Boris Diaw și-a anunțat retragerea, într-un material video în care s-a destăinuit lui Ronny Turiaf și Tony Parker


Sportivul francez pune capăt unei cariere strălucite care s-a întins de-a lungul a 18 sezoane

boris diaw retragere

În cursul zilei de 6 septembrie, Boris Diaw a postat pe contul său personal de Twitter un video prin care și-a anunțat decizia de a se retrage. În acel video, fostul baschetbalist se află pe mare împreună cu bunii săi prieteni, Tony Parker și Ronny Turiaf, și împreună dezbat și discută despre viitorul fiecăruia dintre ei.

Diaw și-a început cariera în 2001 la Pau Orthez, formație la care a ajuns exact în sezonul ce a urmat retragerii lui Ghiță Mureșan. În cei doi ani petrecuți în liga franceză, Diaw a reușit să impresioneze câștigând în 2002 titlul de „Cel mai bun star în devenire”, urmând ca în 2003 să fie numit MVP-ul ligii. De asemenea, baschetbalistul de 2.03 a participat la All Star Game și la concursul de Slam Dunk.

Evoluțiile sale nu au trecut neobservate și astfel, în 2003, Diaw a fost ales în NBA cu a 21-a selecție, de către Atlanta Hawks. După două sezoane în Georgia, sportivul francez a fost trimis la Phoenix Suns, echipă la care s-a simțit mult mai bine. Cu o medie mai mare de minute/meci, Diaw a impresionat în primul său sezon în Arizona, reușind să își crească media de puncte marcate de la 4.8 la 13.3. De asemenea, baschetbalistul a ajuns de la 2.6 recuperări și 2.3 pase decisive la 6.9 recuperări și 6.2 pase decisive. Prin urmare, în 2006, Diaw a fost numit „Jucătorul cu cel mai mare salt valoric” și a primit porecla de „3D”, datorită jocului său axat pe mai multe direcții.

În 2008, Boris Diaw a fost transferat la Charlotte Bobcats, formație pentru care a evoluat patru sezoane.  În acest timp, francezul a avut doi ani consecutivi în care a evoluat în toate cele 82 de meciuri și de asemenea a avut cea mai mare medie de puncte: 15.1. Cu toate acestea, în 2012, Diaw a fost pus pe liber de către formația condusă de Michael Jordan, și astfel, pentru prima oară în cariera sa, a devenit „free-agent”. Pivotul francez a acceptat un rol mai scăzut cu San Antonio Spurs și a intrat imediat în sistemul lui Gregg Popovich. Această mutare s-a dovedit a fi una excelentă pentru Diaw, care a devenit campion NBA, în 2014, după o finală împotriva lui Miami Heat. În acel postsezon, sportivul a avut medii de 9.2 puncte, 4.9 recuperări și 3.4 pase decisive.

Doi ani mai târziu, în 2016, Diaw a fost trimis la Utah Jazz, formație pentru care a evoluat în 73 de partide, înainte de a fi pus pe liber. În cele din urmă, în 2017, fostul campion NBA a decis să se întoarcă în țara natală, unde a evoluat pentru Levallois Metropolitans un sezon, înainte de a-și anunța retragerea.

Dacă până acum am vorbit despre cariera lui Diaw la echipele de club, trebuie menționat faptul că acesta a fost un om de bază pentru naționala Franței, alături de care a reușit numeroase performanțe. Împreună cu Tony Parker, Ronny Turiaf și mulți alții, Diaw a câștigat 4 medalii la Campionatul European: una de aur (2013), una de argint (2011) și două de bronz (2005, 2015). De asemenea, în 2014, la Campionatul Mondial organizat în Spania, Franța a reușit să câștige medalia de bronz, după o finală extrem de disputată jucată împotriva Lituaniei.

Boris Diaw a fost un jucător extrem de util pentru Franța și în campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2019, în condițiile în care jucătorii din NBA nu au putut fi prezenți decât la ultimele două partide. Prin urmare, veteranul în vârstă de 36 de ani a impresionat prin inteligența și experiența sa, reușind chiar și un buzzer beater împotriva Rusiei. În total, Boris Diaw are 247 de apariții în maieul naționalei, egalând-o pe mama sa, Elisabeth Riffiod, cunoscută ca una din cele mai bune jucătoare din istoria Franței.

