Minute | 27:48 |
Puncte | 16 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 5 |
Eficienta | 18 |
Gilbert sare la coș, se prinde de inel și când ajunge pe parchet răbufnește. Piciorul stâng îi face probleme, iar de pe margine, Fleșeriu își dă seama că rămâne fără omul care în meciul trei marcase 25 de puncte. N-are încotro și îl schimbă. Luptător, americanul trece peste durere și reintră pe parchet, dar nu-i reușește nimic. E schimbat iar. Ajuns pe banca de rezerve, Gilbert urlă din toți rărunchii. Lovește scaunul și suferința i se vede în gesturi și pe chip. E atitudinea unui profesionist care își reproșează că nu poate mai mult, în aceste momente de cumpănă ale echipei. Atitudinea lui Gilbert, geniul lui Hardy, zvâcul lui Mijailovic, inteligența lui Paul, dăruirea lui Lalovic, încrederea lui Calotă, dorința celorlalți de a reuși și puterea lui Dan Fleșeriu de a face din CSU Sibiu o familie sunt răsplătite cu vârf și îndesat la finele meciului cu U-BT.
Sibiul nu a câștigat meciul patru cu U-BT Cluj și rămâne acasă, sezonul fiind gata pentru formația de pe malul Cibinului, care și-a depășit cu mult obiectivul trasat în toamna anului trecut de oficialii clubului.
Cu lacrimi în ochi, după ce au ratat șansa de a merge mai departe în play-off, jucătorii și antrenorul Dan Fleșeriu se îndreaptă către tribună, unde sute de ochi, înlăcrimați la rândul lor, cântă neobosiți, ca și cum echipa lor de suflet ar fi obținut cel mai răsunător succes. Finalul meciului patru cu U-Banca Transilvania, din play-off-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin, aruncă valuri de tristețe peste tribunele galbene și pline de viață ale Sălii Transilvania. Și, deși diferența de scor e prea mare și doar un miracol ar mai putea schimba ceva în acest ultim minut de joc, sutele de suporteri îmbrăcați în galben nu zăbovesc o clipă. Știu și ei, la fel ca Dan Fleșeriu, care se resemnează și face multiple schimbări, că soarta partidei nu se mai poate schimba, dar au ceva în sânge care le dă din ce în cei mai multă energie. Se aude fluierul final al partidei și, de pe margine, Dykes și compania țâșnesc spre restul colegilor de pe parchet. Suporterii clujenilor exaltă! E o bucurie de necontenit în sânul formației clujene, care se duce în semifinale, unde va da piept cu CSM CSU Oradea. Un duel de văzut!
La mijlocul terenului, jucătorii se felicită reciproc. Marcel Țenter se duce spre Dan Fleșeriu și se îmbrățișează. Unul a câștigat, altul a pierdut în această seară. Dar nicio înfrângere nu poate periclita în vreun fel legătura care s-a creat la Sibiu, între suporteri și antrenor. Sibian de-al lor, Dan Fleșeriu a readus speranțele în sufletele împătimiților din tribune, de aceea, acum, ca la finele oricărui meci, toată galeria devine o voce unitară care îi strigă numele. Fleșeriu își duce mâna la inimă, în semn de recunoștință, dar parcă nu e de ajuns. Își adună jucătorii și se așază în fața galeriei. Acum, a venit rândul lor să se închine la cei din tribune.
Unul câte unul, baschetbaliștii sibieni urcă apoi în tribună, alături de acești suporteri care i-au sprijinit necontenit, de la un capăt al sezonului la celălalt. E sărbătoare în mijlocul galeriei sibiene ca și când calificarea ar fi fost a lor. Nici nu mai contează că drumul formației galben-albastre s-a oprit aici. Ce vor suporterii e ca sezonul următor să înceapă cât mai repede, iar atunci când o va face, să vadă aceiași jucători pe parchet.
Atmosfera de la finalul meciului rămâne întipărită în memoria fiecărui suporter, jucător și membru al echipei CSU Sibiu. Dacă această bucurie a fost posibilă în ciuda unei înfrângeri, rămâne întrebarea care ar fi fost atmosfera în cazul unei calificări.
