Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

CSU Alba Iulia trece de Olimpia Brașov în deplasare

Valentin Todea

Valentin Todea
18.10.2017

În cadrul primului meci din etapa a 4-a din Liga Națională de Bacshet Feminin, CSU Alba Iulia a câștigat în deplasare împotriva celor de la Olimpia Brașov, scor 83-86. Pe sferturi, tabela a indicat 24-22, 21-20, 21-19 și 17-25.

Jocul din arena brașoveană a stat sub semnul echilibrului în cea mai mare parte a acestuia, prima echipă care a reușit să se distanțeze pe tabelă fiind Olimpia, în urma coșurilor de 3 puncte reușite de Gabriela Irimia, 13-7 și 16-9. Ulterior, Radovic le-a apropiat la 2 lungimi pe oaspete, 18-16, acestea trecând la conducere după lay-up-ul executat de Fleming, 19-20. Ramona Dănălache avea să înscrie ultimul coș al primelor zece minute, aducând un avantaj minim formației sale, 24-22.

În startul actului secund, Pesovic a transformat două libere pentru 30-23, însă albaiuliencele nu s-au lăsat mai prejos, reușind să egaleze prin January, 37-37, Pesovic replicând la următorul atac al gazdelor, 39-37. La pauza mare, elevele lui Dan Calancea aveau un avantaj de 3 puncte, 45-42.

Cu două reușite consecutive, aceeași Pesovic își distanțează formația la 9 lungimi, 58-49, în timp ce Diana Moraru înscrie de la mare distanță, 61-54, după ce January înscrisese la faza anterioară prin același procedeu pentru Alba Iulia. Morrissette iese la rampă de la vizitatoare și apropie trupa din Cetatea Unirii la 2 puncte, 63-61. Cu toate acestea, înainte ultimului sfert, Olimpia avea să conducă la 5 lungimi, 66-61 după contribuția adusă pe tabelă de Handford.

CSU Alba Iulia a egalat repede la reluare, 66-66 după punctele înscrise de Fleming și Morrissette, reușind chiar să treacă la conducere prin January, 66-68. Cele două combatante au alternat la conducere în perioada următoare, scorul fiind egal cu un minut și jumătate rămas până la ultimul buzzer al confruntării, 83-83. Fleming a punctat din acțiune pentru 83-85, în timp ce Morrissette a transformat una dintre cele două libere acordate echipei sale, iar astfel nou-promovata produce surpriza și se impune în fieful unei trupe mult mai bine cotate.

Pentru CSU Alba Iulia s-au remarcat Jessica January cu 28 de puncte, 3 recuperări, o pasă decisivă și o intercepție, Ashley Morrissette cu 18 puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive și o intercepție și Tyshara Fleming cu 16 puncte, 14 recuperări, 2 pase decisive, 3 intercepții și un capac.

Cinci jucătoare au înscris peste 10 puncte pentru Olimpia Brașov: Gabriela Irimia 17 puncte, 13 recuperări, 3 pase decisive, 3 intercepții; Aiyylah Handford 16 puncte, 3 recuperări, 6 pase decisive și 3 intercepții; Biljana Pesovic 15 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive și 4 intercepții; Kristina Higgins 14 puncte, 9 recuperări și 5 intercepții; Ieva Kazlauskaite 11 puncte, 6 recuperări și o intercepție.

Mâine, începând cu ora 18:00, cele două formații se vor întâlni în Liga Europei Centrale, tot în sala din Brașov.

*Foto: absport.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!