Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CSM Satu Mare câștigă fără drept de apel confruntarea cu ”U” Cluj

Valentin Todea

Valentin Todea
19.01.2019

Într-un meci ce a contat pentru etapa a 5-a din Grupa Roșie a LNBF, CSM Satu Mare a câștigat acasă împotriva celor de la Universitatea Cluj cu scorul de 105-41, așadar la o diferență de 64 de puncte. Pe sferturi, tabela a indicat 29-12, 26-9, 25-14 și 25-6.

Maikel Lopez a trimis în teren un prim cinci format din Promise Amukamara, Dlesha Lloyd, Anamaria Kadar, Andra Mandache și Kristina Baltic, în timp ce echipa oaspete pregătită de Carmin Popa a început cu Marina Sfîrlea, Roberta Bot, Arlesia Morse, Irina Părău și Aleksandra Begenisic.

Gazdele au început cu un run de 12-0, în timp ce Irina Părău a marcat primul coș al vizitatoarelor, 12-2. Fosta jucătoare a Clujului, Britanny Denson, a înscris două coșuri consecutive, 16-2, iar Morse a punctat de la mare distanță pentru 16-7. Begenisic a înscris ultimele puncte ale primului sfert, după ce a transformat ambele libere primite.

Kadar a marcat din afara semicercului pentru ca tabela să arate 34-12, iar Morse a reușit un four-point play și a dus scorul la 41-16. La pauză, Mandache și compania conduceau cu 55-21. La reluare, CSM a continuat să își mărească avantajul considerabil, în timp ce clujencele nu au găsit soluții pentru a limita proporțiile scorului. Astfel, Satu Mare obține un succes categoric și bifează a șaptea victorie consecutivă.

Baltic a fost cea mai bună marcatoare a meciului cu 26 de puncte, 15 recuperări și 5 pase decisive, fiind urmată de Amukamara cu 19 puncte, 4 assisturi și 4 intercepții.

Principala realizatoare de la Universitatea a fost Morse cu 18 puncte, 7 recuperări și o intercepție. Begenisic și Părău au avut fiecare câte 6 puncte înscrise, 5 recuperări și pase decisive.

*Foto: CSM Satu Mare Facebook
Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!