Stiri

Career-high pentru Landry Shamet, debutantul celor de la Philadelphia 76ers

Mara Mihăilescu

Mara Mihăilescu
09.01.2019

benlPhiladelphia 76ers reușește a patra victorie consecutivă, după ce se impune clar, pe teren propriu, în fața celor de la Washington Wizards, scor 115-132( 29-32, 16-36, 33-36, 37-28).

Jucătorul care a impresionat cel mai mult în această partidă și care, de altfel, a fost selectat și “omul meciului” la finalul celor 48 de minute, a fost debutantul gazdelor, Landry Shamet.

Tânărul de doar 21 de ani a fost prezent pe parchet timp de 24 de minute, timp în care a înregistrat cifre de 0/1 la aruncările de două puncte, 5/5 la linia de libere, și, în final, capitolul la care a excelat, un total de 8 aruncări de la mare distanță înscrise, din 14 încercări, toate adunând pentru cele 29 de puncte.

La acestea a adăugat 3 recuperări( una ofensivă, 2 defensive ) și 4 recuperări.

Astfel, acesta și-a intrecut cea mai bună prestație anterioară acestui meci cu 12 puncte, iar în acest sezon are medii de 7.7 puncte, 0.9 pase decisive și 1.5 recuperări.

“Doar aruncam la coș, să fiu sincer. În niciun moment nu țineam socoteala aruncărilor pe care le înscriu. Am reușit cele 29 de puncte și colegii mei au început să glumească pe seama asta, să întru în teren și să încerc să ajung la 30 sau 40 de puncte. Dar, pot să zic doar că mereu mă distrez jucând baschet, făcând ceea ce știu mai bine să fac.“ – a declarant Landry Shamet în interviul acordat jurnaliștilor prezenți în teren după terminarea partidei

De asemenea, un moment amuzant a fost vederea reacțiilor colegilor săi, surprinse de camerele de filmat, care îl încurajau excesiv, mai ales momentul în care Joel Embiid i-a luat temperatura, în glumă, tânărului jucător, fiind “on fire” în această seară.

Shamet a fost alegerea cu numărul 26 în draft-ul NBA din sezonul 2018-2019.

Printre remarcații gazdelor au mai fost:

Ben Simmons     17 puncte // 5 recuperări   // 9 pase decisive

Joel Embiid        20 puncte // 10 recuperări // 4 pase decisive

Jimmy Butler     20 puncte // 5 recuperări   // 3 pase decisive

Pentru Philadelphia 76ers, la doar o zi distanță, urmează o partidă tot împotriva celor de la Washington Wizards, de această dată în deplasare.

 

*SURSA FOTO: www.philly.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!