*foto și video: Ana-Maria Mătușoiu
Laurențiu Grigoraș a primit calificativul „inacceptabil” după meciul 3 dint...
CSO Voluntari trimite în decisiv seria cu CSU Sibiu
Rareș Uță și Tomas Rinkevicius critică dur arbitrajul: „A fost un show făcu...
CSO Voluntari completează careul de ași ai Ligii Naționale de Baschet Mascu...
Laurențiu Grigoraș a primit calificativul „inacceptabil” după meciul 3 dint...
CSO Voluntari trimite în decisiv seria cu CSU Sibiu
31 comentarii la aceasta stire:
u1919cj :
Frumoasa familie
cu 7 ani în urmă (28.04.2016) RaspundeBravo, felicitari! Sa ne revedem intr-o finala.
Alexxa :
Felicitari
cu 7 ani în urmă (28.04.2016) RaspundeChapeau, Sibiu!!
Sper sa avem la anul o finala Cluj-Sibiu, ar fi minunat!
www.csufans.ro :
Sibiu
cu 7 ani în urmă (28.04.2016) RaspundeExcelent titlul articolului: "Când dragostea față de galben-albastru este mai mare decât orice eșec". Am avut anul acesta o echipa adevarata, jucatori care au dat totul pe teren, iar acest lucru s-a si simtit dupa meci. Desi am pierdut, jucatorii si suporterii au stat si au cantat impreuna. Inima noastra e galben-albastra!
Ne-a invins o echipa mai buna, careia ii dorim succes mai departe. Sa speram ca la anu o sa avem un buget care sa ne permita sa ne luptam cu cei puternici, insa, inainte de orice buget, ne dorim sa ramanem aceeasi familie frumoasa.
alexander :
Emotionant
cu 7 ani în urmă (28.04.2016) RaspundeUn articol emotionant, felicitari tb pentru el, dar e departe de emotia din tribuna. A fost cel mai frumos sezon al nostru din ultimii 8 ani. Multumim Dane, multumim jucatorilor pentru felul in care au luptat. Atata timp cat exista daruire, dorinta, mentalitate, rezultatele nu mai conteaza atat de mult. Prefer sa pierdem in conditiile astea decat sa castigam cu niste mercenari fara interes. Bafta Cj in semifinale, la fel si adversarilor vostri. Ne vedem in toamna.
mira :
Ana-Maria
cu 7 ani în urmă (28.04.2016) RaspundeMi-a placut articolul tau. Felicitări! Se naște un spirit din acel 'nu cedam' și din valurile de simpatie venite chiar și de la adversari. Frumos articol, frumoasa atmosfera. Ne inspiră! Hai CSM! :)
mid :
csu
cu 7 ani în urmă (28.04.2016) RaspundeIti multumim Ana Maria pentru aceste rînduri. Am stat pînă la sfîrsit, mi-ai dat lacrimile văzînd acele scene încărcate de o emoție puternica. Ce poate fi mai frumos inlumea asta decit dragostea aarătată de data aceasta in spectacolul sportiv, si va spun eu ca la Sibiu baschetul este f iubit, iar spectatorii sunt f buni cunoscători al acestui fenomen. Sper din tot sufletulsa-i mai putem vedea din nou CAMPIONI, poate la anul.....HAI CSU !!!
TDM :
Csu
cu 7 ani în urmă (28.04.2016)Parerea mea e ca ar fi un miracol sa vina firmele private sa bage bani la voi. Aceeasi problema a fost si la noi pana cand Cristescu si clubul lui s-au desprins de Clubul Sportiv Universitatea Cluj si totodata de coruptia, indolenta, nepotismele si altele din acest club. Ar fi frumos sa reusiti, dar nu prea functioneaza.
JCN:
Exact
cu 7 ani în urmă (28.04.2016)la noi e un amatorism cronic la nivel de conducere, luminita aia e departe rau.
Eduard Cristea :
Cristescu
cu 7 ani în urmă (28.04.2016)Ceea ce-a facut Cristescu, sa adune sponsorizare cu sponsorizare in era Carbochim, apoi sa convinga pe Nica (un outsider al baschetului) sa bage bani in baschet, iar de curand sa convinga BT-ul ... este cu adevarat remarcabil. Cu toate momentele lui de aroganta si derapajele in raport cu galeria, trebuie sa-i recunoastem pe deplin meritele.
