La finalul săptămânii a început faza a doua a Campionatului Național rezervat juniorilor sub 14 ani, cea de clasificare. În grupa valorică A sunt patru grupe de câte șase echipe, din care primele 3 clasate vor urca în faza semifinală. Echipele care nu s-au calificat în faza a doua au fost repartizate în grupele V-VIIIB și luptă pentru un loc în faza de recalificare.
Reamintim că la această categorie de vârstă este obligatorie apărarea om la om pe tot terenul, pe toată durata partidei. Se acceptă capcana cu două jucătoare, fiind interzisă apărarea în zonă. Sunt interzise și blocajele. Se aplică regimul schimbărilor obligatorii în primele două sferturi (regula 5+1).
Următorul turneu din faza de clasificare este programat în perioada 9-11 februarie, iar al treilea, între 16 și 18 martie. Faza semifinală va avea tot trei turnee, între 13 aprilie și 3 iunie. Turneul final este programat momentan între 12 și 17 iunie, dar poate fi mutat în funcție de programul examenului național de capacitate.
Au găzduit primul turneu al grupelor I-IVA: CSU Brașov, BC Slam București, ACS Sto-Mart Iași și CS Otopeni. Liderii din cele patru grupe au punctaj maxim după primul turneu.
Iată rezultatele și clasamentele grupei valorice A:
Grupa I-A (CSU Brașov)
Etapa 1 |
Phoenix LPS Galați – CSU Brașov |
65:50 |
|
CSS Târgoviște – ACS MC Ball Mangalia |
65:64 |
|
ABC Leii București – LPS Bihorul Oradea |
53:52 |
Etapa 2 |
CSU Brașov – CSS Târgoviște |
44:61 |
|
ACS MC Ball Mangalia – ABC Leii București |
47:63 |
|
LPS Bihorul Oradea – Phoenix LPS Galați |
70:36 |
Etapa 3 |
ABC Leii București – CSU Brașov |
74:48 |
|
CSS Târgoviște – Phoenix LPS Galați |
75:66 |
|
ACS MC Ball Mangalia – LPS Bihorul Oradea |
45:58 |
Etapa 4 |
Phoenix LPS Galați – ABC Leii București |
53:72 |
|
CSU Brașov – ACS MC Ball Mangalia |
36:56 |
|
LPS Bihorul Oradea – CSS Târgoviște |
47:25 |
Etapa 5 |
ABC Leii București – CSS Târgoviște |
62:42 |
|
ACS MC Ball Mangalia – Phoenix LPS Galați |
57:40 |
|
CSU Brașov – LPS Bihorul Oradea |
34:84 |
Clasament Grupa I-A |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr |
Echipa |
W/L |
Puncte |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. |
ABC Leii București |
5/0 |
10 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. |
LPS Bihorul Oradea |
4/1 |
9 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. |
CSS Târgoviște |
3/2 |
8 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. |
ACS MC Ball Mangalia |
2/3 |
7 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5. |
Phoenix LPS Galați |
1/4 |
6 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6. |
CSU Brașov |
0/5 |
5 |
Grupa II-A (BC Slam București)
Etapa 1 |
U-BT Cluj-Napoca – ABC Galactica Brașov |
72:35 |
|
BC Slam București – SG MV-Tonika Pucioasa |
58:71 |
|
CSS Gheorgheni – CSS Tulcea |
49:68 |
Etapa 2 |
CSS Tulcea – U-BT Cluj-Napoca |
41:74 |
|
ABC Galactica Brașov – BC Slam București |
31:58 |
|
SG MV-Tonika Pucioasa – CSS Gheorgheni |
62:37 |
Etapa 3 |
BC Slam București – CSS Tulcea |
52:50 |
|
U-BT Cluj-Napoca – CSS Gheorgheni |
82:33 |
|
ABC Galactica Brașov – SG MV-Tonika Pucioasa |
23:65 |
Etapa 4 |
CSS Gheorgheni – BC Slam București |
33:55 |
|
CSS Tulcea – ABC Galactica Brașov |
58:30 |
|
SG MV-Tonika Pucioasa – U-BT Cluj-Napoca |
80:74 |
Etapa 5 |
ABC Galactica Brașov – CSS Gheorgheni |
50:44 |
|
BC Slam București – U-BT Cluj-Napoca |
57:33 |
|
CSS Tulcea – SG MV-Tonika Pucioasa |
37:62 |
Clasament Grupa II-A |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr |
Echipa |
W/L |
Puncte |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. |
SG MV-Tonika Pucioasa |
5/0 |
