Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Asesoft câștigă meciul 4 cu U Mobitelco și trimite seria în decisiv

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
23.05.2014

LNBM - Playoff

85-87

 

CSU Asesoft Ploiești a reușit să trimită seria din semifinale cu U Mobitelco în meci decisiv după ce s-a impus în meciul 4 de la Cluj-Napoca. Ploieştenii au reușit să se impună abia în ultimele secunde ale partidei după ce Clujul avea la pauză 12 puncte avans.

Prima posesie a aparținut Asesoftului care a și marcat, prin americanul Jonte Flowers. Clujul a replicat cu o triplă pe mâna lui Mihai Silvășan. Echipa gazdă a preluat frâiele partidei și avea 2 posesii avans după 3 minute și jumătate, scor 10-6. Asesoftul a egalat la 14, după o triplă a lui Flowers, care avea până în acel moment 8 puncte marcate. Tot americanul i-a dus pe ploieșteni în avantaj după un coș cu fault fructificat, scor 14-17. Silvășan a egalat, cum altfel decât cu un coș de la mare distanță. Înaintea ultimului minut al a sfertului, U Mobitelco a revenit la conducere după o nouă intercepție marca Milan Medvedj și coș pe contraatac Darius Hargrove. Prima perioadă de joc a fost adjudecată la limită de Asesoft, scor 24-25.

Sfertul secund a început în forță, cu două coșuri marcate rapid la ambele panouri. La scorul 28-27, banca Asesoftului primește greșeală tehnică, a doua pentru aceștia, după ce în primul sfert și Popovic primise o sancțiune asemănătoare. Gazdele nu au profitat și au marcat un singur punct în urma celor două libere și posesia aferentă. La jumătatea sfertului, diferența pe tabelă era tot de o posesie, 36-33 în favoarea Clujului. Kuburovic a marcat de la mare distanță și la determinat pe Arnautovic să ceară time-out. După timpul de odihnă, Burlacu a înscris și el de la 3 puncte. Silvășan înscrie și el de la aproape 9 metri și aruncă spectatorii în aer. Flowers cu două libere a dus scorul la 42-38. Tirul de la mare distanța a funcționat excelent pentru Cluj iar U s-a desprins la 49-42. După acea fază, Burlacu primește un fault antisportiv iar U a dus scorul la 51-42. În ultimul minut s-a jucat extrem de confuz dar Kuburovic a mai marcat o triplă care a dus scorul la 54-42 după 20 de minute de joc.

Gerald Lee a deschis sfertul trei cu o liberă marcată din două. Flowers i-a furat o minge lui Hargrove și a dus scorul la 54-45. Cuic a adus primele puncte pentru clujeni după pauză, oferind o minge cu panoul. Asesoft a strâns diferența pe tabelă la numai 4 puncte, după ce trecuseră doar 3 minute din sfert. La scorul 58-56, după un atac pierdut de echipa sa, Dorin Pintea a cerut primul time-out în sfertul 3. Asesoft egalează situația după multă vreme prin Alhaji Mohammed care a reuşit un coș cu panoul. Pe finalul actului jocul a fost unul de-a șoarecele și pisica. Clujul trecea în avantaj iar Asesoft recupera deficit de maxim o posesie. În ultima secundă a sfertului trei Darius Hargrove a marcat de la 3 puncte, pentru a duce scorul la 70-65.

Boris Lalovic a marcat primele puncte ale sfertului decisiv. Bojan Popovic a marcat patru puncte consecutive pentru Asesoft. Parțialul oaspeților a continuat și Mohammed a mai marcat două libere pentru scorul 72-71. A urmat un duel al căpitanilor, Silvășan – Burlacu, ambii marcând din fața celuilalt. Mohammed a egalat situația la 75, după un atac rapid. Popovic readuce Asesoftul la conducere după o un coș de la 3 puncte însă Silvășan nu a fost de acord cu acest lucru și a marcat și el de la mare distanță. Diferența înaintea ultimelor 3 minute era identică cu cea de la începutul sfertului, scor 85-80. Burlacu a redus diferența la două puncte, direct după repunere. Bojan Popovic a egalat ostilităţile după ce a transformat două libere. După time-out jocul a devenit extrem de confuz preț de câteva secunde dar Asesoft a profitat și s-a desprins la 85-87, cu 9 secunde rămase de joc. Ploieșteni au faultat, fără să se afle în penalizare și au mai rămas doar 5 secunde de joc. Clujenii au repus greșit și Burlacu a împins mingea în aut, cu 3 secunde până la final. Clujul nu a reușit încă o minune iar partida s-a terminat cu scorul 85-87.

