Stiri

Bayern Munchen suferă primul eșec al sezonului în Bundesliga

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
14.02.2019

Oldenburg a produs surpriza în etapa cu numărul 21 din Bundesliga. Formația din nordul Germaniei a reușit să treacă la limită pe teren propriu de Bayern Munchen. Pentru formația din Bavaria este primul eșec al sezonului în campionatul intern dar echipa lui Dejan Radonic rămâne lider solitar în clasamentul Bundesligii.

Meciul de la Oldenburg a început perfect pentru gazde, care s-au desprins rapid și aveau să încheie sfertul inaugural foarte bine, câștigându-l cu scorul de 27-13. Bayern a redus 4 lungimi din handicap în sfertul doi și alte 3 în sfertul trei. Finalul a fost unul incendiar. Bayern a revenit la conducere după startul meciului cu un minut și 20 de secunde rămase de joc, după reușita lui Derrick Williams. Oldenburg a egalat la 80, ca Petteri Koponen să-i ducă în față pe oaspeți cu două libere transformate. Cu 3 secunde rămase de joc, Derrick Williams l-a faultat pe Rickey Paulding pe aruncare de 3 puncte iar jucătorul lui Oldenburg a avut sânge rece de la linia de fault și a transformat toate cele trei libere. La ultima acțiune, Maodo Lo a avut șansa unui coș victorios dar a fost blocat de Karsten Tadda și Oldenburg a câștigat meciul cu Bayern Munchen cu scorul de 83-82.

Will Cummings a fost cel mai bun jucător al gazdelor cu 20 de puncte, 6 pase decisive și o recuperare. Vlado Stojanovski a adăugat 16 puncte iar Philipp Schwethelm a contribuit cu 15 puncte.

Petteri Koponen a fost principalul marcator al lui Bayern cu 18 puncte plus 3 recuperări și 3 recuperări. Derrick Williams a terminat cu 17 puncte și 7 recuperări iar Maodo Lo a reușit 14 puncte și 3 pase decisive.

Bayern Muchen are 19 victorii și o singură înfrângere în Bundesliga, acolo unde conduce clasamentul. Oldenburg se află pe poziția secundă cu 16 victorii și 4 înfrângeri.

foto: sport.sky.de

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!