Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Bogdan Popescu: "Am găsit ce ne lipsea: spiritul de echipă!"

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
04.03.2013

foto: Adrian Pîclişan

BC Timişoara a reuşit duminică seara să oprească seria de 9 victorii la rând a lui SCM U Craiova. Bănăţenii au câştigat cu 85-81 după o repriză secundă extraordinară. Alb-violeţii au reuşit să revină de la -21 de puncte şi să se impună în ultimele secunde ale meciului.

Bogdan Popescu a vorbit imediat după meci despre succesul colegilor săi. În direct la Digi24 Timişoara, extrema bănăţenilor a spus din nou lucrurilor pe nume. Dacă runda trecută declara că lipseşte atmosfera pozitivă şi că jucătorii sunt dezamăgiţi de joc, acum Popescu era foarte fericit.

Nu ştiu ce s-a schimbat, dar pot să spun că în sfârşit am arătat şi noi ca o echipă. Nu şi în prima repriză când Craiova ne-a demonstrat că este o echipă foarte foarte puternică, că nu degeaba sunt pe locul 2 în clasament şi au avut doar 5 înfrângeri. În a doua repriză am schimbat puţin şi trebuia să arătăm şi noi odată pentru totdeauna că suntem şi noi o echipă şi că putem să jucăm ca o echipă.

Timişoara a fost de nerecunoscut în prima repriză. Craiova s-a distrat cu bănăţenii până la pauză. În vestiar însă au avut loc discuţii aprinse între jucători, iar aceştia au ieşit mult mai motivaţi de la cabine şi au întors soarta jocului. Popescu nu a dezvăluit foarte multe din culise.

Nu s-a întâmplat nimic... Foarte multă frustrare, era şi normal, din partea tuturor, şi a antrenorilor şi a jucătorilor. Dar am scos-o la capăt numai şi numai prin forţa grupului, devotament, dăruire, bătaie pentru fiecare minge. Nu contează cine a dat 3 puncte, cine a dat 29. Am jucat şi am arătat ca o echipă şi publicul ne-a împins de la spate.

Etapa trecută, extrema spunea că lipseşte ceva echipa şi că nu ştie ce, iar acum declară că a găsit veriga lipsă!

Spiritul de echipă. Noi avem poate cea mai tare echipă luată jucător cu jucător, dar ca echipă am lăsat de dorit de multe ori. E îmbucurător că se apropie play-off-ul, se apropie Final Four-ul Cupei şi se vede că mergem în acea direcţie în care arătăm că suntem o echipă adevărată.

Popescu a fost impresionat şi de jocul noului său coleg, Devan Downey, autor a 29 de puncte şi 10 pase decisive. Extrema cere însă echilibru.

E incredibil, dar să nu uitaţi un lucru. Toţi jucători care au venit noi la echipă au jucat extraordinar în primul meci. După aceea uşor, uşor s-au... Sunt extrem de bucuros pentru el, sunt mândru de el, am încredere în el şi avem nevoie de un astfel de jucător, dar importantă este forţa echipei, cu asta putem să câştigăm.

BC Timişoara joacă etapa viitoare, în deplasare, cu CSU Ploieşti.

3 comentarii la aceasta stire:
  • SCM "U" Craiova Vladut10 :

    Bogdan!
    Craiova a pierdut meciul asta nu l-ati castigat voi!
    O echipa mare cand conduce cu 21 puncte in min 17 ,castiga meciul ala indiferent ce se intampla!
    Craiova acum nu e o echipa mare!...e o echipa formata din 6-7 jucatori BUNI,cand vor avea 10-12 jucatori pe banca gata oricand sa intre pe teren si sa ajute efectiv echipa atunci vor castiga si campionatul,pana atunci visam,speram,ne bucuram,suferim alaturi de ei!
    SUNT AI NOSTRII!

    cu 11 ani în urmă (04.03.2013) Raspunde
  • SCM "U" Craiova leo sima :

    Ipocrizie maxima
    Frate,ce repede l-ati mai gasit pe spiritu' asta de echipa!Parca acum cateva zile plangea de mama focului ca echipa lui nu joaca nimic.Si-l gasira imediat dupa o victorie chinuita si norocoasa in ultimele minute ale jocului.Cand erati condusi cu 21 de puncte banuiesc ca inca nu-l gasiserati pe spiritu'.Bogdane,las-o ca macane,mai bine zi ca ti-a sarit canducerea in cap dupa declaratiile de saptamana trecuta si acum ai incercat s-o dregi...

    cu 11 ani în urmă (05.03.2013) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    bogdan
    mai mai...e si el om...nu-l linsati, au facut-o ai lui deja

    cu 11 ani în urmă (05.03.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!