Remarcații partidei:

Cluj: Mihai Silvășan 32 de puncte și 4 recuperări; Darius Hargrove 25 de puncte, o recuperare și 4 pase decisive; Ivan Kuburovic 23 de puncte, 6 recuperări și o pasă decisivă.

Asesoft: Jonte Flowers 24 de puncte, 2 recuperări și 4 pase decisive; Alhaji Mohammed 14 puncte, 3 recuperări o pasă decisivă; Bojan Popovic 13 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive.

51 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea ZapPy :

    De ce nu ma mir
    Va meritati soarta. Toata tara a fost suporter U Cluj si ati dat cu picioru in calificare. Sper sa nu am dreptate dar in decisiv o vad pe asesoft defiland. Atatea TO cretine mai ales pe sfarsit cand era mai important. Fara Silvasan in forma azi, era vai.... Urat, foarte urat.

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe titel:

      TO
      e greu sa joci perfect in conditiile in care esti obosit, oricat de mari sunt asteptarile celorlalti ("toata tara", ca sa te citez)

      cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea ZapPy :

    De ce nu ma mir
    Va meritati soarta. Toata tara a fost suporter U Cluj si ati dat cu picioru in calificare. Sper sa nu am dreptate dar in decisiv o vad pe asesoft defiland. Atatea TO cretine mai ales pe sfarsit cand era mai important. Fara Silvasan in forma azi, era vai.... Urat, foarte urat.

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ardeleannn :

    oradea
    in finala nu are nici o sansa...cu ploiestiul...au asigurat locul 2..

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    • CSM CSU Oradea mira:

      @ardeleannn
      daca ai viziuni, de ce nu joci la pariuri? te imbogatesti si ne lasi si-n pace!

      cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe titel :

    decisivul
    Hai, baieti, asta e, nu e totul pierdut, mergem la Ploiesti si castigam, contrar tuturor prognozelor (am mai facut-o), mai ales ca in doua meciuri consecutive Asesoft nu a aratat grozav, deci ceva se clatina si acolo. Azi nu s-a putut, prea multe mingi pierdute pe final, trebuia sa avem un avantaj de cel putin 20 de puncte la pauza ca sa castigam cu atatea TO in a doua jumatate. E destul de demoralizant sa pierzi un meci asa, dupa ce l-ai condus aproape de la cap la coada, dar cred ca baietii se pot totusi mobiliza pana luni.
    PS: Parca mi-a lipsit putin galeria Asesoftului, anul trecut parca au fost mai multi ;)

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • CSM CSU Oradea corleone :

    pacat
    Clujul a avut meciul in mana, dar a pierdut din cauza bancii scurte. Cand il tii pe teren pe Hargrove 39 de minute din 40 dupa ce si ieri a jucat foarte mult, nu te poti astepta sa ai prospetime pe final. La fel si in cazul lui Kuburovic si Silvasan. Arbitrajul mi s-a parut corect de data asta, ceea ce nu cred ca va mai fi cazul la Ploiesti. Sunt convins ca vor lua toate masurile care se impun astfel incat sa nu mai existe loc pentru surprize. Asadar o sansa pierduta din pacate..

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ardeleannn :

    oradea
    sa nu-si faca sperante,,mai ales ca ploiestiul are avantajul locului 1,,la sf sezonului...daca se ajunge in meci decisiv...se va juca la ploiesti

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    • CSM CSU Oradea mi:

      ardeleannn-un baiat confuz
      te rog sa comentezi si dupa finala.
      o sa fim curiosi ce o sa spui !

      cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ardeleannn :

    oradea
    avea cel mai mare interes ca u sa castige deoarece aveau avantajul terenului in meci decisiv..

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    • CSM CSU Oradea corleone:

      interesant
      am crezut ca cel mai mare interes ca U sa castige avea...U. Mai spune-ne ceva interesant despre Oradea, tre urmarim cu interes maxim.

      cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ardeleannn :

    nu tin
    cu asesoftul..dar trebuie sa ne amintim cum au castigat multe finale

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș mariuscalin :

    mare sansa
    U Cluj a ratat o mare sansa astazi.