În videoclipul de retragere, în care se află alături de Tony Parker și Ronny Turiaf, Diaw a declarat că din respect pentru mama sa dorește să se oprească la acest număr, neavând niciun scop pentru a evolua mai departe.

Astfel, Boris Diaw li se alătură lui Manu Ginobili și David West, cei doi veterani care s-au retras în această vară. Conform spuselor sale, Diaw urmează să călătorească în jurul lumii, pe o perioadă de 12-13 ani, timp în care să și filmeze scurte documentare din locurile prin care trece. De asemenea, fostul baschetbalist nu a uitat să îi invite în vizită și pe Turiaf și Parker, care însă a semnat pe doi ani cu Charlotte Hornets.

*foto: grantland.com



David Istrate / 07 September 2018 / 13:49


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Keifer Sykes bate recordul de puncte marcate într-un meci, deținut de Martin Zeno
Seară ofensivă de excepție pentru conducătorul de joc american 
UCAM Murcia câștigă Grupa A din Basketball Champions League
Echipa lui Emi Cățe a câștigat partida cu Anwil Wloclawek 
Stanimir Marinov și Jason Washburn au fost convocați la echipa națională a Bulgariei
Vecinii de la sud de Dunăre joacă cu Rusia pe 21 februarie 
Reportaj: AEK Atena, victorie confortabilă pe teren propriu în campionatul intern (FOTO)
Deținătoarea Basketball Champions League încearcă să țină aproape de tradiționalele forțe din Grecia 
LaMarcus Reed a debutat pentru Balkan Botevgrad
Jucătorul american le-a purtat noroc noilor săi colegi la primul meci pentru formația bulgară 
Alexandru Olah, al doilea double-double din acest sezon
Pivotul român a fost unul din principalii marcatori ai lui Kangoeroes Basket Mechelen 
Zeljko Sakic, prestație solidă în liga VTB
Jucătorul croat a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Stelmet Zielona Gora 
Reportaj: Panathinaikos Atena și-a respectat statutul de favorită cu Bayern Munchen (FOTO+VIDEO)
Arena olimpică din capitala Greciei, gazda perfectă pentru meciuri de Euroligă 
Editorial NBA vs Euroligă: James Harden a înscris în ultimul meci mai multe puncte decât a reușit Khimki Moscova
O statistică ce poate fi folosită ca un argument de ambele tabere și toată lumea ar avea dreptate 
LaMarcus Reed este noul jucător al lui Balkan Botevgrad
Jucătorul american a evoluat în sezonul precedent pentru SCM U Craiova 
studentU merci fain
0 
pt info 
click pt. Articol 23 January 2019 18:07
0 
Eu nu le-as da prea multe sanse, sunt o echipa destul de slaba dupa parearea mea si asta se reflecta si in locul ocupat in liga ACB. Au avut norocul sa aiba o grupa destul de usoara in BCL dar si acolo o echipa daca nu doua sunt peste ei ( Banvit si Avellino, Banvit s-a ma intarit pe parcurs si acum par mai buni decat Murica iar Avellino a intampinat niste probleme financiare dar inca merg foarte bine si probabil de acolo recordul celor de la Murcia).
Mai exista si alte grupe din care fac parte echipe precum Tenerife, Venezia, Hapoel Jerusalem, AEK Athens, Bamberg, Virtus Bologna care fara suparare mi se par mult peste Murcia in acest moment.
Favorita mea si anul acesta este castigatoarea de anul trecut, AEK Athens, dar acum depinde mult de imperecherea dupa grupe si odata ajunse final four oricare dintre echipe poate castiga. 
click pt. Articol 23 January 2019 16:03
studentU urmareste
0 
cineva competitia asta si ar putea aprecia ce sanse are echipa la care evolueaza Cate sa o castige?

