm, să intrăm cât mai bine în joc și unii jucători care n-au așa multe minute trebuie să ne ajute și ei. Cum am spus, rotația scurtă ne omoară fizic. Pentru asta trebuie să lărgim această rotație și să vină toți în joc”, a declarat Barnabas Szaszgaspar.

Tehnicianul mureșenilor crede că formația oaspete este favorită la meciul de astăzi, dar crede în echipa sa, deși nu are mari individualități care să facă diferența.

„Oradea este o echipă foarte bună. Sunt favoriți. Nu o să cedăm niciodată. Nu avem individualități foarte mari care să facă diferența, dar avem o echipă în care credem. Cu un spirit de echipă și de luptă suntem optimiști că putem să-i surprindem”, a adăugat Szaszgaspar.

Partida dintre BC Mureș Târgu Mureș și CSM CSU Oradea se joacă astăzi de la ora 19 și va fi arbitrată de Marius Ciulin, Alin Faur și Dragoș Barbu, cu Doru Vinași comisar.

*foto: Csaba Toth

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!