Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CS SCM Timișoara vs. FCC ICIM Arad, duelul ultimelor două clasate din LNBF

Andreea Vlase

Andreea Vlase
20.10.2017

CS SCM Timișoara primește sâmbătă vizita vecinei FCC ICIM Arad. Amândouă formațiile au înfrângeri pe linie în startul de campionat. Timișorencele au fost învinse acasă de primele două clasate, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CSM Satu Mare, la 18, respectiv 12 puncte.

Nou-promovata ocupă ultima poziție în clasament cu 2 puncte, având un meci mai puțin disputat, restanța din etapa a 2-a de la Cluj. Conducerea formației timișorene a stabilit ca obiectiv imediat cinci victorii din cinci. „O schimbare vreau să văd și la fete. Și acolo mă nemulțumesc atitudinea și spiritul de echipă, la care trebuie lucrat urgent”, cerea președintele secției de baschet de la SCM Timișoara, Ilie Trițoiu. Alb-violetele sunt în căutarea primei victorii din scurta istorie a echipei în Liga Națională.

Arădencele sunt departe de pretențiile din trecut, cu trei înfrângeri la rând în startul LNBF. Au pierdut două partide pe propriul teren, la 14 puncte în fața Olimpiei Brașov și la 9 cu Universitatea Cluj, respectiv una în deplasare la Sfântu Gheorghe, la 20 de puncte diferență. ICIM-ul s-a despărțit deja de o jucătoare, Vernet, fiind în căutarea unui plus sub panou. Galben-albastrele au avut și în stagiunea trecută un debut slab, cu cinci înfrângeri la rând.

Cele două formații s-au întâlnit în primul tur al Cupei României, unde și-au împărțit victoriile. Gazdele s-au impus de fiecare dată. La Timișoara a fost 69-64, iar la Arad, 59-57. Ambele echipe au acces la turneul final, cu arădencele ca lucky loser.

În cupă s-a jucat cu două românce, obligatoriu, în teren pe toată durata partidei. În campionat este în vigoare regula cu jucătoarea U22 pe teren în primul sfert, pe lângă cea cu românca în teren tot meciul,  fără limită de vârstă.

Față de duelurile din finalul lunii trecute, la CS SCM Timișoara au revenit după accidentări Monika Brosovszky și Adina Stoiedin, care au jucat în meciurile din campionat. Pivotul a lipsit o perioadă îndelungată. La FCC ICIM Arad va juca și căpitanul Brankica Hadzovic care la meciul tur din cupă nu a intrat deloc, iar în retur a jucat doar 23 de minute și a ieșit, cu dureri la genunchi. Aceasta a revenit în ultima etapă, fiind integralistă.

Partida dintre CS SCM Timișoara și FCC ICIM Arad este programată sâmbătă de la ora 18 la sala Constantin Jude.  

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!