Stiri

CSKA Moscova o învinge pe Anadolu Efes și obține cel de-al 21-lea succes stagional

David Istrate

David Istrate
20.03.2019

Marți, 19 martie, au avut loc primele patru partide din etapa a 27-a a Euroligii. Cu siguranță, cel mai spectaculos duel a fost reprezentat de lupta dintre Anadolu Efes Istanbul și CSKA Moscova. Jocul a fost foarte echilibrat, cele două echipe schimbându-se la conducere de mai multe ori, însă în cele din urmă victoria a aparținut oaspeților, scor 80-78.

Cu doar patru etape rămase din sezonul regulat, lupta pentru playoff încă nu este gata. Cele două echipe ce s-au confruntat la Istanbul nu se află în această situație: CSKA Moscova este deja calificată în faza următoare, în timp ce Anadolu Efes Istanbul este și ea aproape sigură de prezența în playoff. Cu toate acestea, disputa dintre cele două formații a avut o miză foarte mare: CSKA Moscova luptă cu Real Madrid pentru locul al doilea la finalul sezonului regulat în timp ce Anadolu Efes Istanbul dorea să își asigure în proporție de 99% calificarea în playoff.

Gazdele au început excelent acest joc și după 10 minute conduceau cu 20-15. În sfertul secund, oaspeții au început să practice un baschet de calitate și au întors scorul, intrând în avantaj la pauză, 35-40. După revenirea de la vestiare, confruntarea a devenit și mai echilibrată jucătorii ambelor tabere reușind o defensivă foarte bună. Anadolu Efes Istanbul a reușit să mai reducă din diferență și la finalul sfertului al treilea tabela arăta scorul de 61-58 pentru CSKA Moscova. Echipa din capitala Rusiei a reușit să mențină acest avantaj, în ciuda atacurilor venite de la jucătorii adverși, și astfel, cu un minut rămas, scorul era 73-76.

Krunoslav Simon a reușit o aruncare importantă de 3 puncte prin care echipa sa a egalat. La celălalt panou, Cory Higgins a marcat din pasa lui Sergio Rodriguez și apoi a urmat o serie de ratări. În cele din urmă, același Simon a egalat pentru Anadolu Efes Istanbul, transformând ambele libere de care a beneficiat. Cu 4 secunde rămase, moscoviții au făcut o repunere excelentă iar Higgins a pătruns și a punctat cu panoul coșul decisiv. Bryant Dunston nu a mai reușit să arunce și astfel, CSKA Moscova s-a impus cu 80-78.

Ambele tabere au avut câte trei jucători în double-digits. De la Anadolu Efes Istanbul, aceștia au fost: Bryant Dunston (19 puncte, 9 recuperări), Krunoslav Simon (13 puncte, 7 recuperări) și Shane Larkin (11 puncte). În schimb, de la oaspeți au marcat peste 10 puncte: Cory Higgins (19 puncte, 5 pase decisive), Kyle Hines (15 puncte) și Will Clyburn (10 puncte, 8 recuperări).

Datorită acestui rezultat, CSKA Moscova se menține pe locul al doilea în clasamentul Euroligii, având 21 de victorii și 6 înfrângeri. De partea cealaltă, Anadolu Efes Istanbul, cu un bilanț de 17 victorii și 10 înfrângeri, ocupă poziția a 4-a.

În ultimele trei etape, Anadolu Efes Istanbul le va întâlni pe Buducnost VOLI, pe Baskonia Vitoria-Gasteiz și pe Olimpia Milano, în timp ce CSKA Moscova va lupta împotriva lui Fenerbahce Istanbul, Khimki Moscova și Baskonia Vitoria-Gasteiz.

Celălalte rezultate consemnate în seara precedentă au fost:

Fenerbahce Istanbul – Buducnost Podgorica (76-67)

Olympiacos Piraeus – FC Bayern Munchen (89-69)

FC Barcelona Lassa – Herbalife Gran Canaria (93-64).

În această seară (20 martie), etapa a 27-a continuă cu încă patru meciuri:

Darussafaka Istanbul – Khimki Moscova

Panathinaikos Atena – Baskonia Vitoria-Gasteiz

Maccabi Tel Aviv – Zalgiris Kaunas

Real Madrid – Olimpia Milano

*foto: euroleague.net

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!