CSU Sibiu, victorie autoritară în meciul 2 cu SCM U Craiova


„Galben-albaștrii” au dominat de la un capăt la altul partida contra oltenilor

sibiu craiova baschet

CSU Sibiu a câștigat meciul 2 al semifinalei Ligii Naționale de Baschet Masculin, contra celor de la SCM U Craiova, scor 88-59.

CSU Sibiu a început meciul cu Tohătan, Hardy, Pratt, Philmore și Cooper, în timp ce SCM U Craiova a jucat cu Curry, Troupe, Casale, Gajovic și Koreniuk.

Sibienii au dominat cu autoritate începutul meciului, iar după 5:04 minute conduceau cu 11-0! Primul coș al oltenilor a venit prin Koreniuk, după 5:32 minute. Ratările și imprecizia au continuat în ofensiva formației din Bănie, care aveau să mai găsească drumul spre coșul sibienilor abia după alte două minute (14-4). Gazdele au continuat să atace inelul oltenilor și au obținut mai multe libere prin care au pus puncte pe tabelă. Astfel, după primele 10 minute, scorul era 20-8 pentru CSU Sibiu, după un assist de efect al lui Hardy la Falker.

Sfertul doi a început cu multe ratări de ambele părți. Sibiul a început însă să pună puncte prin Tamulis cu un and-one și Randal Falker, cu un coș de 3 puncte care a dus scorul la 31-12. A urmat un mic run de 7-1 pentru olteni, dar sibienii au răspuns imediat cu 6 puncte consecutive. Porter Troupe a spart și el în sfârșit gheața, cu 5 puncte consecutive, dar Tamulis a marcat un coș de 3 înainte de pauză, care a dus scorul la 41-24 după 20 de minute.

Tamulis și Falker au deschis sfertul doi cu 4 puncte consecutive, iar repriza a doua a reprezentat la rândul ei un galop de sănătate pentru sibieni, care și-au luat avânt și au intrat după 30 de minute cu un avantaj uriaș, de 28 de puncte, scor 69-41. Ultimul sfert le-a dat ocazia celor doi antrenori să le ofere minute și jucătorilor mai puțin folosiți în acest sezon, iar diferența nu a scăzut niciodată la mai puțin de 26 de puncte.

Scor final 88-59 și CSU Sibiu are un avantaj de 2-0 în seria cu SCM U Craiova.

Justas Tamulis a înscris 18 puncte, Isaiah Philmore 14, Kevin Hardy 13, cu 7 recuperări și 7 pase decisive, Randal Falker 12 puncte și Mirel Dragoste 10. De partea cealaltă, Porter Troupe a marcat 14 puncte iar Goran Gajovic și Jason Boone câte 10 puncte pentru fiecare.

Meciul 3 al seriei CSU Sibiu – SCM U Craiova se joacă vineri, 17 mai, de la ora 17:15. 

*foto: Cristi Cojocariu



Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre BC CSU Sibiu vs SCM Universitatea Craiova
Citește ultimele știri despre BC CSU Sibiu
Citește ultimele știri despre SCM Universitatea Craiova