10 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. |
BC Slam București |
4/1 |
9 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. |
U-BT Cluj-Napoca |
3/2 |
8 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. |
CSS Tulcea |
2/3 |
7 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5. |
ABC Galactica Brașov |
1/4 |
6 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6. |
CSS Gheorgheni |
0/5 |
5 |
Grupa III-A (ACS Sto-Mart Iași)
Etapa 1 |
Champions-Toro Craiova – ABC Laguna București |
51:74 |
|
CSS Nr 5 București – CSS Nr 4 Lumina București |
68:61 |
|
CSA Axiopolis Sport Cernav – ACS Sto-Mart Iași |
44:100 |
Etapa 2 |
ACS Sto-Mart Iași – Champions-Toro Craiova |
60:48 |
|
CSS Nr 4 Lumina București – CSA Axiopolis Sport Cernav |
103:23 |
|
ABC Laguna București – CSS Nr 5 București |
72:61 |
Etapa 3 |
CSS Nr 5 București – Champions-Toro Craiova |
60:59 |
|
CSS Nr 4 Lumina București – ACS Sto-Mart Iași |
65:75 |
|
CSA Axiopolis Sport Cernav – ABC Laguna București |
41:95 |
Etapa 4 |
ACS Sto-Mart Iași – CSS Nr 5 București |
65:80 |
|
Champions-Toro Craiova – CSA Axiopolis Sport Cernav |
69:23 |
|
ABC Laguna București – CSS Nr 4 Lumina București |
92:64 |
Etapa 5 |
ABC Laguna București – ACS Sto-Mart Iași |
82:53 |
|
CSA Axiopolis Sport Cernav – CSS Nr 5 București |
44:59 |
|
CSS Nr 4 Lumina București – Champions-Toro Craiova |
65:44 |
Clasament Grupa III-A |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr |
Echipa |
W/L |
Puncte |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. |
ABC Laguna București |
5/0 |
10 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. |
CSS Nr 5 București |
4/1 |
9 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. |
ACS Sto-Mart Iași |
3/2 |
8 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. |
CSS Nr 4 Lumina București |
2/3 |
7 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5. |
Champions-Toro Craiova |
1/4 |
6 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6. |
CSA Axiopolis Sport Cernav |
0/5 |
5 |
Grupa IV-A (CS Otopeni)
Etapa 1 |
CSS Sfântu Gheorghe – CSU Ploiești |
39:77 |
|
ACS Gladius Tg Mureș – CS Otopeni |
47:79 |
|
ACS KSE Tg Secuiesc – CS Dinamo CSS Nr 6 Buc |
7:150 |
Etapa 2 |
CSU Ploiești – ACS KSE Tg Secuiesc |
107:15 |
|
CS Otopeni – CSS Sfântu Gheorghe |
101:35 |
|
CS Dinamo CSS Nr 6 Buc – ACS Gladius Tg Mureș |
87:40 |
Etapa 3 |
ACS KSE Tg Secuiesc – CS Otopeni |
17:103 |
|
CSU Ploiești – CS Dinamo CSS Nr 6 Buc |
48:70 |
|
CSS Sfântu Gheorghe – ACS Gladius Tg Mureș |
64:74 |
Etapa 4 |
CS Otopeni – CSU Ploiești |
66:63 |
|
ACS Gladius Tg Mureș – ACS KSE Tg Secuiesc |
81:15 |
|
CS Dinamo CSS Nr 6 Buc – CSS Sfântu Gheorghe |
95:39 |
Etapa 5 |
CS Otopeni – CS Dinamo CSS Nr 6 Buc |
82:80 |
|
CSU Ploiești – ACS Gladius Tg Mureș |
62:84 |
|
ACS KSE Tg Secuiesc – CSS Sfântu Gheorghe |
17:32 |
Clasament Grupa IV-A |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr |
Echipa |
W/L |
Puncte |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. |
CS Otopeni |
5/0 |
10 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. |
CS Dinamo CSS Nr 6 Buc |
4/1 |
9 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. |
ACS Gladius Tg Mureș |
3/2 |
8 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. |
CSU Ploiești |
2/3 |
7 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5. |
CSS Sfântu Gheorghe |
1/4 |
6 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
6. |
ACS KSE Tg Secuiesc |
0/5 |
5 |
Faza de clasificare B. Au fost gazdele turneelor din grupa valorică B: Lucky Dragons Târgu Mureș, CS Fly OC Constanța, ACS BC Lions Craiova și ABC T-Pack Ploiești.
