Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Biljana Pesovic: „Phoenix s-a dovedit a fi un adversar aprig. Fiecare victorie a fost muncită din greu”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
16.04.2019

Olimpia CSU Brașov s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale de Baschet Feminin pentru al 4-lea an la rând. Brașovencele s-au impus cu 76-64 în deplasare în meciul patru al seriei din primul tur de play-off și au trecut cu 3-1 la total de Phoenix Știința Constanța. Biljana Pesovic a fost coșghetera partidei cu 29 de puncte pentru învingătoare, terminând în double-double.

Căpitanul brașovencelor crede că echipa sa a schimbat atitudinea după ce a pierdut acasă în primul meci al seriei din play-off cu Phoenix Știința Constanța. Sârboaica a lăudat adversarul, care a fost la prima calificare în play-off.  

„Am schimbat atitudinea. Probabil am intrat relaxate în primul meci, prea sigure că vom câștiga. Phoenix s-a dovedit a fi un adversar aprig, care ne-a forțat să luptăm până în ultimul minut. Fiecare victorie a fost muncită din greu. În primul meci ele au avut un procentaj extraordinar la 3 puncte. Ne-am străduit să le oprim șutul de afară, dar și tranziția ofensivă. Ne-au surprins de câteva ori pe contraatac. Nu le-am mai dat voie să înscrie puncte ușoare, am jucat mai mult 5 la 5”, ne-a declarat Biljana Pesovic.

Jucătoarea de 35 de ani a reușit cea mai bună evoluție a sa în acest sezon în meciul care a încheiat seria din primul tur de play-off. Pesovic a jucat 38:53 minute și a fost în double-double cu 29 de puncte și 10 recuperări (4 ofensive/6 defensive), plus 6 pase decsivie, o minge pierdută și 2 intercepții, cu +38 indice al eficienței. Aceasta a avut 6/11 la șuturile din semicerc (54%), 4/6 la cele de la distanță (66%) și 5/6 de la linia de fault (83%).

„Era important să terminăm seria astăzi ca să avem timp să ne odihnim. Eu am dat tot ce am avut pe teren azi, așa cum au dat și colegele mele. A fost un joc colectiv, astăzi s-a întamplat să dau eu mai multe puncte. Toată lumea a muncit la victoria asta. A fost o atmsoferă minunată”, a adăugat sârboaica. Pesovic a jucat 25 de meciuri în această ediție a LNBF și are medii de 17,1 puncte, 6,3 recuperări, 5,3 pase decisive, 2,6 mingi pierdute și 2,3 intercepții în 37:47 minute, cu 20,7 eficiență.

Pentru Olimpia CSU Brașov este a 4-a semifinală la rând, iar Biljana Pesovic a contribuit și la precedentele trei calificări ale echipei de sub Tâmpa în penultimul act. Olimpia CSU s-a confruntat cu probleme de lot în prima parte a acestui sezon.

„În fiecare an au fost dificultăți. Suntem o echipă cu buget mic, mereu a fost așa și atunci e normal să apară probleme. Pentru noi înseamnă enorm această calificare, satisfacția e mult mai mare să ajungi în vârf când te confrunți cu probleme. Din acest punct de vedere cred că meritul este al staffului, al antrenorilor și al conducerii, care reușesc an de an să facă din puțin, mult”.

La fel ca în sezonul trecut, formația brașoveană va întâlni în semifinale pe CSM Satu Mare. Atunci alb-roșiile s-au calificat în finală după două victorii. În acest sezon se joacă în toate tururile de play-off după sistemul 3 din 5 jocuri.

„Cred că Satu Mare pleacă cu prima șansă, dar nu ne dăm bătuți. I-am bătut sezonul acesta o dată, ne vom juca șansa până la capăt”, a mai spus căpitanul echipei de sub Tâmpa.

Semifinala dintre CSM Satu Mare și Olimpia CSU Brașov va începe cu două meciuri pe terenul sătmărencelor, în 23 și 25 aprilie (în caz că nu apar modificări). Jocul trei urmează să se dispute la Brașov în 30 aprilie, iar dacă va fi nevoie de meciul 4, acesta va fi tot la Brașov, în 2 mai. În cazul în care va fi nevoie de partida decisivă, aceasta va avea loc în 5 mai, pe terenul vicecampioanei.

*foto: Dan Potor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!