Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Căpitanul lui BC Mureș se revoltă: „Ne simțim umiliți, mințiți. Suntem neplătiți de 8 luni”

Eduard Popa

Eduard Popa
08.02.2018

szabolcs santa bc mures probleme financiare

Problemele la BC Mureș se adâncesc pe zi ce trece. Conducerea clubului, împreună cu antrenorul principal și cei doi jucători veterani originari din Târgu Mureș, Szabolcs Santa și Alin Borșa, au fost prezenți la o conferință de presă în care au prezentat greutățile prin care trece echipa și au anunțat că există mari șanse ca BC Mureș să se desființeze.  

Una dintre cele mai aspre declarații a venit din partea căpitanului lui BC Mureș, Szabolcs Santa. Acesta a arătat faptul că are 8 salarii de primit de la BC Mureș, dar a rămas la echipa sa de suflet deoarece a sperat că situația se va îndrepta. 

„Dacă în următoarele zile nu se întâmplă nimic pozitiv, sunt hotărât să închei capitolul Tg.Mureș. Situația în care s-a ajuns este inacceptabilă. Acesta nu mai e baschet, acesta nu mai e sport de performanță. Jucători neplătiți de 6-8 luni, jucători care și-au asumat responsabilitatea să joace fără contract. Nu putem să ne antrenăm cum se cuvine, într-o atmosferă sănătoasă, corectă, întrucât capul ne stă la altceva. Ca jucători, am vrut să facem un compromis, să rămânem la Tg.Mureș, în speranța că, până la urmă, situația se va redresa. S-a ajuns, însă, prea departe și situația a devenit insuportabilă. Ne simțim umiliți, mințiți. Ni s-au arătat contracte semnate cu diverși sponsori și am primit diverse promisiuni. Ne-am bucurat, sperând că va fi mai bine, însă nu am văzut niciun ban.”

Din punct de vedere individual, Szabolcs Santa are un sezon foarte bun, cu medii de 10,2 puncte și 6,8 recuperări pe întâlnire, pentru un indice al eficienței de +13,3. 

Următorul meci pentru BC Mureș este restanța cu Poli Iași, altă echipă cu mari probleme financiare, programată pentru 10 februarie. Meciul trebuia să se joace inițial la Iași, dar se va disputa la Târgu Mureș din cauza problemelor de infrastructură sportivă cu care se confruntă echipa ieșeană. 

*foto: Zsoli Jeffwarder

7 comentarii la aceasta stire:
  • tzontzolino :

    re
    Pai nu ar fi mai bine sa facem liga nationala cu doar 8 echipe si restul in liga 1 iar totul sa fie pe zone. Cheltuieli putine, lumea happy.

    cu 6 ani în urmă (08.02.2018)
    • veghetor:

      De ce 8?
      De ce opt și nu două, sau și mai bine una singură, de exemplu cea finanțată de primăria capitalei. De fapt știe cineva câte echipe de primă ligă, indiferent de ramura sportivă, se descurcă bine financiar fără bani de la primării , consilii județene sau locale? Bănuiesc că îmi ajung degetele de la mâini ca să le număr. Ba chiar cred că nici n-am nevoie de toate.

      cu 6 ani în urmă (08.02.2018)
    • tzontzolino:

      re
      Nu stiu de ce te agiti asa ca e mai bine sa fie o liga doar cu cei potenti financiar. Nu vad unde e problema, discriminarea. Ti se pare ok sa avem echipe ca Mures care s-au inscris in campionat doar ca au promisiuni de sponsorizari? Jucatorii vin si joaca pe burta goala? Asa facem o liga din pacate cu mai putine echipe , restul in liga 1, liga 2 si tot asa. Nu vad unde e rusinea. Cand te intinzi mai mult decat poti duce asa patesti. Hai sa ne luam toti Porsche chiar daca nu ne permitem benzina la el. E rusina sa mergi cu Dacia?

      cu 6 ani în urmă (09.02.2018)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe gratian cormos :

    ANAF ar trebuie sa verifice contractele de munca
    lipsa de profesionalism si de legalitate in Romania de azi: indiferent daca esti vanzator la supermarket sau jucator de baschet este aceeasi lege pentru toti! toti muncitorii trebuie sa aiba contract de munca. Anaf ar trebui in 1 septembrie in fiecare an sa verifice cine joaca baschet legal in romania! indiferent de club!!! Rami hadar nu avea contract, jucatorii de la multe echipe nu au contract, cum vine asta? pai cand vine controlul la un chiosc de vanzator de hotdog pe strada si nu ai contract de munca nu iti inchide chioscul? si nu te amendeaza pe tine ca patron? in mod normal este ilegal sa nu ai contact de munca! ce, vii sa faci voluntariat ca jucator profesionist la vreo fundatie caritabila care se numeste BC Mures? BC Timisoara? etc.??????

    cu 6 ani în urmă (08.02.2018) Raspunde
  • veghetor :

    ?
    Dar oare e vorba de contracte de muncă, liga nefiind profesionistă? Întreb și eu că n-am habar.

    cu 6 ani în urmă (08.02.2018) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe gratian cormos :

    trebuie contracte, altfel expui jucatorii la tzepe
    spune-mi tu mie daca mergi sa te angajezi la o firma ca It-ist sau la call center sau ca macelar si patronul nu iti face contract si iti zice: stai linistit, ca o sa-ti dau eu banii - 3000 de euro salariu, tu il crezi pe cuvant? lucrezi luni de zile pe promisiunea unui om? pai daca nu ai contract, legea ar trebui sa te impiedice sa poti lucra, pentru ca altfel, indiferent de domeniul de munca vei fi victima exploatarii!

    cu 6 ani în urmă (08.02.2018)
    • veghetor:

      ...
      .. eu am auzit, de ex., de contracte de drepturi de autor la unii sportivi de pe la noi, d-aia ziceam. Evident că ar trebui contract de muncă, dar la noi ocolirea legilor e sport național. Așa se face că, de pildă, ca să scape de datorii unele cluburi și-au schimbat numele, și au continuat bine-mersi fără probleme.

      cu 6 ani în urmă (08.02.2018)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!