Grupa V-B (Lucky Dragons Târgu Mureș
Etapa 1 |
CSS Viitorul-U Cluj-Napoca – CSS Brașovia Brașov |
79:26 |
Etapa 2 |
CSS Brașovia Brașov – Lucky Dragons Tg Mureș |
17:106 |
Etapa 3 |
Lucky Dragons Tg Mureș – CSS Viitorul-U Cluj-Napoca |
52:41 |
Clasament Grupa V-B |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr |
Echipa |
W/L |
Puncte |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. |
Lucky Dragons Tg Mureș |
2/0 |
4 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. |
CSS Viitorul-U Cluj-Napoca |
1/1 |
3 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. |
CSS Brașovia Brașov |
0/2 |
2 |
Grupa VI-B (CS Fly OC Constanța)
Etapa 1 |
CSM Râmnicu Sărat – CS Cuza Sport Brăila |
73:33 |
|
CS Fly OC Constanța – ABC Castorii Suceava |
72:49 |
Etapa 2 |
ABC Castorii Suceava –– CSM Râmnicu Sărat |
30:126 |
|
CS Cuza Sport Brăila – CS Fly OC Constanța |
89:60 |
Etapa 3 |
CS Fly OC Constanța – CSM Râmnicu Sărat |
44:74 |
|
CS Cuza Sport Brăila – ABC Castorii Suceava |
35:73 |
Clasament Grupa VI-B |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr |
Echipa |
W/L |
Puncte |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. |
CSM Râmnicu Sărat |
3/0 |
6 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. |
ABC Castorii Suceava |
1/2 |
4 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. |
CS Fly OC Constanța |
1/2 |
4 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. |
CS Cuza Sport Brăila |
1/2 |
4 |
Grupa VII-B (ACS BC Lions Craiova)
Etapa 1 |
ACS BC Lions Craiova – CSS Bega Timișoara |
41:67 |
|
CSS Târgu Jiu – LPS CSU Pitești |
64:54 |
Etapa 2 |
LPS CSU Pitești – ACS BC Lions Craiova |
77:63 |
|
CSS Bega Timișoara – CSS Târgu Jiu |
62:70 |
Etapa 3 |
CSS Bega Timișoara – LPS CSU Pitești |
78:83 |
|
CSS Târgu Jiu – ACS BC Lions Craiova |
87:51 |
Clasament Grupa VII-B |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr |
Echipa |
W/L |
Puncte |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. |
CSS Târgu Jiu |
3/0 |
6 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. |
LPS CSU Pitești |
2/1 |
5 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. |
CSS Bega Timișoara |
1/2 |
4 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. |
ACS BC Lions Craiova |
0/3 |
3 |
Grupa VIII-B (ABC T-Pack Ploiești)
Etapa 1 |
ACS 4Sports București – ABC T-Pack Ploiești |
42:36 |
|
Pro Basketball Group Buc – ACS ICED București |
68:11 |
Etapa 2 |
ABC T-Pack Ploiești – Pro Basketball Group Buc |
22:83 |
|
ACS ICED București – ACS 4Sports București |
28:63 |
Etapa 3 |
ABC T-Pack Ploiești – ACS ICED București |
31:41 |
|
Pro Basketball Group Buc – ACS 4Sports București |
69:29 |
Clasament Grupa VIII-B |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr |
Echipa |
W/L |
Puncte |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1. |
Pro Basketball Group Buc |
3/0 |
6 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2. |
ACS 4Sports București |
2/1 |
5 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3. |
ACS ICED București |
1/2 |
4 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4. |
ABC T-Pack Ploiești |
0/3 |
3 |
*foto: Baschet Club Leii facebook
U17 Masculin - Premiile individuale
TF U17 F - NBS Cluj-Napoca a cucerit titlul național
U17 Feminin - Premiile individuale
TF U17 F - NBS Cluj-Napoca a cucerit titlul național
U17 Feminin - Premiile individuale
TF U17 M - CSȘ CSM Petrolul Ploiești, campioana sezonului 2023/2024
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!