Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CS SCM Timișoara și CSU Alba Iulia deschid turneul grupei 6-9

Andreea Vlase

Andreea Vlase
15.03.2018

Meciul dintre CS SCM Timișoara și CSU Alba Iulia deschide vineri turneul de la Oradea. Cele două echipe au același bilanț în campionat, cu 6 victorii și 10 înfrângeri, dar CSU are un punct în minus după ce a pierdut la „masa verde” un meci.

Timișorencele au 22 de puncte, în timp ce ardelencele au 21. Va fi al treilea meci oficial între cele două formații în primul eșalon. Alb-violetele s-au impus în precedentele două, cu 78-72 în turul de la Alba Iulia și 77-68 a fost la Timișoara, în luna ianuarie. Față de etapa a 16-a din sezonul regulat, au apărut câteva modificări în loturile celor două echipe.

De la CS SCM Timișoara au plecat Conwirght, Kiriienko și Young. Ultima a jucat foarte puțin pentru gruparea timișoreană, iar ucrainceanca a avut din ce în ce mai puține minute înainte să plece. Întreg clubul municipal de pe Bega se confruntă cu restanțe salariale.

Și CSU Alba Iulia a pierdut o piesă de bază, pe Radovic. Pe lângă aceasta a plecat și Omerbasic, iar  sub comanda lui Manuel Rodriguez au venit Plăvițu și Arsenic.

Ambele echipe au mers cu loturi restrânse la Final 8-ul Cupei României, disputat la Sfântu Gheorghe spre finalul lunii februarie. Timișorencele au ajuns acolo în semifinale după ce au trecut în primul meci de Olimpia CSU Brașov cu 71-62. Alb-violetele au pierdut cu 62-79 în fața formației care a și câștigat trofeul. CSU Alba Iulia a avut o prestație solidă în duelul cu CSM Satu Mare, pierdut cu 59-69.

Formația din Alba Iulia nu s-a mai impus în campionat de la finalul anului trecut, când trecea în deplasare de ultima clasată Sirius, cu 69-65. Au urmat 5 înfrângeri la rând, inclusiv cea la „masa verde” cu Olimpia CSU Brașov, pe care albaiuliencele au pierdut-o și pe teren.

Echipa de pe Bega are 2 victorii în ultimele trei meciuri din Liga Națională, cu următoarele clasate, CSU Alba Iulia și Sirius Târgu Mureș (85-60), dar și o înfrângere în ultima etapă, 77-80 acasă cu Olimpia CSU.

Alb-violetele au avut ultimul meci oficial în semifinala Cupei, în 24 februarie. După meciul din cupă, CSU Alba Iulia a mai jucat două meciuri la Final 4-ul Ligii Europei Centrale, în 3 și 4 martie.

Partida dintre CS SCM Timișoara și CSU Alba Iulia se joacă vineri, de la ora 18, la Arena Antonio Alexe. Meciul va fi arbitrat de Andrada Csender, Dan Narcis și Vlad Potra, supervizați de Viorel Constantinescu.

*foto: ziarulunirea.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!