Nu stiu sa se dea pe TV in RO. Poate livestream pe site-ul fiba?

merci  
click pt. Articol 23 January 2019 12:27
0 
Recunosc ca in afara de niste rezumate din cand in cand sau clipuri de pe YT eu nu urmaresc NBA. (De fapt am ajuns la o varsta in care niciun sport nu ma determina sa imi pierd noptile). Insa (poate si aici is deposit si ma corecteaza un profesionist) credeam ca exista niste repere in ceea ce priveste aprecierea reusitelor.
Adica pentru un profesionist pentru "in regula" e nevoie de procentaje de genul 75% la libere, 50% de la semidistanta, 33% de la distanta. Si de aici in sus vorbim despre bine, foarte bine, exceptional. Daca ma iau dupa aceste repere, 5/19 inseamna 26,3% iar 16/34 din actiune cam 47%. Din acest punct de vedere, nu mi se pare nimic wow.

Altfel, tot pe acest site am citit despre un meci incheiat cu vreo 84% procentaj reusite la aruncarile de 3. Asta da, ceva exceptional.

 
click pt. Articol 18 January 2019 14:41
TitiAcs Pai s-o facem simplu
0 
- daca la Oli-Pana as bea o bere si la OKC -Lakers as servi un Taco ( in loc de hotdog ), n-ar fi placut sa maninc un Taco la Oli-Pana si sa beau o bere la OKC-Lakers ? Cred ca acum e clar ... :)  
click pt. Articol 18 January 2019 14:15
gyke Hmm
0 
Întrebarea este: la care din cele 2 meciuri ai mânca un hotdog și ai bea o bere? 😁 
click pt. Articol 18 January 2019 14:06
TitiAcs Inainte de 1989
0 
circula un banc : Marea dilema a lui Bula :- Daca e asa de bine in Romania si asa de rau in vest, cum mama-naibii e asa de rau aici si asa de bine in vest ?!
Cam asa e si cu valoarea/atractivitatea/spectaculozitatea intre NBA si Euroliga. Fiecare dupa gust, dar daca compari compari meci din competitie cu meci din competitie si nu meci de pregatire din NBA cu un Olimipacos- Pana sau Real-Barca sau Kimki- TSKA in Campionat sau in Euroliga! Personal ma uit cu aceiasi placere la ambele competitii ! Mi-ar place sa fiu in sala atit la Oli-Pana cit si la OKC- Lakers !  
click pt. Articol 18 January 2019 13:39
studentU pai consumerism
0 
oameni merg sa consume baschet/circ si paine: bere, hot-dog, etc. :)) Sportul american se bazeaza mult pe asta. Sincer, nu m-ar deranja sa pot manca un hot-dog si sa beau o bere cand merg la meci. De ce nu?
Iar la CJ atmosfera e asa de cand ne-am mutat in Polivalenta. In Demian era mult mai frumos, era mai usor de urnit sala. Dar stai linistit, cand echipa e la anaghie, cand e un meci la limita, sala intotdeauna pune umarul. Cu sau fara ultrasi prezenti. Si cu Oradea, si cu Steaua in sezoanele trecute, etc. Deci nu numai voi aveti atmosfera la meciuri. Si crede-ma, daca v-ati muta intr-o sala de 10k de locuri, cred ca cei 1-2 mii de suporteri care canta la fiecare meci nu s-ar mai auzi la fel de impresionant...  
click pt. Articol 18 January 2019 10:14
gyke @studentU
0 
Poate in playoffs, că in sezonul regulat e foarte lejeră, dacă tot comparăm cu Euroliga. Și m-am nimerit și eu la un meci, iar 12000 de oameni aplaudau dificil, din cauza tăvilor cu mâncare și băutură. Plus ca stăteam la capăt de rând, iar doar în timpul jocului efectiv am făcut peste o sută de ridicări din scaun, că oamenii erau tare flămânzi...  
click pt. Articol 18 January 2019 10:09
0 
nu inteleg gluma....in nba chiar e atmosfera, chiar daca nu sunt ultrasi :))  
click pt. Articol 18 January 2019 09:57