Un club fara un om ca si Cristescu, care e constient ca treaba lui este in primul si in primul rand asigurarea unui buget comparabil cu primele 4-5 echipe este foarte greu sa obtii performante. Da, poti depasi cu o treapta ceea ce ti-ai propus - asa cum a facut in acest sezon Sibiul, dar mai mult e foarte greu de obtinut.
Ma bucur ca CSU a gasit omul potrivit pe banca tehnica in persoana lui Dan Fleseriu, insa m-as bucura sa apara in conducerea lor si omul care sa fie capabil sa adune sponsorizare cu sponsorizare si la anul sa putem avea o confruntare cu bugete comparabile.
Am si eu o intrebare pentru sibieni: in acest sezon a existat o persoana in conducerea CSU care sa bata din usa in usa la firmele pe care le-am vazut pe pancarde? Eu sincer, nu stiu sa se ocupe cineva de treaba asta. Da, stiu ... nu e treaba mea, insa confruntarile U-CSU sunt prea frumoase pentru a fi dezechilibrate pe motiv de buget.
free62:
free62
cu 7 ani în urmă (28.04.2016)Sa ne amintim ca Mircea a facut niste sacrificii cand a preluat echipa asta. El inca mai putea juca, dar probabil daca el nu prelua echipa atunci, am fi discutat azi de vreo epava. Asa ca s-a retras foarte decis asupra ce urma sa faca. Deja echipa ajunsese intr-o stare proasta, avandu-l antrenor pe Moraru(antrenor de fete) care cnad cerea timeout stia doar sa intrebe...asta ii aparare???
Echipa nu avea viitor si rezista doar prin prezenta veteranilor...
Cat despre conflictele lui Mircea cu galeria, sunt conflicte normale care le are cu ei absolut orice clujean cu bun simt. Au creat si creaza multe probleme...canta frumos, se aude bn, dar partea cealalta atarna mai greu.
Pana la urma norocul Clujului dupa 2000 au fost doi bucuresteni...ciudat.
De la Horia Rotaru antrenor, Popa, Saftescu, Pintea, Sebestyen, Gusti, Feleki, Marin, Popa II...la tot ce e azi, diferenta e demna de apreciat indiferent de greselile facute.
free62:
free62
cu 7 ani în urmă (28.04.2016)Si sa nu uitam ca tot ca si o coincidenta, ultimul mare meci a lui Mircea a fost cu Sibiul...6x3 si 21 sau 22 de pct, nu mai tin minte exact.
Dumitrescu care ii luase fata lui Mircea tocmai facuse in acel retur hepatita si nu putea juca. Si acum imi aduc aminte declaratia lui Moraru dupa meci, citez din memorie : "Am avut azi noroc ca Mircea si-a adus aminte de tinerete"...pt ca Mircea la finalul carierei juca deja cam greu si inconstant, era aproape incredibila neputinta pt cei care il stiau dinainte. Imi aduc aminte ca Vulc venise la CLuj sigur de victorie, stiind ca Dumitrescu(vedeta echipei) nu joaca si cand a inceput Cristescu sa joace ca pe vremuri nu stia ce sa mai faca, se enervase intr-un hal...
JCN:
@ Eduard Cristea
cu 7 ani în urmă (28.04.2016)de mult nu exista asa ceva la noi. Ca il injurati voi , ca il ironizam noi, cand tragem linie Cristescu e un manager cum orice echipa din Liga Nationala si-ar dori. Poti sa il acuzi de multe lucruri dar daca stai si ii analizezi rezultatele trebuie sa te faci mic si sa ii multumesti ca an de an reuseste sa aduca bani la echipa.
Eduard Cristea :
@free62
cu 7 ani în urmă (29.04.2016)De acord cu tine ... cu singura mentiune ca Liviu Moraru a antrenat doar baieti (in cea mai mare parte a carierei juniori) iar la seniori a fost un excelent secund pentru regretatul Gheorghe Roman.
