Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM CSU Oradea, victorie clară pe terenul lui Dinamo Știința

Eduard Popa

Eduard Popa
14.12.2018

dinamo oradea baschet

CSM CSU Oradea a învins fără emoții, în deplasare, în etapa a 10-a din LNBM, pe cei de la Dinamo Știința, scor 91-77.

Dinamo Știința a început meciul în formula Deloach, Kemp, Baker, Vrkic și Diaconescu, în timp ce CSM CSU Oradea a început partida cu Fometescu, Watson, Pasalic, Denison și Valeika.

Oradea nu a dat nicio șansă dinamoviștilor. După 2 minute, scorul era 6-5 pentru oaspeți, dar a urmat un run de 9-0 pentru bihoreni (15-5), cu Arturas Valeika în prim plan. Baker a răspuns cu un coș de 3, iar Vrkic a adus Dinamo la 6 puncte, grație unui and-one (14-20). Tot Baker și Fometescu au încheiat primul sfert, cu câte un coș de 3 puncte de fiecare (19-28 pentru Oradea). Dinamo a început mai bine sfertul secund și după reușitele lui Diaconescu scorul era 31-33. A urmat un run de 15-4 al oaspeților, cu Zekovic și Pasalic în prim plan (48-35), pentru ca Badiu să închidă prima repriză cu un coș de 3 puncte.

 Willie Kemp a început a doua repriză cu un and-one (41-48), dar Dinamo Știința nu a reușit să se apropie la mai puțin de 7 puncte pe tot restul partidei. Muha Pasalic a rupt echilibrul cu două coșuri de 3 puncte consecutive, iar Kris Richard a marcat cu un and-one și a dus scorul la 65-52. În cele din urmă Arturas Valeika a dus avantajul la 15 puncte, scor 70-55, diferență cu care bihorenii au intrat în față înainte de ultimu sfert. În ultimul sfert Oradea s-a desprins chiar și la 22 de puncte, scor 84-62, și în cele din urmă s-au impus la 14 puncte, 91-77.

Sean Denison a reușit 16 puncte la câștigători, Arturas Valeika 14 puncte, 7 recuperări și 5 pase decisive, Muha Pasalic 13 puncte, în timp ce Watson și Zekovic câte 12 puncte. De partea cealaltă Michael Deloach a scos 20 de puncte cu 7 pase deciive, Zoran Vrkic 13 puncte, Baker și Kemp câte 12 și Anton Diaconescu 11.

După acest meci, CSM CSU Oradea a adunat 7-3, în timp ce Dinamo Știința a ajuns la 0-10. Etapa viitoare Oradea joacă acasă, cu SCM U Craiova, în timp ce Dinamo Știința se deplasează pe terenul lui U-BT Cluj.

*foto: Roby Boros

2 comentarii la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca u1919cj :

    Bravo
    Nu prea vad acuma in LNBM o echipa care sa-i bata pe cei de la Oradea. Cel putin nu in 3 din 5. Bravo lor.

    cu 5 ani în urmă (14.12.2018)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Așa pare
      Dar mai e mult și Oradea parcă a ajuns cu nivelul jocului sus prea repede. Astăzi nu s-au întrebuințat cred nici la 50%. De-abia aștept duelurile Oradea - U - Sibiu din următoarele etape.

      cu 5 ani în urmă (14.12.2018)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!