Stiri Vulturi

Nenad Markovic: „Nu ne facem niciun fel de calcule, ne gândim doar la victorie”

Nenad Markovic: „Nu ne facem niciun fel de calcule, ne gândim doar la victorie”

Naționala masculină a României va juca sâmbătă la Ploiești ultimul meci pe propriul teren în a 3-a fază a precalificărilor pentru EuroBasket 2021. Tricolorii primesc vizita Ciprului, iar miercuri vor încheia grupa F cu o deplasare în Slovacia. Secundul lui Tudor Costescu, Nenad Markovic, a prefațat finalul precalificărilor pentru Vulturi.

România are până acum un parcurs perfect în această fază, după ce s-a impus cu 85-70 în Cipru și 85-68 acasă cu Slovacia.

„Au fost dificile și ne bucurăm că le-am câștigat. Nu vom ține cont de faptul că ne-am impus la diferențe mari și vom aborda cu concentrare meciurile rămase. Cipru are un grup unit, iar împotriva Slovaciei am luat o opțiune clară pentru a ne atinge obiectivul, adică ocuparea locului întâi și calificarea în faza principală a preliminariilor”, a declarat Nenad Markovic pentru site-ul oficial al formației de club la care activează ca scouter, SCM Timișoara.

Tricolorii sunt momentan pe locul secund în grupa F cu cele 4 puncte, dar au un meci mai puțin decât Slovacia, care are 5 puncte după două victorii cu Cipru și înfrângerea cu reprezentativa noastră.

„Nu ne facem niciun fel de calcule, ci ne gândim doar la victorie; tratăm totul cu seriozitate. Rămâne să vedem cu ce lot va veni Cipru, la Ploiești, după înfrângerea de miercuri, cu Slovacia, care i-a anulat orice fel de șanse de calificare. Oricum ar fi, ne propunem să atingem nivelul nostru cel mai bun, să facem încă o victorie și apoi să mergem în Slovacia pentru ultimul meci al grupei”, a adăugat Markovic pentru aceeași sursă.

Ciprioții au ieșit din lupta pentru primul loc, care duce în calificările pentru întrecerea continentală, după ce au fost învinși miercuri acasă de Slovacia, scor 79-83. România este la mâna ei după rezultatele de până acum. Dacă înving mâine acasă, Vulturii pot obține biletul pentru calificări și în cazul unei înfrângeri în Slovacia, la mai puțin de 17 puncte.

„Cu siguranță va fi presiune la Bratislava. O să avem puține zile să pregătim meciul, în vreme ce Slovacia – care nu joacă sâmbătă – va fi o echipă odihnită. Cunoaștem, însă, armele Slovaciei, știm cine poate fi periculos și vom evolua ca și cum totul pornește de 0-0, nu de la +17 pentru noi”.

Nenad Markovic a lucrat cu Tudor Costescu la SCM Timișoara și tehnicianul român a apelat la sârb și pentru staff-ul naționalei.

„Îmi cunosc bine rolul și împreună cu coach încercăm să facem lucrurile cât de bine se poate. Îi știu stilul de lucru de la Timișoara, așa că nu a mai fost nevoie de acomodare. Suntem un grup unit, nu există vreun jucător care să se ridice mult deasupra grupului, iar această unitate contează mult”, a mai spus secundul naționalei.

Meciul dintre România și Cipru se joacă sâmbătă, de la ora 18:00, la Sala Olimpia din Ploiești. Jocul va fi transmis în direct pe Digi Sport 4.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!