@JCN
Ms. pt raspuns ... sper sa gasiti omul potrivit pentru acest rol cheie.
free62:
free62
cu 7 ani în urmă (29.04.2016)Nu e vorba de Liviu Moraru, nu el era antrenorul echipei atunci, ci Dan Moraru care si acum este pe la baschet fete la Arad.
Eduard Cristea:
@free62
cu 7 ani în urmă (29.04.2016)Ai o memorie prea precisa :)) Chiar ma bucuram ca te-am "prins"dar nu mi-a iesit :))) Mie unul mi-a scapat perioada in care Dan Moraru a antrenat la baieti.
free62:
free62
cu 7 ani în urmă (29.04.2016)Pai cred ca numa vreo 2 sezoane a antrenat, unul la noi si parca unul dupa pe la Timisoara. Oricum era pe langa de multe ori, numa ca astia, batranii Clujului jucau singuri, antrenorul era asa numa de decor:)
ydesh_apu :
moraru?
cu 7 ani în urmă (29.04.2016)Imi scapa mie antrenorii universitatii de la baschet? Caci ii cam cunosc pe toti de la Bugnariu pana azi.Te referi la Liviu Morariu sau la alta persoana? Liviu Morariu a fost un foarte bun antrenor de juniori, un antrenor de tranzitie (a activat mai putin de un an) la seniori, dar niciodata nu a fost antrenor de fete.
free62:
free62
cu 7 ani în urmă (29.04.2016)Nenea de la Arad care e si acuma consilier tehnic pe acolo, nu Liviu...
ydesh_apu:
free62
cu 7 ani în urmă (30.04.2016)Da, il stiu, a jucat si a fost antrenor secund in anii'80 la Brasov. Se poate sa ai dreptate. Dar la cat de putin important a fost pentru noi, se pare ca nici nu l-am mai pus pe lista. Asta... normal e o scuza pentru memoria mea... :)
ydesh_apu :
cristescu
cu 7 ani în urmă (29.04.2016) RaspundeCristescu are bune si rele dupa parerea mea. Miscarea lui buna a fost ca a declarat clubul ca fiind de utilitate publica si a putut fi sponsorizat si de primarie. Poate ca daca si celelalte cluburi faceau la fel, erau acum mai bine finantate. Si ca are succes si spectatori. Care sunt o presiune pozitiva pentru sponsori. Un alt plus este accentul pus pe initierea copiilor in baschet. Un minus este insa promovarea insuficienta a propriilor juniori sau a juniorilor mai talentati de la alte cluburi din Cluj (exista vreo 15) ca si lui la echipa mare. Sau conflictele cu alte echipe clujene din div. A (Gladiator, Universitatea).
Eduard Cristea :
@ydesh_apu
cu 7 ani în urmă (29.04.2016) RaspundeLiviu Morariu, corect.
gyke :
na poftim
cu 7 ani în urmă (29.04.2016)Măi clujenilor, ati ajuns sa deturnări si aici discuția...era vorba despre noi, nu de Cristescu (glumesc, nu dati cu pietre).
In alta ordine de idei, n-am prea scris de cateva zile, deoarece a fost o săptămână plină de emotii si articole ca acesta nu prea ajută...Sper sa revenim mai puternici la anul. Noi vom fi cu siguranță în tribune.
ydesh_apu:
@gyke
cu 7 ani în urmă (30.04.2016)Eu sunt de vina, scuze, deoarece o replica la un comentariu, a ajuns din cauza telefonului celular pe post de comentariu. Ai dreptate, nu e firesc sa sarim calul si sa va virusam cu probleme care nu va privesc. Dar oricum, free62 m-a lamurit. Daca tin bine minte, acel Moraru a fost un jucator prin '80-'85 la CSU Brasov coleg de echipa cu Dodi Csender etc.
danb61 :
buget
cu 7 ani în urmă (29.04.2016)Ati vazut cate firme puternice sunt in Sibiu care castiga bani multi si frumosi din munca noastra?ZECI! Hai sa le luam pe primele 20....ce efort financiar ar fi pentru fiecare din ele sa plateasca 1/2 de contract unui jucator?...la forta lor ar fi o suma neglijabila,dar cineva (?)trebuie sa faca un efort ptr. asta,te dau afara pe usa tu intra pe geam!Cred ca si din punct de vedere legal se poate rezolva.
