Stiri Cupa României Feminin

CSM Satu Mare are de recuperat un deficit de patru puncte în returul cu ”U” Cluj

Valentin Todea

Valentin Todea
29.09.2017

Sala Sporturilor din Satu Mare va găzdui sâmbătă, 30 septembrie, partida retur dintre CSM Satu Mare și Universitatea Cluj-Napoca, din prima fază a Cupei României. În tur, clujencele s-au impus cu scorul de 77-73.

Cel mai probabil, Marius Dobă nu va putea conta nici mâine pe conducătorul de joc Porchia Green, cea care a suferit o accidentare și nu a evoluat în confruntarea de pe Someș, acolo unde absența ei a cântărit mult pentru sătmărence. Atunci, Destiny Williams a avut o evoluție senzațională, marcând jumătate din punctele echipei sale. În schimb, formația clujeană s-a bazat în principal pe jocul colectiv, reușind să se impună după ce a fost condusă o bună bucată de timp.

Până la această oră, Federația Română de Baschet nu a publicat numele arbitrilor pentru meciurile de sâmbătă din Cupa României la feminin.

*Foto: Facebook CSM Satu Mare

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii