Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Conferință de presă haioasă a lui Aco Todorov, înainte de duelul 3 cu CSU Sibiu

Eduard Popa

Eduard Popa
17.05.2019

Conferință de presă haioasă a lui Aco Todorov, înainte de duelul 3 cu CSU Sibiu

aco todorov craiova sibiu

SCM U Craiova primește vizita celor de la CSU Sibiu, în meciul 3 al semifinalei LNBM. Partida pornește de la scorul de 2-0 pentru oaspeți, care au reușit două victorii extrem de concludente pe teren propriu. În preziua acestui duel, antrenorul Aco Todorov a oferit o conferință de presă haioasă, cu mai multe momente în care le-a răspuns destul de tăios jurnaliștilor locali.  

Antrenorul oltenilor a oferit mai întâi o opinie după primele două meciuri și înaintea partidei cu CSU Sibiu și a făcut o comparație interesantă:

„Vom evolua împotriva Sibiului după ce am pierdut primele două partide în deplasare la diferenţă totală de peste 50 de puncte. Trebuie să ne dovedim nouă că ne merităm locul în semifinalele LNBM. Sunt puține formații în Europa care au reușit să întoarcă o serie de la 0-2. Dar acum mai puțin de o lună Buducnost a pierdut primele două meciuri din finala Ligii Adriatice la 60 de puncte, iar acea serie s-a dus în meciul 5.”

Întrebat despre ce s-a întâmplat la Sibiu, Aco a spus:  

„Nu vreau să găsesc scuze, dar am căutat vârful de formă pentru începutul lunii mai. Eram convins că vom învinge Timişoara cu 3-0 sau 3-1, însă, din păcate, nu a fost aşa. Acum se resimte oboseala după cele cinci meciuri din sferturile de finală. După ce ajungi în vârf de formă, urmează o perioadă de recul. Ținta noastră a fost să ne concentrăm pe sferturi, ca să ne calificăm, nu am vrut să ne gândim la semifinale”

Cât despre atmosfera din vestiar, Todorov a zis:

„Avem probleme cu accidentările, sunt accidentări care se văd cu ochiul liber și altele care nu se văd, ale unor jucători aflați pe parchet dar care nu sunt 100%. De fiecare dată când trebuie să mă gândesc la accidentări și nu la următorul adversar, atmosfera din punctul meu de vedere nu este cea mai bună. În ceea ce privește jucătorii, atmosfera era mult mai bună după meciul 5 câștigat cu Timișoara decât după înfrângerile drastice, pentru că în momentul în care am ajuns în semifinale nu ne-am propus să facem turism la Sibiu. După cum spunea și Winston Churchill – Success is going from failure to failure without losing your enthusiasm (eng. „Succesul este să mergi din eșec în eșec fără să îți pierzi entuziasmul”).”

Întrebat despre faptul că Sibiul a pierdut două meciuri în Bănie, plus un duel în fața celor de la Dinamo, Aco Todorov a oferit un nou răspuns haios:

„Această întrebare mi-aduce aminte de o vorbă sârbească: <<Dacă bunica ar fi avut balls atunci i-am fi zis bunicul>>. Asta nu este deloc o întrebare bună! Credeți că motivația Sibiului va fi aceeași contra Craiovei cum a fost contra lui Dinamo? Dinamo a fost 0-14 în sezonul regulat. E foarte greu să compari sferturile de finală cu semifinalele. Ați văzut cum au jucat în acel meci? Fără nicio lipsă de respect pentru Dinamo! Cei de la Sibiu se plimbau pe teren. Își conservau energia pentru semifinale și finală.”

Partida dintre SCM U Craiova și CSU Sibiu se va juca vineri, de la ora 17:15. Meciul va fi difuzat pe Digi Sport 3.

*foto: Sportul Doljean

3 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    cum ce s-a
    intamplat la Pitesti? Poate la Sibiu

    cu 4 ani în urmă (17.05.2019) Raspunde
  • Eduard Popa :

    Corectat
    Probabil ca m-am gandit la legendara autostradă Pitești - Sibiu, această poveste din basme. :)))

    cu 4 ani în urmă (17.05.2019) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    Todorov
    Deși nu arata dacă te uiți la el, omul e simpatic și are simțul umorului.

    cu 4 ani în urmă (17.05.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!