Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Concordia Chiajna are un meci dificil cu BC Timișoara

Claudiu Dekan

Claudiu Dekan
27.01.2014

LNBM


Etapa 15

Marți, 28 ianuarie - ora  17:00

Sala Sporturilor Concordia

                     1-13                Statistică                          7-7

 

Marți, 28 ianuarie, este programată ultima întâlnire a etapei a 15-a din Liga Națională de Baschet Masculin. Concordia Chiajna, ultima clasată, va primi vizita celor de la BC Timișoara, echipă aflată acum pe locul 10.

În tur, bănățenii au câștigat acasă la o diferență de 20 de puncte (98-78), însă între timp Chiajna s-a despărțit de unul dintre cei mai buni jucători, Aleksandar Vuletic, și a rămas cu un singur străin: Nemanja Petrovic. În schimb, la BC Timișoara situația este complet inversată: echipa de pe Bega a făcut mai multe transferuri în ultimele 2 luni, cu intenția clară de a-și asigura un loc de playoff. 

Pentru gazde partida nu are o nicio miză, aceștia fiind împăcați cu gândul că singurele dueluri în care pornesc cu șanse sunt cele cu Timba și Farul. Cu toate acestea, jucători precum Petrovic, Vasile Ștefan sau Bogdan Stăncuț vor putea fi capabili să ofere o replică solidă adversarilor.

În ceea ce îi privește pe cei de la BC Timișoara, antrenorul Dragan Petricevic este posibil să mizeze mai mult pe tinerii jucători care profită de astfel de meciuri pentru a câștiga experiență. George Toth, Zoran Milencovic, Dragoș Andrei sau Leo Filip ar putea avea șansa să demonstreze că își pot găsi locul în rotația echipei și contra unor echipe mai importante din campionat.

Partida dintre Concordia Chiajna și BC Timișoara va începe de la ora 17:00, marți, 28 ianuarie.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!