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ardeleannn :

    oradea
    stiti anul trecut cu a fost in semifinale..asa o sa fie anul asta in finala

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • BC CSU Sibiu @lexCSU :

    of of of
    Trist, abia ce imi mai trecea amaraciunea si acum parca revad aceleasi desfasurare a meciului si greseli de genul celor comise de ai nostrii...
    S-a ratat o sansa mare, foarte mare, astazi baschetul a pierdut..
    Teoretic , U parea sa nu aibe nici o sansa in decisivul de la noi , dar au castigat si au facut-o in conditii grele , deci mai sunt ceva sperante , dar doar daca prinde o zi precul in meciul 1 sau in decisiv la noi ....

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • CSM CSU Oradea mira :

    pacat...
    m-a disperat Kuburovics ala... asehotii erau de batut azi...

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe titel :

    pentru toti cei ce considera meciul 4 "o sansa ratata"
    Atata s-a putut... e greu sa joci in 7 (si aia, majoritatea "veterani"), iar dac-o faci, asta are un pret... de-acolo vin si greselile. Conteaza cei doi oameni in plus pe care i-a avut Ploiestiul. Intre noi fie vorba, daca compari cele doua echipe "la rece", te astepti la un 3-0 sec in seria asta. Prin extra efort si pe fondul unei relaxari premature a Asesoftului s-a ajuns la un 2-2, si nu cred ca Clujul a depus armele, chiar daca meciul 5 se anunta aproape imposibil. Daca credeti ca noi nu ne-am dorit victoria in meciul asta, va inselati amarnic... insa au si jucatorii astia niste limite (pe final abia mai puteau sa treaca mingea dincolo de jumatatea terenului). Cu Sibiul ne-a mers (desi si acolo a fost la limita), ca bancile erau comparabile ca lungime, dar Ploiestiul sta mult mai bine la capitolul asta.

    Am dovedit ca in conditiile in care lotul e cat de cat odihnit, putem face fata, de-aia inca am sperante de la meciul 5.

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    • U BT Cluj-Napoca meea:

      ''U''
      multumesc , ai spus-o mai bine ca mine!

      cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    • "U" Mobitelco BT Cluj-Napoca 2 stg:

      decisiv
      mie toata seria asta imi pare a fi mutare si raspuns :) ...

      meciul 1 ... zona si switch-ul under ... i-au adus pe ploiesteni cu 21 de triple in cos
      meciul 2 ... au schimbat apararea si a obosit si Cluju'
      meciul 3 ... a venit raspunsul lui pintea si media de puncte-a scazut la 75 (si a aparut kubu)
      meciul 4 ... bob zice ca n-a fost surprins de flowers (avea 20 la pauza nu stiu ce sa zic)
      meciul 5 ... vedem luni ... dar io zic ca Clujul inca are un cuvant greu de spus ... si sper eu ca meciul se va juca in aparare unde "batraneii" nostri au suflet mai mare :)

      cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    ''U''
    nu sariti asa, trebuie sa fim realisti, U are banca mai scurta, si au avut o serie f grea de meciuri,
    cine a fost meci de meci la sala stie ca au depasit toate prognozele
    da , au pierdut, dar au jucat pana in ultima secunda cu daruire si au muncit mult..
    da, asehotii sunt de batut, doar ca era prea mare si presiunea si oboseala...
    eu cred ca putem bate la Ploiesti
    in primul si al treilea meci au batut pt ca erau un pic mai odihniti
    Mihai a bagat 32 de puncte!Kubo 23 dupa ce a fost accidentat si nu a facut antrenament 10 zile
    sa fim realisti, am jucat si suntem la 2-2 cu asehotii, sincer cati credeam asta in aprilie?
    un pic de incredere si incurajare pt aceasta echipa si un antrenor la primul mandat de principal

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe icsabex :

    glontul
    Cred ca si acum inca tiuie urechea lui Dado & baietii lui de la glontul care le-a trecut pe langa ureche. Din pacate cred ca clujenii au dat cu piciorul la o finala, iar oradenii parca se pot vedea pe locul 2. Bineinteles daca se respecta traditia ultimelor 8-9 ani. Sau cine stie ..... ;)

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca carlos_cj :

    asta e....
    Ne-am batut singuri astazi. 4 mingi pierdute in ultimul minut. Macar daca ar fi aruncat la cos si ratam... Si asta pe fondul unui arbitraj caruia - de data asta - nu prea ai ce sa-i reprosezi.
    In schimb, nu-i inteleg pe suporterii oradeni. Ce comentarii patetice!
    Daca noi atat am putut, asta e... Silva si-a dat viata pe teren, Hargrove la fel. Meda peste orice asteptari... Sub panou nu l-am avut pe Zoki ci pe Lalo. Plus ca Josh e prea tanar si deloc pregatit psihic pentru asemenea meciuri.
    Tuturor ne pare rau ca psihic n-au facut baietii fata. Aratati-ne noi, in finala, in ipoteza ca Ploiestiul castiga decisivul, ca puteti voi mai mult. O sa ne bucuram garantat de reusita voastra. Dar daca pierdeti la zero?

