Stiri Acvile

Claudia Pop: "În ultima perioadă nimeni din staff-ul echipei naționale nu s-a interesat de situația mea medicală"

Eduard Popa

Eduard Popa
05.02.2018

Foto: Andor Marton

Naționala de baschet feminin a României s-a reunit la București în vederea pregătirii celor două partide din preliminarii, cu Finlanda și Slovenia. Duminică seară antrenorul Dragan Petricevic și sportiva Ancuța Stoenescu au participat la o sesiune online de întrebări și răspunsuri, iar unul dintre subiecte a vizat situația medicală a sportivei Claudia Pop. Tehnicianul "Acvilelor" a relatat că sportiva a ales interesul ei personal în detrimentul lotului național, iar astăzi a sosit răspunsul din partea sportivei.

Mai citiți si:

De ce Claudia Pop ratează lotul național din probleme medicale, dar joacă aproape tot meciul la echipa de club

Într-o declarație transmisă site-ului nostru, Claudia Pop a infirmat spusele lui Dragan Petricevic. Aceasta a relatat că nu a susținut niciodată că interesul ei personal e mai presus decât interesul lotului național. De asemenea, sportiva a dat de înțeles că ar fi dorit să continue alături de "Acvile", însă nimeni din staff-ul tehnic nu a contactat-o în perioada premergătoare reunirii lotului național.

La inceputul luni ianuarie am fost contactata de antrenorul lotului national care isi manifesta dorinta sa ma aiba in lot pentru aceste doua meciuri. Am luat legatura cu Horea Paun si Dragan Petricevici deoarece situatia medicala nu imi perimitea sa fac parte din lot.

În acel moment am pus problema de a ma retrage de la lotul national, dar dorinta de a juca pentru lotul national si discutiile avute cu Horea Paun m-au facut sa ajung la concluzia ca este mai bine sa nu fac deocamdata acest pas avand tot suportul dansului pentru rezolvarea acestei probleme medicale si intelegerea absentei mele de la aceste doua meciuri. 

Eu niciodata nu am sustinut ceea ce declara domnul Petricevici “Ea mi-a explicat că pentru ea interesul ei este mai presus decăt interesul lotului național.” ceea ce se contrazice total cu declaratia dansului de pe site-ul vostru din data de 6.01.2018 cum ca: “E drept, ne lipsesc două jucatoare experimentate, Claudia Pop și Adina Stoiedin. Ambele sunt nerefăcute complet după accidentări mai vechi și, deși evoluează la echipele lor de club, nu o fac la un potențial de 100%. Am purtat discuții cu ambele, am consultat și dosarele lor medicale și am considerat că e bine să ne bazăm la echipa națională doar pe jucătoare complet apte pentru jocuri la cel mai înalt nivel.”

Totodata vreau sa precizez ca dupa absenta mea atat de la echipa de club cat si de la lotul national (cand, chiar si familia mea a luat hotel in Oradea sa ma sustina) iar eu am fost nevoita sa merg la o clinica specializata in Belgrad la inceputul lunii noiembrie si pana in luna ianuarie cand s-a pus problema convocarii mele pentru aceste doua meciuri, nimeni din staful echipei nationale nu s-a interesat de situatia mea medicala.

6 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu :

    :)
    Sharapova Romaniei!

    cu 6 ani în urmă (05.02.2018)
    • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu:

      Precizare
      Ma refer la frumusete, nu la mofturi.

      cu 6 ani în urmă (06.02.2018)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    furtuna
    intr un pahar cu apa. Si cu si fara CP tot apa ploii suntem. Fara indoiala CP este alaturi de Gabi Marginean doua jucatoare esentiale pt natiomala noastra dar nu pot nici una dintre ele sa castige meciuri cum ar face o un Goran Dragic pt Slovenia. Deci bine ar fi fost sa vina dar daca nu poate sau nu vrea (irelevant care dintre variante e mai aproape de adevar) atunci se poate juca si fara ea...

    cu 6 ani în urmă (05.02.2018) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe fanU :

    vrea sau nu vrea
    Are dreptate studentU, dar pe mine ma intriga faptul ca in Turcia joaca 35-38 min meci min de meci, este a treia marcatoare in Campionatul Turciei, deci este in forma , si atunci? Ar putea ajuta echipa, pentru ca eu cred ca este 100%
    Sunt jucatoare care raspund la fiecare convocare fara sa faca fite, vin pur si simplu sa joace pentru Romania. daca nu vrea sa vina treaba ei dar nu este fair play fata de colegele ei.

    cu 6 ani în urmă (06.02.2018) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe fanU :

    Hai Romania
    Se poate si fara ea, dar atitudinea lasa de dorit, deoarece se stie multi sportivi mari si din alte sporturi au raspuns intotdeauna pozitiv la convocarile la lotul national desi echipele lor nationale nu prea aveau sanse la diferite calificari sau turnee finale. Daca ai singe in instalatie vii si joci pentru Romania, pentru suporteri, pentru tine, pentru baschet. Da un exemplu pentru tinerele jucatoare din lot, fii acolo unde iti este locul. Hai Romania orice ar fi. Succes fetelor, sintem alaturi de voi

    cu 6 ani în urmă (06.02.2018) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita :

    ...
    Si cu ea, si fără ea tot 0 e naționala, hai sa zicem 0,2 cu ea! Ideea e că a tras ceva țepe, a venit la convocări, profitând de pauza din campionatele europene, a stat cu echipa iar apoi, cu 1-2 zile, a declarat ca e lovită! Cazul din toamnă, la o săptămână a zburdat în campionatul Turciei, cifre foarte bune pt o jucătoare ce era accidentată cu 1 săptămâna înainte! Povestea s-a mai repetat in alte campanii. Ar fi ok să recunoască faptul că meciurile nationalei sunt gratis, prezintă risc de accidentare, se apropie de 30 de ani si vrea să mai câștige niște bani la o echipă de club, din țară sau din afară! Ar fi fair dacă ar spune asta, viața de sportiv e scurtă!

    cu 6 ani în urmă (06.02.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!