Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM CSU Oradea s-a întărit cu Nikola Markovic

Valentin Todea

Valentin Todea
20.02.2019

CSM Oradea l-a transferat pe Nikola Markovic, un jucător originar din Serbia ce evoluează pe pozițiile 4-5, anunță site-ul oficial al formației orădene. În vârstă de aproape 30 de ani, sportivul a evoluat în acest sezon în campionatul polonez și în Basketball Champions League pentru Anwil Wlocklawek, campioana în exercițiu a Poloniei. Markovic a semnat cu gruparea bihoreană până la sfârșitul stagiunii actuale, cu opțiune de prelungire pentru următoarea.

Având o înălțime de 2.10 metri, Nikola a jucat în 15 meciuri în acest sezon în campionatul din Polonia, acolo unde a avut medii de 6.6 puncte, 3.7 recuperări și 2.7 pase decisive. În ceea ce privește statisticile din Basketball Champions League, sârbul a adunat medii de 7.0 puncte, 3.4 recuperări și 1.5 assist-uri în 11 partide.

Nikola Markovic a mai evoluat de-a lungul carierei pentru Mega Vizura Belgrad, Steaua Roșie Belgrad, FMP Belgrad, Vojvodina Novi Sad, KAOD, PAOK Salonic, Panelefsiniakos, Trefl Sopot, Stal Ostrow și Stelmet Zielona Gora.

Acesta are în palmares o medalie de aur la nivel de echipă națională, obținută la Campionatul European U18 din 2007 din Spania, și a făcut parte din naționala Serbiei la Europeanul U20 din 2009. Sursa citată mai menționează faptul că Markovic a fost coechipier la Vojvodina cu Dragan Zekovic și Radovan Markovic timp de jumătate de sezon.

*Foto: Basketball Champions League

22 comentarii la aceasta stire:
  • victoras1 :

    Mediu
    Pare slabut, probabil nu a fost nimeni cu adevarat bun liber in perioada asta.

    cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    • tsc_1980:

      Victoras1
      De ce Pare slabut? Ca nu are 150 de kg? Ca vine din scoala sarbeasca, dupa 5 ani petrecuti la Steaua Rosie? Te-ai gandit mult pana sa deschizi gura, nu?

      cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    • victoras1:

      Mediu
      dupa stats, 7 puncte si 3 recuperari. mai ales la recuperari.

      cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    • tsc_1980:

      Csm Oradea
      Poate te razgandesti
      https://www.youtube.com/watch?v=4dYziGx2BI8

      cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    • victoras1:

      csm
      sa speram, se misca bine(se misca cel putin in clipul ala). statistic nu imi place ce vad. Pe video arata bine. Sa vedem.

      cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea ajax :

    Csm
    În primul rand e ok că vine de la o echipă la care juca, deci cu condiția fizică ar tb să stea bine. Cu integrarea nu cred că va avea probleme, probabil și cei 2 sârbi din cadrul csm - ului au avut un cuvânt de spus în alegerea lui. Totuși la cifre nu prea impresionează, dar dacă intra cu succes în rotație probabil va fi un transfer bun. Prefer un sârb bătăios decât un american indolent.

    cu 5 ani în urmă (20.02.2019) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Ilie Andrei :

    Stats...
    Ca fapt divers, Valeika are sezonul asta medii de 6.5 puncte, 5.5 recuperari si 1.8 pase decisive in 25 min/meci, iar Denison are 12 puncte, 4.5 recuperari, 2.4 pase decisive in 26 min/meci. Markovic are stats-urile alea in conditiile in care a jucat in medie mai putin de 18 minute.

    cu 5 ani în urmă (20.02.2019) Raspunde
  • pipzn :

    Am
    urmarit doar clipul din link-ul pus de tsc_1980. Mi se pare ca e un jucator cu profil de joc identic cu Zekovic. Sa inteleg ca Oradea va mai aduce un 5 "autentic"?

    cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      nu cred...
      anuntul clubului spune...Prin legitimarea acestui jucător, CSM CSU Oradea completează efectivul la pozițiile 4-5. Datorită abilităților și caracteristicilor sale, Nikola Markovic poate fi utilizat atât la poziția 4, alături de un pivot clasic (așa cum sunt Arturas Valeika și Laci Lazar), cât și la poziția 5, împreună cu un jucător de poziția 4 (precum Dragan Zekovic)....

      cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu DonJuan :

    Isaiah
    Parca seamănă cu Isaiah Philmore, însă mult mai solid și cu o forță în plus.
    Om vedea, sa sperăm că Oradiei nu ii mai iasă cărțile ca in sezonul trecut. Continuitatea și stabilitatea să aibă câștig de cauză.