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    • CSM CSU Oradea mira:

      pate...
      tism, zici? Na, iertare ca am vrut sa cistigati.. si sa fie o finala in care sa nu joace asesoft. Recunosc, imi imaginam asta cu cel mai debordant patetism! :))

      cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    • U BT Cluj-Napoca carlos_cj:

      :) mira
      acum te alinti... sunt SIGUR ca esti SIGURA ca nu la comenturile tale ma refeream :)

      cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe titel:

      relax...
      Nu te tura, miro. Omul vorbea probabil de comentariul colegului tau ZapPy (primul comentariu de sus) care chiar pare rautacios. Hai sa nu ne ambalam inoportun, ca n-are rost. Si noua ne-ar conveni sa va fim adversari in finala (intre noi fie vorba, voi aveti un motiv in plus sa va doriti asta, pentru voi Clujul e mult mai accesibil ca si adversar decat Asesoftul) de dragul baschetului. Dar de la a ne dori asta, pana la a "ne merita soarta" daca nu reusim e o diferenta de tonalitate, pe care carlos nu a gostat-o si nu o gust nici eu, sau probabil alti suporteri clujeni

      cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    • CSM CSU Oradea mira:

      imagine...
      @carlos_cj - m-am simitit cu musca pe basca, dar am alungat-o acum :)

      @titel - eu traiam clipa, nu finala; daca se califica U, asta era finala; tre' sa recunosti ca ar fi fost frumos, si, daca esti obiectiv, ar fi fost si posibil... cu ceva efort si - poate - noroc. Iar o finala fara asesoft nu poate decit sa ma incante!

      cu 9 ani în urmă (23.05.2014)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea ts_cata :

    U
    O sansa din pacate ratata. Nu inteleg nici acum cum cu atata experienta sa pierzi 4 mingi in ultimul minut. Nu e totul pierdut, bafta multa luni la ploiesti.

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    echipa
    eu vreau sa le multumesc baietilor pt primul meci care a fost incredibil si pentru acestea doua de acasa!

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca horatiucsm :

    Hai U!
    Le dati iar 20+ de la 3 inca odata!

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Don Ramon :

    Aproape un miracol
    Nu o plâng pe U cu lacrimi de crocodil. Mai degrabă admir extraordinara putere de luptă a şase veterani (Kuburovic, Lalovic, Hargrove, Silvăşan, Medvedj, Cuic), cu o medie de vârstă de aproape 33 ani, care au găsit puterea, mai ales morală, să joace opt meciuri decisive aproape la rând şi să câştige cinci dintre ele. De asemenea consideraţia mea pentru Pintea e fără rezerve. Toate acestea mă fac să afirm că orice e posibil luni, la Ploieşti, mai ales că Ionuţ Georgescu nu trebuie să lase trei rânduri libere în spatele băncii oaspeţilor…

    cu 9 ani în urmă (23.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe cione77 :

    Victorie muncita
    Ar trebui sa ma bucur ptr. faptul ca am reusit sa egalam clujul dar ceva imi spune ca nu este cazul inca :
    - Prea multe greseli de incepatori la ambii fundasi ploiesteni
    - Prea multe cosuri ratate de sub panou
    - Prea multa frica in a arunca de 3 puncte - catre final chiar si de catre Flowers.
    - Prea multe balbaieli in atac si-n aparare.
    Sper ca in meciul 5 dado sa aplice strategia cea mai buna iar jucatorii sa-l inteleaga si sa o respecte .
    Cer prea mult ?
    Clujul cred ca a cedat atat fizic cat si moral confruntarea cu noi.
    Vedem luni...