Eduard Popa / 13 May 2019 / 20:06


Galerie foto


gyke Buuun
-3 
Mai avem nevoie doar de 4 meciuri la fel, cu intensitatea pe care am arătat-o azi și e perfect. Impresionant jocul din seara asta. Hai CSU!  
13 May 2019 21:10
1 
Evolutie slaba a Craiovei precum cea a comentatorului de la Digi. Ii greu ptr olteni sa ia 2 victorii acasa. 
13 May 2019 21:19
gyke Acuma fără falsă modestie
-4 
... dar la Sibiul joacă atât de bine/slab pe cât îi lăsăm noi.  
13 May 2019 21:21
Buzestii Falsa modestie
4 
Cred ca ar fi mai bine sa o pastrezi pentru confruntarea cu un adversar pe potriva,cum este Oradea,noi nu contam in ecuatie,dupa 2 victorii in 12 partide in grupa 1-6 cred ca s-a observat clar care e e (non)valorea.
Din pacate am avut dreptate,primul joc nu a fost doar unul pierdut,a fost o infrangere din aceea care iti ia sufletul sportiv.Asa ca azi a fost doar dureros sa constati cum e sa devii instrumentul de satisfacere a adversarului...
Inchei cu o intrebare pentru "avocatii" de dupa primul meci lui Holland,marele element surpriza,voi l-ati vrea in echipa voastra?  
13 May 2019 22:13
0 
10 partide. 
13 May 2019 22:29
JCN Igor ?
0 
Care e situatia lui ? Nu cred ca Todorov e atat de prost incat sa il lase pe banca fara un motiv bine intemeiat. 
13 May 2019 22:35
0 
Am vazut declaratia, asa a hotarat el. Cum sa iti lasi poate cel mai bun om in afara lotului ? WTF ? 
13 May 2019 22:39
0 
Nu gustam ironia cu Mijajlovic "poate cel mai bun om...". 
14 May 2019 08:53
JCN @Buzestii
-1 
Nu era nici o ironie. 
14 May 2019 11:11
0 
Inseamna ca sunteti prieteni sau rude... 
14 May 2019 11:38
JCN Buzestii
-1 
Inseamna ca stiu ce poate. A demonstrat de atatea ori ca trage dupa el echipa. Fara el sunteti morti.  
14 May 2019 12:00
0 
Daaaa,trage direct targa dupa el.Dar ce ziceam,daca e asa remorcher,de ce nu-i faceti lobby sa il readuceti la echipa?Sau ce nu e bun la voi e nemaipomenit la altii... 
14 May 2019 12:38
andreiuts93 Igor ecel mai bun... :))
-1 
HaHa, buna gluma, sa n-o mai faci.  
14 May 2019 16:08
vlad-ucv Īnjositor...
1 
tot ce s-a văzut în aceste două meciuri.Au dat de o apărare adevărată și ne-au arătat valoarea reală a lotului.Am văzut cum se trece mingea printre picioare si cam atât,fara nici o viziune de joc,o schema care să arate totuși că suntem în semifinalele ligii de baschet.Toti,dar toți și-au arătat limitele,inclusiv antrenorul.Cum să joci cu acest Holland,care pare din alt sport(vorba lui Buzesti,l-ati dorii în echipă ? )si care pare si puțin narcisist .Mai bine nu ne calificăm în semifinale,decat să suferim o asemenea umilință din partea Sibiului,care cu toată simpatia pt ei,nu este cea mai rafinată echipă și cu o echipă ca Oradea în finala,cu un backcourt si un staff f.bune vor avea mari probleme.Eu sper însă să câștige ! 
14 May 2019 00:15
underCat daca n-ai probleme
1 
mari in finala, atunci are compionatul o problema. Evident ca vor fi pb cu Oradea, dar asta e tot farmecul.
Si nu-s sigur ca inteleg partea cu rafinamentul... 
14 May 2019 09:07
-1 
Ce mi se pare mie fascinant este faptul că toată lumea spune ce probleme mari vom avea noi cu Oradea sau Cluj. Dar nimeni nu se gândește ce probleme vor avea ei cu noi într-o posibilă finală. În fine, or fi frustrările mele de suporter de echipă mică 😉.  
14 May 2019 09:27
2 
Din pacate, doar o parte din suporterii Clujului si Oradiei va subapreciaza. Spun din pacate pt ca ar fi fost bine pt voi sa fiti priviti putin "de sus" in finala. In realitate atat Oradea cat si Clujul va vad pe voi favoriti prin prisma avantajului terenului propriu si a evlutiei de pana acum din campionat. Si eu, ca suporter al CSM-ului, va consider favoriti, dar asta nu inseamna ca nu cred in victoria noastra. Si in disputa din semifinale consider Clujul favorita chiar si cu acest 1-0. E adevarat ca nu sunt diferente mari intre echipe si oricare poate castiga campionatul.
Ma bucura faptul ca in jurul echipei din Sibiu se aduna sponsorii. La cat e de iubita echipa in Sibiu nu ma mira. Sper sa nu se confirme zvonurile de la Pitesti si sa ave in continuare un campionat puternic. 
14 May 2019 10:18
gyke @soso
0 
Multumesc de raspuns. Nu stiu daca poate fi vreuna din cele 3 echipe considerata favorita in finala. Dar ce e clar, cum spui si tu, valorile sunt sensibil egale, fiecare echipa avand puncte tari, dar si vulnerabilitati. Daca punctele tari sunt foarte vizibile, vulnerabilitatile sunt mai greu de citit, dar ele exista si au fost aratate de cele 3 chiar si in playoff. Ramane de vazut cum vor fi exploatate in duelurile directe, precum si cat de mult va conta terenul propriu. Eu unul nu pot sa spun cine va castiga, ca si tine sper sa fie echipa mea, dar sunt absolut convins ca asa cum finala cupei a fost de un nivel baschetbalistic foarte ridicat, la fel vor fi si cele 4-5 meciuri din finala campionatului. Cum spune cineva de pe aici, sa fie baschet. 
14 May 2019 13:51
soso69 craiova
0 
e deja in vacanta...
La ce caracter au aratat aseara jucatorii Craiovei ma intreb care sunt cei cu care conducerea are deja intelegeri pt sezonul urmator! Jenant! 
14 May 2019 08:37
ajax Craiova
3 
Într-adevăr, când începi un meci de play off cu gânduri de non combat tinzi să atingi penibilul. Pt că aseară am văzut un non combat clar, etalon al impotentei, iar Craiova, de-a lungul întregului campionat, a arătat cu totul altfel. Ceva e putred acolo. 1.De ce nu a jucat Mijajlovic? Faza cu ,,odihnitul'' e vrăjeală pt necunoscători, în condițiile în care în play off dai tot ce ai mai bun. 2. La categoria u23 Craiova stă foarte slab, cu scuzele de rigoare pt cei în cauză, dar diferența e mare între Tohatan și Casale/Ionescu, diferența făcându-se și aici. 3. Todorov clar nu mai are ce căuta la echipă tocmai din prisma faptului ca și-a bătut joc de un meci din semifinală. 4. Nu în ultimul rand, Sibiul este mai bună, evident, și va merge mai departe cu 3-0, fără dubii, însă jucători precum Troupe, Gajovic, Mijajlovic, Koreniuc ar fi trebuit sa arate altă față în aceste 2 meciuri. 
14 May 2019 11:26
studentU carevasazica
0 
tohatan e mult mai bun decat casale? :) 
14 May 2019 11:31
ajax Amadeo
0 
Casale la Dinamo juca altceva, a avut prestații bune spre foarte bune, la Craiova însă, părerea mea, nu se ridică la nivelul acela. Cel puțin în aceste 2 meciuri cu Sibiul mi s-a părut slăbuț rău. Uitându-mă la cifre, de-a lungul sezonului, care sunt relativ apropiate cu ale lui Tohatan, retractez totuși comparația, diferența nu e atât de mare, însă prestația lui Lucas te poate influența având în vedere punctele marcate, cu atât mai mult de la distanță, dar ca eficiență Casale stă mai bine. 
14 May 2019 12:20
fan Craiova Bataie de joc...
0 
la adresa putinilor suporteri care mai vin la Polivalenta.
Valoarea Sibiului nu o poate contesta nimeni, iar locul lor e meritat avand in vedere parcursul in campionat.
Despre jucatori... praf. Despre jucatorii romani... nu stiu cine ar vrea sa ii aiba in sezonul urmator. Cat de prost arunca Casale, ce slab joaca Ionescu!? Popa, Berceanu, Berculescu, zero. Tinerii acestia nu au nicio valoare si nu pot evolua la acest nivel al competitiei. Puteti sa ii comparati cu romanii de la CSU?
Toma a spus si Todorov a spus ca si-au atins obiectivul si ca tot ce se intampla de acum e bonus. Cred ca au alta intelegere a baschetului si a recompensei judecand ce au primit suporterii craioveni aseara.
Holland e platit din bani publici si trebuia sa iasa la hora.
Comentatorul Digi: "Cazale, Cazale, Cazale, Cazale...", la un moment dat "Cazal". Sau "antrenorul il cearta pe Mijajlovic", Mijajlovic joaca intr-ul fel, greseste pasele, rateaza...
 