    cu 5 ani în urmă (20.02.2019) Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    Markovic
    Are un CV bun, cu doua sezoane reusite la PAOK si Trefl. Pe ciferele din ultimii ani, pare mai degraba un role player, dar probabil asta isi doreste si Achim (plus versatilitate). Totusi, bemolul e procentajul foarte mic la libere si parca si recuperarile parca puteau fi mai sus. Dar sezonul asta e clar mai modest, poate nu a dovedit destula dragoste acolo...:)

    cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      gyke
      acum e clar ca nu a gasit nimic low cost Sere la Medias, deci Nicoara poate ajunge la voi sau cine stie la altii...

      cu 5 ani în urmă (21.02.2019)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea mikki :

    sa vedem...
    mutarea Clujului pt aceeasi pozitie si putem face si comparatie..

    cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      ...
      Eu cred ca U cauta un jucator cu profil diferit, un jucator asemanator cu stilul lui Vlad (in genul lui Sakic de sezonul trecut). Markovic pare un jucator bun care acopera atat 4 cat si 5, iar eu cred ca Clujul cauta pe cineva mai mobil (si cu mana buna de la distant si semi distanta) avand in vedere ca pe pozitia 5 suntem bine acoperiti.

      cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      ...
      Nu vreau sa zic ca avem cei mai buni pivoti pe pozitia 5, dar cred ca ar fi inutil sa aducem un jucator care sa poata acoperi ambele pozitii (4 & 5)
      In momentul de fata Washburn pare un pivot bun, iar Easley e o rezerva foarte buna pentru acea pozitie. In schimb pe 4 il avem doar pe Torok.

      cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      ai dreptate..
      dar este totusi de vazut si comparat achizitiile celor 2 echipe, chiar daca profilurile jucatorilor sunt diferite. cert este ca nu pare un jucator exponential, decisiv cum au fost Zeno ori Richard, dar se pliaza pe jocul gandit de Achim.

      cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    Oradea
    Este un jucător cu experienta la un nivel bun, din clipuri cel puțin pare ca se simte mai bine departe de cos, aspect interesant. La cât de mult a durat pana a fost ales, as paria ca va fi un transfer util pentru jocul gândit de Achim. Sa vedem acum extrema mica, dar sunt convins, asa cum am mai zis, ca și anul asta Oradea va lupta pentru vârf.

    cu 5 ani în urmă (20.02.2019) Raspunde
  • CSM CSU Oradea anonim0823 :

    ORADEA
    @mikki nu se pot compara Richard si Zeno cu Markovic,deoarece sunt jucatori de profiluri diferite.Primii doi sunt niste scoreri in toata firea,iar Markovic un pivot,care recupereaza si face faza de aparare.In ceea ce priveste transferul,pare un jucator bunicel,dupa videoclipul de pe youtube.Pana la urma si Ginyard a avut medii slabe la noi,iar unde a mers a "explodat",putem zice asa.Poate fi la fel si cu Nikola Markovic.Asteptam small foward-ul,sau mai bine spus un jucatpr de 3-4.

    cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      ..
      ca profil indiscutabil este altceva decat cei 2 dar exista si pivoti scoreri.. gen Vukosavljevic de la TM, Koreniuk de la Craiova..ucraineanul de anul trecut de la Pitesti, care au un impact major asupra jocului si punctelor echipei lor. insa la Oradea nu au existat niciodata pivoti de acest gen pana acum, e diferit stilul lui Achim dar daca da rezultate, e ok.

      cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    • CSM CSU Oradea soso69:

      csm
      Pivot bun are Clujul si Sibiul. Vukosavljievic nu mi se pare foarte bun. Are o mana de 3p foarte buna dar e destul de lent sub panou. Cu un pivot agil il poti anihila. In fata lui Denison nu a facut meciuri bune iar ca a dat recital cu Oradea fara aparare sub panou nu e relevant. Ucraineanul Craiovei in schimb nu ma impresioneaza deloc. Un pivot foarte bun a fost Agafonov, cel mai bun pivot anul trecut.
      Markovic e exact genul de pivot care ii place lui Achim : foarte mobil. Nici Denison nu era un scorer dar facea diferenta sub panou. Nu ne putem lua dupa filmulete pt e clar ca acolo arata doar realizarile. Sunt convins ca si daca s-ar face un filmulet de 10 min cu realizarile lui Tibarna ar arata super jucator.

      cu 5 ani în urmă (20.02.2019)
    Raspunde
  • SCM Timișoara adis :

    comentarii
    atatea comentarii de parca l-ati transferat pe Luka Doncic,asteptati sa vedeti cum joaca cum se integreaza si dupa mai vorbim.
    momentan Vuko e cel mai bun pivot din campionat

    cu 5 ani în urmă (21.02.2019) Raspunde
  • SCM Timișoara adis :

    comentarii
    atatea comentarii de parca l-ati transferat pe Luka Doncic,asteptati sa vedeti cum joaca cum se integreaza si dupa mai vorbim.
    momentan Vuko e cel mai bun pivot din campionat

    cu 5 ani în urmă (21.02.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!