Si ca sa dam un exemplu:la fiecare meci suntem cel putin 1000,nu cred ca cineva o sa aiba ceva impotriva sa platim 15 lei biletul-la fiecare meci un +de 5000 lei-1000 euro,cate meciuri sunt pe sezon-uite ca platim si noi o parte de contract!
MULTUMIM CSU !!!MULTUMIM DAN!!
Hermannstadt:
PRET BILET SI ALTELE
cu 7 ani în urmă (29.04.2016)Puteau sa faca biletul 20 lei inclusiv in acest PO daca tot a fost sold-out , dar comoditatea din partea conducerii este extrem de mare ! Cica este o procedura f. complicata ( nu stiu cum s-a putut la CLUJ ? )! Dar ce ai altceva mai bun de facut ! Se pare ca nu sunt in stare sa aduca bani la bugetul clubului nici in cel mai simplu mod. NISTE INCOMPETENTI ! Pacat de noi , acei suporteri care asteptam de la an la an sa fie mai bine , dar intotdeauna o luam de la capat cu aceleasi texte :,, suntem echipa cu bugetul cel mai mic din campionat , speram sa ajungem in PO ... etc ''. Ar trebui pastrat nucleul actualei echipe ( copiii mei s-au intristat foarte mult cand le-am spus ca la anul nu cred ca-i mai vad la sibiu pe PAUL , HARDY , GILBERT , LALO , IGOR ) si adusi cel putin 2 jucatori romani buni ptr. la anul. Ptr. mine si cei din familie sunt dispus sa platesc chiar si un abonament mai mare daca stiu ca banii ajung si sunt folositi cum trebuie. Ca si mine cred ca sunt multi fani in SIBIU. Dar nu cred ca este de ajuns doar implicarea fanilor.
In sfarsit avem un antrenor cu mentalitate de invingator , a luat 2 campionate la fete , nu se multumeste cu simpla calificare in PO . DATI-I UN BUGET PE MASURA VALORII LUI ! IN SIBIU SE DORESTE PERFORMANTA !
Tuturor un PASTE FERICIT !
Hermannstadt:
Inca o dovada !
cu 7 ani în urmă (29.04.2016)http://www.csusibiu.ro/content/sibiu-star-game-sau-meciul-marii-familii-galben-albastre
TDM :
Dan Fleseriu
cu 7 ani în urmă (29.04.2016) RaspundePoate chiar el ar putea incepe acest proeict. Insa am convingerea ca trebuie sa fie privat si CSU sa fie doar partener. Modelul UBT. Firmele nu dau bani si altii fara credibilitate sa ii invarta. Dan Fleseriu are un nume acum si lumea de la voi are incredere in el. Daca ramaneti tot asa visatori nu cred ca veti scoate capul decat sporadic. Oricum, succes!!
frank :
galbe-albastru
cu 7 ani în urmă (29.04.2016) RaspundeFoarte pe scurt...public avem, echipa avem, antrenor avem, foame de performanta avem.....nu avem bani si o sala pe masura (si la problema asta s-a referit Dan la conferinta). Poate ca acest urias val de dragoste si simpatie pentru culorile galben-albastru va rezolva si aceste probleme. In orice caz, dupa aceste doua meciuri de acasa ...ceva tot se va schimba, e pacat ca nu gasim sustinerea financiara de care ar fi nevoie pentru a face cu adevarat performanta.
mid :
pentru TDM
cu 7 ani în urmă (29.04.2016)Cred ca e corecta si sincera observația ta, dincolo de unele comentarii mai răutăcioase, avute la adresa echipei noastre. Sa auzim numai de bine !
TDM:
Ok
cu 7 ani în urmă (29.04.2016)Repet, am fost rautacios doar pentru ca unii din voi au fost obraznici la meciul 2 de la Cluj.
tiger76 :
Fani Sibieni
cu 7 ani în urmă (30.04.2016) RaspundeSincere felicitări! Sa rămâneți asa mereu! Asa va stiam,( doar la acea deplasare de la Mures de acum vreo 2 ani cand acea mana de oamen sa comportat josnic fata de comunitatea maghiara din Tg.Mures). Succes
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!