Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Bogdan Murărescu:"Era o minune să câştigăm"

Marius Petri

Marius Petri
03.11.2013

BC Timba a pierdut meciul disputat sâmbătă seară în faţa sibienilor de la CSU Atlassib cu scorul de 62-89. Astfel, echipa de pe Bega rămâne cu un singur succes în acest campionat, înregistrat în meciul cu Farul Constanţa. La finalul partidei contra ardelenilor, antrenorul “urşilor”, Bogdan Murărescu, a declarat:

“A fost un meci împotriva unei echipe puternice din campionat şi am reuşit să facem faţă câteva minute. Eu zic că atâta timp cât adversarii noştri s-au apărat om la om, jocul a fost foarte strâns. După aceea, aceştia au trecut la apărare în zonă, unde noi avem anumite probleme. Trebuie să muncim, pentru a creşte nivelul. Încă suntem la început, pe zi ce trece jucăm din ce în ce mai bine. Am făcut un meci mai bun decât la Cluj, am arătat determinare, am folosit toţi cei 12 jucători, chiar şi un copil de 18 ani. Nu cred că ne-am făcut de râs. Ne-am luptat, ne-am dorit şi am realizat cât am putut. Important e că am avut dorinţă şi ne-am zbătut.

M-au mulţumit toţi tinerii, m-au nemulţumit alţii, de la care am mai multe aşteptări. E vorba de atitudine. Aştept o schimbare de la Mihuţi în primul rând, stă pe o sfoară foarte subţire şi dacă nu îşi schimbă atitudinea, va avea probleme. Am nevoie doar de jucători care îşi doresc, trebuie să avem voinţă şi să ne luptăm pentru fiecare minge. Majoritatea jucătorilor s-au luptat, nu am ce să le reproşez, dar s-a văzut lipsa de experienţă. Am întâlnit o echipă care e pe locul doi în momentul de faţă şi lucrul ăsta s-a vazut. Era o minune să câştigăm.”

*sursă foto: facebook.com/BCTimba

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!