    cu 9 ani în urmă (24.05.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe tme :

    speriati
    Nu cred ca are legatura nici virsta jucatorilor, nici banca scurta a clujenilor Pur si simplu clujenii sau speriat de victorie si implicit de calificare Au pierdut patru mingi in ultimul minut ca-n curtea scolii In meciul 5 cred ca Asesoft va cistiga la o diferenta de 20 pct aproximativ Ramin totusi la parerea ca Oradea poate sa bata asesoftul in finala, eo echipa de batut Din pacate clujenii sau cam batut singuri astazi

    cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe titel:

      nu e asa
      Daca ar fi fost speriati, ar fi pierdut cu 3-0. In meciul 4 nu mai poti spune ca-s speriati, dupa ce au castigat deja doua meciuri din 3. Insist pe ideea ca limitarile fizice au fost de vina, nu cele psihice.

      cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    Raspunde
  • CS Rapid București Rapidist4Life :

    das
    Nu avem ce zice, Asesoft a caștigat pe merit.
    U s-a calificat în semifinale cu noroc, a câștigat meciul 1 tot cu noroc. Cu norocul ăsta nu se câștigă un campionat. :)

    cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    • "U" Mobitelco BT Cluj-Napoca 2 stg:

      das
      Tu ii spui noroc ... unii ii spun executie ... au respectat un plan defensiv foarte bine pus la punct (vezi procentajele aruncarilor sibiului) intr-o serie foarte stransa ... decisa de un cos de 3 puncte in ultimele secunde ... si-aceste aruncari fac parte din joc (putea sibiul sa faulteze cu vreo 5 secunde inainte si sa aibe ei sansa de a arunca decisiv dar n-au facut-o ... e parte din strategie ... decizii ... nu-i vorba de noroc)

      Probabil pui si victoria clujului din primul meci tot pe seama norocului ... poate ti se pare surprinzator da n-a fost doar atat ... a fost un plan defensiv dezastruos propus de dado :)

      cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe asesoft48 :

    Meda
    Cea mai tare faza a meciului sa iti dai pantaloni jos in fata arbitrului si sa nu primesti fault tehnic si sala sa strige hotii hotii hotii hotii

    cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      "U"
      Macar sti de ce a faacut asta? sau doar comentezi, daca nu a primit tehnic inseamna ca a stiut tovarasul arbitru de ce nu il ofera....

      cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe titel:

      Meda
      Medvedj nu e Cuic, si nu simuleaza. Daca omul spune ca celalalt l-a tras de izmene, sunt sanse deosebit de mari ca asa a fost. Si Ciulin stie asta, dar pentru ca ei n-au fost pe faza sa vada si sa fluiere, a tacut malc

      cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ardeleannn :

    oradea
    cred ca si la ora asta plange ca nu joaca finala cu u cluj.....ei stiu ca u este o echipa mai usor de batut in finala,decat asesoftul...clasamentul final:1.asesoft
    2.oradea 3.bc mures 4.u cluj

    cu 9 ani în urmă (24.05.2014) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM :

    "U"
    De pierdut am pierdut pe mana noastra si cu tricourile cu cel putin doua trei numere mai mari........

    cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      "U"
      Oboseala si-a spus cuvantul, meciul 5 o sa fie crima daca nu il amana si o sa fie crima pentru toti jucatorii care au o varsta, sunt ferm convins ca nu o sa isi doreasca nimeni sa joace pentru 3-4!

      cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    ''U''
    nu se va amana, FRB stie ce face
    daca il amana maresc sansele ca U sa isi odihneasca jucatorii si asehotii sa piarda
    e si asta o tactica ce face parte din jocul murdar al lor
    hotii striga ,, hotul'', app de declaratiile piticului
    as vrea sa il vad la alta echipa, ce mare branza ar face ,,iocobescu''
    dar, nu avem de ce sa ne miram, omul e la moda, in ton cu cei care conduc aceasta tara, o gasca de mafioti inculti si lipsiti de educatie

    cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe titel:

      "baietii destepti"
      Asta e categoria pe care o reprezinta cu brio cimpanzeul nostru mult iubit. O fi avand calitati manageriale (nu contest, ca nu-l cunosc dpdv profesional), or fi motive pentru care e atat de apreciat la Ploiesti, dar are un caracter infect. Tipic pentru "gasca" baietilor destepti si lipsiti de orice scrupule

      cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      "U"
      @meea eu spun ca avem mai multe sanse in meciul 5 daca jucam asa de repede, noi jucam din placere pe cand deasupra lor sta o sabie mare,sabia lui Damocles, obiectivul nostru a fost atins si chiar depasit, obiectivul lor.... vor fi extrem de constipati in meciul 5!

      cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    meciul 5
    pacat ca se joaca luni, daca era sambata puteam merge cu totii la Ploiesti, sa aiba si ei o sala arhiplina!

    cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      "U"
      Ar fi fost interesant!

      cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe gogu :

    intamplator
    M-am aflat in Ploiesti in ziua primului meci Asesoft-U-Mobitelco si am vrut sa vad la lucru ,pe viu,Asesoftul.Asa cum cineva mai sus a apreciat corect.asa am vazut si eu cu ochi de neutru:Clujul nu a jucat absolut nimic,dar au castigat,nesperat,mirandu-se si ei ce au putut realiza din greseala.Cat despre spectatori:putini dar de calitate,nu s-a auzit Iesi afara javra ordinara,ceea ce la domnii de la Cluj si de la Sibiu se aude mai mereu.Si apropo de meciul de aseara,sincer,daca Asesoft ar fi primit atatea tehnice si antisportive,sala ar fi sarit in aer.Ei s-au multumit sa joace si sa-si arate valoarea pe teren.In acest fel vad ca toata lumea din Cluj lauda arbitrajul.Daca ei sunt Asehoti,Clujul cum s-ar putea numi?

    cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    • CSM CSU Oradea mira:

      @gogu
      ei se numesc ardeleni :) Mi-am dat seama imediat ca esti neutru, de ochi zic... dar celalat cu ce echipa tinea? :))

      cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    • BC CSU Sibiu @lexCSU:

      @gogu
      Gogule, din "fondul" problemelor expuse de tine nu prea o cred pe asta cu neutru, dar nu asta conteaza.
      Vreau sa te contrazic in ceea ce ne priveste , pentru ca ai adus vorba de noi.
      1) clujenii daca nu jucau nimic nu ajungeau pana acolo, daca nu ai vazut meciurile precedente , te invit sa le urmaresti, inclusiv decisivul, pe care l-au repetat mult mai bine in primul meci cu asesoft.( deci nu e chiar asa mare intamplarea)
      2) la noi la meciurile importante doar copii si fete vin in numar aproximativ egal cu toti spectatorii vostrii, ti se pare normal pentru o campioana , asa cum este ea ?
      3) despre manifestariile publicului nostru , sibienii nu pot uita jaful din trecut la care am luat parte , plus arogante si maimutareli, iar apoi cand cineva iti da la m.ie la tine acasa , ai vrea sa raspundem cu muzica de opera ? nimanui nu ii place asta , mai ales ca ti-am zis ca vin atatia copii la noi la meciuri, dar nu doar la noi si in alte multe sali.
      4) au primit atatea tehnice pentru ca le-au meritat, atata timp cat ai in componenta echipei maimute ...
      5) greseli au fost o gramada si la meciurile noastre cu ei , au existat contre, au castigat, i-am felicitat, ne-a durut, dar au fost mai buni , nu a fost un arbitraj pro Cluj, ci doar niste arbitrii slabi.

      cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      "U"
      Alex, apreciem comportamentul si sustinerea voastra si asta mai ales in conditiile date (eliminare sa nu inteleaga altcineva altceva)!

      gogule, cand semeni vant culegi furtuna!Si sincer oricat de asesoft neutru ai fi iti spun cu mana pe inima ca nu ati primit destule tehnice si antisportive, sun teti in urma cu cateva zeci de mii la cat au stat maimutele voatre in picioare si cat au urlat! Burlacu paremise, la un moment dat injura in fata arbitrii.... nu a luat tehnic.... Bavcevic a luat, anu trecut, un tehnic ca a urlat la Nacic in croata.....

      Cand atat de multi oameni(suporteri de baschet din Romania) iti spun ca esti beat(iacobescu) inseamna ca ii musai sa mergi la culcare!

      cu 9 ani în urmă (24.05.2014)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca R Razvan :

    @gogu asehotul
    esti atat de ... neutru dar si de prost pe deasupra. E suficient sa intre cineva pe profilul tau si sa iti vada comentariile. Cam multe meciuri ai vazut la asesoft, daca esti asa neutru. Si cam multe comentarii pro...
    Despre tehnice ti-au raspuns deja: trebuiau sa mai ia. De fiecare data cand in timpul unei faze - aici nu intra bucuria de dupa marcarea unui cos - se ridica 2 persoane de pe banca unei echipe se da tehnic. Nu conteaza ca deja ai luat unul. Iar iacobescu vostru drag tot in picioare a stat!

    cu 9 ani în urmă (24.05.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!