Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CSM Târgoviște se impune în deplasarea de la BCM Danzio Timișoara

Valentin Todea

Valentin Todea
17.01.2016

Campioana a învins cu scorul de 61-81 (8-24, 20-25, 13-22, 20-10) pe terenul celor de la Danzio Timișoara, într-un meci în care s-a distanțat pe tabelă din primul act.

Târgoviștencele au preluat controlul întâlnirii în urma reușitei americancei Tabytha Wampler pentru 5-8, aceasta fiind dublată de Andreea Olah, 5-10. Ulterior, a urmat un run de 11-0 al oaspetelor prin care și-au creat un avantaj liniștitor încă din primele zece minute.

Sfertul doi a fost mai cel mai echilibrat al partidei, bănățencele încercând fără succes însă să revină în joc. Ivana Grbic a înscris trei coșuri consecutive pentru a-și apropia echipa la -12 puncte în două rânduri, Porchia Green răspunzând de la mare distanță, 14-29. Pauza mare a venit la scorul de 28-49 după reușita Alexandrei Dumitrache din interiorul semicercului.

Actul trei al confruntării din Sala „Constantin Jude” a fost tranșat clar de gruparea dâmbovițeană, cea care conducea la o diferență de 30 de lungimi (41-71) înaintea ultimelor zece minute. Deși Danzio a câștigat ultimul sfert, acesta a fost practic unul fără istoric, oaspetele având adăpostul unui avantaj considerabil. Târgoviște a condus chiar și la o diferență de 34 de puncte cu aproximativ 5 minute rămase din meci, după reușita lui Wampler. Alb-violetele au avut o tresărire de orgoliu și au punctat imediat prin Dumitrache și Zidaru din spatele arcului de cerc, CSM înscriind și ea între timp prin Green. Ultimul coș al meciului i-a aparținut lui Dumitrache, aceasta marcând de la semi-distanță, în timp ce finalul a fost unul plin de ratări.

Remarcate:

BCM Danzio Timișoara: Ivana Grbic (21 puncte, 9 recuperări, 2 intercepții), Alexandra Dumitrache (14 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive), Brianna Wilson (10 puncte, 6 recuperări, 3 assist-uri, o intercepție), Christina Zidaru (11 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive)

CSM Târgoviște: Andreea Olah (24 puncte, 3 recuperări, 2 intercepții), Tabytha Wampler (11 puncte, 10 recuperări, 6 pase decisive), Donica Cosby (12 puncte, 3 recuperări, 4 pase decisive, o intercepție), Porchia Green (12 puncte, 2 recuperări, 3 assist-uri, 2 intercepții), Antoinette Thompson (10 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepții)

*Foto: Sorin Stanciu/ CSU Alba Iulia

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!