Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CS SCM Timișoara trece acasă de Universitatea Cluj după ce a condus aproape tot meciul

Andreea Vlase

Andreea Vlase
21.12.2017

CS SCM Tmișoara s-a impus acasă în duelul cu Universitatea Cluj, scor 61-56, pe sferturi: 18-13, 18-16, 16-16 și 9-11. Gazdele au condus aproape tot meciul, cu o singură excepție, în sfertul secund. Clujencele au avut atunci un punct în față și au mai reușit să egaleze o dată după revenirea de la vestiare. Cea mai mare diferență a fost de 9 puncte pentru gazde, dar pe final ecartul a scăzut la 4 lungimi. Bănățencele au avut doar trei marcatoare în prima repriză. S-a ratat mult în ultimele minute și alb-violetele au oprit seria de 3 înfrângeri la rând.

Mihai Coldea le-a trimis în 5-ul de start pe Ardelean, Ivășchescu, Conwright, Lloyd și Burdgess. Dragan Petricevic a început partida cu două jucătoare sub 22 de ani, Ghizilă și Părău, alături de Thompson, Vorpahl și Taylor. Lloyd a deschis scorul și Părău a egalat la 2. Gazdele au marcat șase puncte la rând și au condus cu 10-4, în timp ce oaspetele au avut multe greșeli și ratări ușoare. Ghizilă și-a apropiat echipa la trei lungimi, 12-9, timișorencele s-au dus din nou la 7 puncte în față, iar Vorpahl a stabilit scorul la prima pauză, 18-13. Alb-violetele conduceau grație celor 16 puncte din spațiul de trei secunde. Nici una din echipe nu a marcat de după semicerc.

Taylor și Vorpahl au strâns ecartul la un punct în primele două minute ale sfertului doi, iar Voica reușea prima triplă a partidei și ducea Universitatea pentru prima dată la conducere, 19-20 în minutul 13. A urmat un run de 10 puncte al bănățencelor, cu două triple la rând, reușite de Lloyd și Conwright. Scorul devenea 29-20 la jumătatea sfertului, după două turnoveruri la rând ale oaspetelor. Vorpahl și Ghizilă au micșorat diferența la două puncte, dar Conwright a scuturat din nou plasa de la distanță și Burdgess a stabilit scorul la pauza mare, 36-29. Pe lângă avantajul în spațiul de trei secunde, gazdele au profitat șiu de mingile pierdute de clujence și au reușit 13 puncte. La CS SCM au punctat doar trei jucătoare în prima repriză: Lloyd 14 puncte, Conwright 12 și Burdgess 10, cu 7 recuperări. Cinci alb-negre au punctat, cu Vorpahl și Ghizilă lidere cu 10 și 9 puncte.

Universitatea a început sfertul trei cu un run de 7 puncte (4 libere transformate și o triplă a lui Taylor), iar scorul devenea 36-36 în minutul 22. A urmat time-out-ul lui Coldea și Filip a răspuns cu o reușită de după semicerc, pentru 39-36. Lloyd a dus ecartul la șapte puncte în minutul 27, scor 47-40. Conwright a înscris de după semicerc pentru o diferență de 8 lungimi, iar Vorpahl a stabilit scorul la ultima pauză, 52-45.

În prima parte a sfertului patru avansul gazdelor a fost de 8, 9 puncte. Thompson și-a apropiat formația la patru puncte, de două ori. Au urmat ratări de ambele părți, iar oaspetele au irosit ocazia să reducă și mai mult diferența. Burdgess a dus scorul la 60-54 și Petricevic cerea time-out la intrarea în ultimele două minute. Părău a scos faulta pe contraatac și a transformat ambele libere cu 23 de secunde până la final. Oaspetele au făcut rapid două faulturi. Conwright a transformat o singură liberă, dar pe final nu s-a mai înscris. CS SCM Timișoara s-a impus cu 61-56 după un meci în care a condus aproape tot timpul, dar nu s-a distanțat la mai mult de 9 puncte. Timișorencele au oprit seria de 3 înfrângeri la rând în LNBF.

Dlesha Lloyd a fost coșghetera partidei cu 22 de puncte, la care a adăugat 6 recuperări și 4 pase decisive. Pentru gazde s-au mai remarcat Conwright cu 18 puncte (3x3) și Burdgess, în double-double cu 16 puncte și 14 recuperări.

Leslie Vorpahl a fost cea mai bună marcatoare de la oaspete cu 13 puncte, la care a adăugat 8 recuperări. A urmat-o Taylor cu 12 puncte și 6 recuperări.

Timișorencele au avut procentaje mai bune din acțiune (40% față de 28%). Au marcat 21 de coșuri de două puncte față de 13. 5-3 a fost scorul la reușitele de după semicerc. Clujencele au marcat 17 puncte în plus de la linia de fault. Alb-violetele au avut 38 de puncte din spațiul de trei secunde, față de 20.

Formația de pe Bega urcă provizoriu pe locul 4, cu 14 puncte după 4 victorii și 6 înfrângeri. Clujencele înregistrează al 7-lea eșec în campionat, al 3-lea la rând.

În etapa viitoare CS SCM Timișoara va merge la Satu Mare, în timp ce Universitatea va juca acasă cu FCC ICIM Arad. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!