Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM CSU Oradea se impune categoric în disputa cu Politehnica Iași

Valentin Todea

Valentin Todea
21.10.2017

Formația pregătită de Cristian Achim a câștigat fără probleme partida de acasă în fața celor de la Politehnica Iași, scor 101-67 (25-18, 31-10, 26-12, 19-27). Gazdele au început excelent meciul și conduceau la jumătatea primului sfert cu 16-2. Bobe Nicolescu a dus scorul la 23-7 din spatele semicercului, în timp ce George Tsintsadze a replicat cu același procedeu pentru 23-10. Vizitatorii au început să lege mai multe atacuri reușite, micșorând diferența de pe tabelă la 7 lungimi după primele zece minute.

La reluare, Nemanja Milosevic a contribuit cu 5 puncte, 30-18, iar Arturas Valeika a reușit un three-point play, 33-19. Vlad Popovici înscrie și el pentru ieșeni, 33-21, în timp ce Andrei Mandache nimerește ținta de la 3 puncte, 38-23. Florin Popa marchează un lay-up de cealaltă parte, 38-25, dar Muhamed Pasalic pune mingea în coș din afara arcului de cerc la următorul atac, 41-25. Partida continuă în aceeași manieră, Goran Gajovic stabilind scorul pauzei mari, 56-28, confruntarea fiind în mare măsură decisă în acel moment.

În repriza a doua ecartul dintre cele două combatante devine și mai mare, CSM Oradea încântându-și fanii prin jocul prestat. Înaintea ultimelor zece minute, gazdele conduceau la o diferență de 42 de puncte, scor 82-40. Confruntarea a devenit mai echilibrată în sfertul patru, atunci când orădenii nu și-au mai pus problema victoriei și au redus turația motoarelor, Iașiul adjudecându-și acest act.

Nemanja Milosevic a fost cel mai bun jucător de la CSM CSU Oradea cu 28 de puncte, 2 recuperări, 2 assist-uri, 2 intercepții și un capac, fiind urmat de Obadiah Trotter cu 13 puncte, 5 recuperări, 2 pase decisive și o intercepție. Arturas Valeika a adunat 12 puncte, 5 recuperări și o intercepție.

Principalul remarcat de la Politehnica Iași a fost Michail Liapis cu 17 puncte, o recuperare, o pasă decisivă și 2 intercepții. Vlad Popovici a strâns 11 puncte, 5 recuperări și un assist, iar Andrei Calenic a avut 10 puncte și 2 recuperări.

*Foto: Roby Boros

6 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu Hermannstadt :

    Martin Zeno ?
    Cel mai bun marcator ? Poate in alt film...:-)

    cu 6 ani în urmă (21.10.2017)
    • BC CSU Sibiu Hermannstadt:

      Va rog sa schimbati !
      !

      cu 6 ani în urmă (21.10.2017)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea ajax :

    Eroare
    Schimbați repede Martin Zeno. E accidentat, totuși.

    cu 6 ani în urmă (21.10.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe oreo :

    Mai multe erori
    Nici popovici n a jucat la iasi

    cu 6 ani în urmă (21.10.2017)
    • U BT Cluj-Napoca A.Cr:

      Popovici
      Apare si pe statistica frb probabil de acolo a fost preluat gresit ..

      cu 6 ani în urmă (21.10.2017)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita :

    ...
    Deci... Mail-ul cu cheia jocului trimis pentru statistician are un n număr de jucători în componenta loturilor. Dintre cei care vor juca mai lipsește unul sau altul. Se modifică dar nu apare întotdeauna cum trebuie în statistică. Am pățit-o și eu în primul joc din actualul sezon, deși schimbasem un nume ce apărea de 2 ori tot așa apărea în statistică. S-a schimbat softul de statistica din acest an și, treptat, se fac up-grade-uri ce vor îmbunătăți softul. Totalbaschet.ro preia date din statistica livestats, de aceea sunt inadvertente!

    cu 6 ani în urmă (21.10.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!