Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Branko Jorovic: „La final am fi putut să schimbăm rezultatul meciului, dar probabil nu am meritat să câștigăm”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
07.03.2018

Ieșenii au fost la conducere la începutul meciului de la Timișoara, cu 3 puncte, dar gazdele au condus confortabil în cea mai mare parte. Politehnica s-a apropiat la un punct pe final, de la -16. Timba s-a impus cu 83-77.

Antrenorul oaspeților, Branko Jorovic, a spus după meci:

„Știam că va fi un meci strâns. La final am fi putut să schimbăm rezultatul meciului, dar probabil nu am meritat să câștigăm pentru că nu am jucat bine. Nu am jucat cum am vrut să o facem. Ne-am pregătit total diferit. Jucătorii au dat un anumit nivel de efort, dar la final nu a fost suficient pentru victorie.

Nu suntem mulțumiți. Știm cum muncim la antrenamente și avem probleme să arătăm munca bună pe teren, în timpul meciului. Este o problemă. Azi ar fi trebuit să arătăm ceva diferit decât am jucat. Vom încerca, muncim din greu, vom încerca până la final să lucrăm mai bine și să fim mai buni în fiecare meci”, a declarat Branko Jorovic.

Acesta a vorbit cu optimism despre situația financiară de la echipă, dar și despre salvarea de la retrogradare.

„Situația se îmbunătățește. În câteva zile, maxim 10 zile, se va rezolva. Jucătorii au această informație. Sunt foarte mulțumit de cum lucrează băieții la antrenamente, cum se poartă. Dar azi s-a văzut în unele momente ale jocului că nu este destul”.

Avem câteva probleme cu accidentări, dar nu este o scuză. Jucătorii care sunt pregătiți să joace trebuie să facă un efort mai bun și să fie mai concentrați pe teren. Fiecare meci este o oportunitate pentru noi să arătăm că devenim tot mai buni. Dacă este suficient pentru victorie, este bine. Dacă nu, vom continua să muncim, e cel mai important lucru în acest moment. Vom încerca să salvăm echipa de la retrogradare până în ultimul meci”, a mai spus Jorovic.

După rezultatul de la Timișoara, Politehnica Iași este la trei victorii în spatele „urșilor”. Moldovenii mai au patru partide pe propriul teren până la finalul primei faze a sezonului regulat. Prima este cu Dinamo București, sâmbătă de la ora 19.

2 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu :

    Antrenor
    E Jorovic sau Tenter?

    cu 6 ani în urmă (07.03.2018)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Iași
      Antrenor e Jorovic, Tenter e director tehnic, cel puțin pe hârtie.

      cu 6 ani în urmă (07.03.2018)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!