Stiri

Basketball Champions League: S-au stabilit semifinalele de la Final Four

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
10.04.2019

Astăzi, 10 aprilie, a avut loc tragerea la sorți a semifinalelor din Basketball Champions League. Patru echipe din patru țări diferite vor lua startul la al treilea turneu din istoria competiției. Final Four-ul Basketball Champions League va fi găzuit în acest sezon de orașul Belgian, Antwerp.

În urma tragerii la sorți s-au stabilit următoarele  dueluri în semifinale:

Segafredo Virtus Bologna (ITA) vs Brose Bamberg (GER)
Iberostar Tenerife (SPA) v Telenet Giants Antwerp (BEL)

Semifinalele se vor desfășura pe data de 3 mai 2019 iar finala mare și finala mică pe 5 mai anul curent.

Dintre cele patru echipe calificate în Final Four, Iberostar Tenerife este campioana din sezonul inaugural al Basketball Champions, care se va duela în semifinale cu gazdele de la Antwerp Giants. În prima semifinală își vor măsura forțele Segafredo Virtus Bologna, una dintre cele mai titrate echipe din Europa, și Brose Bamberg, echipă care a câștigat de curând Cupa Germaniei.

Final Four-ul Basketball Champions League – ediția 2018/2019 se va desfășura la Sportpaleis, o sală cu o capacitate de peste 18.000 de locuri. Arena a fost construită în anul 1933 iar între 2010 și 2013 a suferit ample lucrări de modernizare și creștere a capacității.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!