Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Câștigătoarele grupelor valorice A și B din LNBF se întâlnesc duminică la Sepsi Arena

Andreea Vlase

Andreea Vlase
29.12.2018

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe primește duminică, 30 decembrie, de la ora 17:00, vizita celor de la Phoenix Știința Constanța. Se înfruntă câștigătoarea grupei valorice A, din prima fază a LNBF, cu echipa care a venit din grupa valorică B. Cele două echipe s-au întâlnit în două amicale din presezon.

Cele două partide de pregătire s-au disputat la Sepsi Arena și campioana en-titre s-a impus clar în ambele. 105-41 a fost scorul în primul meci amical dintre cele două echipe, în 14 august. Angelika Slamova și Kristina Higgins au fost atunci coșgheterele partidei, cu câte 23 de puncte pentru campioană, iar pivotul a fost în double-double cu 11 recuperări. Pentru gazde au mai trecut de 10 puncte atunci: Whitted cu 16, Pasic cu 12 și Ghizilă cu 11. Chelsea Douglas a fost cea mai bună marcatoare constănțeană la acel duel, cu 19 puncte, urmată de Ecaterina Armanu cu 8.

În al doilea duel amical, din 15 septembrie, scorul a fost 82-30. Marina Solopova reușea 17 puncte în acel meci pentru gazde, iar Higgins era din nou în double-double cu 16 puncte și 11 recuperări. Whitted a avut 12 puncte atunci. Ecaterina Armanu s-a remarcat de la oaspete cu 11 puncte.

Phoenix Știința Constanța a folosit la acele meciuri de pregătire două sportive americance, cu pivotul Davis pe lângă căpitanul Douglas. Formația de la malul mării a trebuit să renunțe la una dintre cele două sportive de peste ocean pentru că s-a anunțat acea limită de o singură non-europeană pentru echipele din grupa valorică B. După aceea, formația pregătită de Predrag Stanojcic le-a adus pe Vladinka Erak și Jelena Jovanovic. Și ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe are o jucătoare nouă față de acea perioadă, Ildiko Nagy alăturându-se echipei după startul campionatului.

Duminică se întâlnesc echipele care au fost pe primul loc la finalul primei faze a sezonului regulat în cele două grupe valorice. Amândouă au avut un parcurs perfect în teren, dar nu au terminat cu maximum de puncte. ACS Sepsi SIC a avut 10 victorii din 10, dar a rămas fără două puncte pentru că nu a participat la 4 turnee din LN 3x3, cum prevedea regulamentul pentru acest sezon. Phoenix Știința Constanța a rămas fără două puncte după acea greșeală de comunicare, când a folosit-o pe Douglas fără să îi plătească amenda de la tehnic, astfel că echipa a pierdut la masa verde meciul câștigat cu orădencele. După forfait, constănțencele au rămas fără 2 puncte, dar au continuat să domine grupa a doua valorică, pe care au încheiat-o cu 22 de puncte după 11 victorii. În Grupa Roșie, Phoenix Știința a intrat cu 11 puncte, pe locul 6 din 7. ACS Sepsi SIC a început-o de pe primul loc, cu 18 puncte.

Formația de la malul mării a jucat deja în faza a doua a campionatului, sâmbăta trecută, pe terenul vicecampioanei. CSM Satu Mare s-a impus cu 98-70, oaspetele mergând fără cele două jucătoare mari importante, Vladinka Erak și Cristiana Cutaș. ACS Sepsi SIC a stat în prima etapă, astfel că sătmărencele au trecut pe primul loc cu un punct în plus, dar și cu un meci mai mult. Alb-verzile au jucat ultimul meci în 19 decembrie, când câștigau la Satu Mare cu 64-60.

Campioana en-titre are 83,5 puncte înscrise pe meci și 61,8 primite în 10 partide. Phoenix Știința Constanța apare în clasament cu o medie de 69,1 puncte înscrise (luând în considerare acel 0-20) și 53,5 puncte primite în 13 partide. Alb-verzile au 5 victorii din 5 acasă în această ediție a LNBF, iar constănțencele au 6 succese în deplasare (toate în grupa B) și o înfrângere. Cele două echipe au medii apropiate la recuperări (44,2 față de 43,9) și intercepții (10 și 10,5). Diferența este puțin mai mare la pase decisive (22,5 față de 19,2), capace (1,8 față de 2,8), mingi pierdute (15,5 și 17,2) și faulturi (18,5 față de 16,5). Gazdele de duminică au procentaje mai bune la șuturile din semicerc (56,4% față de 46,8%) și linia de fault (74,8% față de 71%). Constănțencele stau mai bine de afară, cu 34,9% la triple față de 29,7%.

Kristina Higgins și Vladinka Erak sunt liderele celor două echipe la puncte și recuperări. Higgins are 20 de puncte pe meci pentru campioană și 12,4 recuperări, în timp ce Erak are 13,3 puncte și 9 recuperări pe meci. Annemarie Godri-Părău și Chelsea Douglas sunt cele mai bune pasatoare, cu 6,9 și 4,5 assist-uri pe meci.

Formația pregătită de Predrag Stanojcic a putut trece cel mult 3 straniere pe foaia de joc în prima fază a campionatului și nu a adus jucătoare noi după încheierea acesteia. Limita este de 5 straniere în prima grupă valorică. ACS Sepsi SIC a început sezonul cu 6 straniere, pentru EuroCup, cu Dominique Allen adusă mai mult pentru competiția europeană. Zoran Mikes nu a putut conta în ultima vreme pe Jovana Pasic, accidentată într-un meci din Rusia.

Partida dintre ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și Phoenix Știința Constanța se joacă duminică, 30 decembrie, de la ora 17:00, la Sepsi Arena. Meciul contează pentru etapa a doua din Grupa Roșie.

*foto: Henning János

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe 7vezer :

    SEPSI SIC CAMPIOANA!
    VOM CASTIGA LEJER SI PRELUAM SEFIA CLASAMENTULUI,CARE DATORITA UNOR PREVEDERI REGULAMENTARE BIZARE,ESTE CONDUSA NU DE ECHIPA CARE A CASTIGAT TOATE MECIURILE,CI CELE CARE AU PIERDUT 2-3 JOCURI DEJA! DACA PRINTR-O MINUNE,NU NE VOR FURA INCA CATEVA PUNCTE,TOT NOI VOM CASTIGA CAMPIONATUL!

    cu 5 ani în urmă (30.12.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!