14 May 2019 09:03
fan Craiova Fraseniuc
0 
am uitat sa il mentionez mai sus la categoria praf. O sa i se sparga o vena la cat de usor oboseste fara sa joace ceva. Dupa fiecare meci el e terminat fizic. 
14 May 2019 09:14
Buzestii Curat bonus!
0 
Evident ca au alta intelegere a lucrurilor,la ei o cafea de 5 lei intotdeauna costa 10 si mai trebuie sa le si multumesti pentru asta!Dar despre cloaca tocatoare de bani care apoi se plange de buget vom mai discuta! 
14 May 2019 12:45
razv-an Craiova
0 
Si deplasarile ...
Sa nu uitam, Craiova a jucat f prost in deplasare tot sezonul (poate cu 1-2 exceptii). Mai sunt 2 meciuri la Craiova, Cred ca poate castiga - dar asta depinde clar de atitudine.  
14 May 2019 13:23
0 
Anul asta în mod normal Sibiul câștiga cu oricine ar juca, la anul Clujul, datorita bugetului mult mai mare va fi principala favorita. 
14 May 2019 21:12
0 
Mult mai mare decât anul acesta 
14 May 2019 21:13

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Milos Komatina, al treilea străin care se întoarce din echipa de anul trecut a celor de la SCM Timișoara
Muntenegreanul a fost confirmat de site-ul oficial al clubului bănățean pentru al 4-lea sezon consecutiv 
Dragoș Diculescu a suferit o entorsă în partida cu Finlanda de la Europeanul U20 – divizia B din Portugalia
Internaționalul român va rata restul turneului și cel mai probabil și meciurile naționalei mari din precalificările EuroBasket 2021 
Cătălin Burlacu revine pe prima scenă a baschetului românesc
Fostul căpitan al lui Asesoft o va antrena pe CSA Steaua București 
Tudor Gheorghe rămâne jucătorul lui BCM U Pitești pentru încă un sezon
Al treilea nume confirmat de formația din Trivale pentru stagiunea viitoare 
Maksym Korniienko se desparte de BCMU FC Argeș Pitești
Ucraineanul se întoarce la Dnipro după șase ani 
Zona Transferurilor 2019 - Liga Națională de Baschet Masculin
Toate mutările făcute de echipele din România în această pauză competițională 
Andrija Bojic va juca pentru CSO Voluntari
Sârbul revine în LNBM, după experiența de la Poli Iași 
CSU Sibiu a anunțat despărțirea de Justas Tamulis
Lituanianul a fost cel mai bun marcator al ardelenilor în sezonul recent încheiat 
SCM Timișoara i-a găsit înlocuitor de la U-BT Cluj-Napoca lui Dragoș Diculescu
Anders Abu Teir a semnat cu bănățenii 
BCM U Pitești a confirmat transferul lui Iuri Fraseniuc
Baschetbalistul în vârstă de 32 de ani revine în Trivale după 4 ani 
gyke Acuma...
0 
Nu era un mare secret, circula informația. Iar în plus era perfect logică, știind că încă de sezonul trecut factotumul la Steaua era Iacobescu... De abia aștept intrările celor 2 în sălile din Ardeal, în campionatul ce urmează... 😉.  
click pt. Articol 18 July 2019 23:26
0 
Si va place. Il felicitati. Ati inceput sa-l si laudati. De asta suntem unde suntem. Usor uita romanul, de aceea isi repeta vesnic greselile si nu progreseaza. 
click pt. Articol 18 July 2019 19:46
mikki pacat ca era in forma..
0 
multa sanatate si revenire rapida pe parchet!!! 
click pt. Articol 18 July 2019 16:28
mikki bun jucator, cu potential de crestere....
0 
cu aruncare precisa, patrundere buna..mi l-as dori la Oradea dar cred ca doar Barnette va mai veni acum.. la Cluj, nu stiu ce sa zic dar nu cred. o fi stiind clubul ceva daca-i ureaza sa-l vada in curand intr-un campionat puternic.. 
click pt. Articol 18 July 2019 16:25
niku25 Doar in Bucuresti.
0 
Asta da tupeu....sa nu mai joace in Bucuresti ca nu vrea nimeni sa faca echipa in Ploiesti..este STEAUA BUCURESTI si trebuie sa joace in BUCURESTI,oricine ar veni la echipa. 
click pt. Articol 18 July 2019 15:40
man_08 Bafta Cataline !
0 
Avand in vedere ca locuieste, impreuna cu familia, intr-o localitate de langa Ploiesti si are o afacere in orasul unde a cunoscut marile performante, cred/sper ca Steaua Bucuresti o sa joace meciurile de pe teren propriu la Ploiesti ( oras unde un primar cretin si un consiliu local potrivnic sportului de performanta au facut tot posibilul si au reusit ca nici un sport de echipa sa nu aibe reprezentante la nivel de seniori). S-a vazut si la meciul nationalei de seniori ca ploiestenilor le e dor de baschetul de performanta. La meciurile de juniori ale echipelor locale(desi nu exista echipe cu mari performante nationale) se strang destul de des chiar si 1000 spectatori. 
click pt. Articol 18 July 2019 13:56
mikki la despartirea Stelei de Sasa Ocokoljic, TB
0 
confirma din surse existenta negocierilor Stelei cu un fost renumit international roman..iar Gyke l-a indicat pe respectivul ca fiind Burlacu..  
click pt. Articol 18 July 2019 13:48
0 
parca anticipa mutarea 
click pt. Articol 18 July 2019 13:39
Tommy T.Gheorghe
0 
Un jucator decent.Este o alegere buna facuta pt ambele tabere! Pitesti va avea un jucator ok pt regula u 23,iar jucatorul se va bucura de minute multe pe parchet! 
click pt. Articol 17 July 2019 23:30
0 
Mi-a placut Gheorghe. Ne mai trebuie un U23 pe langa Maciuca (daca ramane). 
click pt. Articol 17 July 2019 23:25