Cristian Achim: ”Jucătorii sunt puțin debusolați”


Antrenorul campioanei en-titre a vorbit despre situația transferurilor

Prezent la conferința de presă de după meciul contra CSU Sibiu, Cristian Achim a vorbit despre situația lotului său din prezent și posibilele transferuri.

Tehnicianul orădenilor a declarat că, ”încercăm să completăm lotul de jucători într-o perioadă de o săptămână sau zece zile. Acesta este lucru pe care mi-l doresc. Să fim în formulă completă după cele 2-3 zile libere pe care le vom avea în urma meciului de la Cluj, când se va întrerupe campionatul. Îmi doresc ca apoi, după reluarea campionatului să putem să ne batem de la egal la egal cu celelalte echipe. Nu am dorit să ne grăbim în aducerea unor jucători, chiar dacă conștienți că vom risca o poziție mai proastă pentru playoff. Însă, am consideat că mai bine așteptăm și încercăm să găsim cea mai bună soluție pentru noi, deși vă spun că suntem extrem de limitați. Piața jucătorilor disponibili la pozițiile și cu caracteristicile care ne interesează este foarte limitată. Am mai spus, nu cred că ne ajută să completăm lotul cu jucători care să fie aici doar la număr. Asta am decis împreună cu președintele clubului, chiar dacă riscăm, repet, un loc mai jos în clasament în perspectiva playoff-ului. Sigur că jucătorii sunt puțin debusolați, dar e normal să fie așa. Reamintesc, în decembrie, când am fost cel mai aproape de echipa pe care ne-am dorit-o, cu lotul întreg în condițiile date, dar și cu oamenii normali la cap, atunci am avut o serie de cinci victorii consecutive, dar nu victoriile mă încântau, ci felul în care echipa juca. Rămâne să sperăm că soarele va ieși din nou pe strada noastră. Se pare că acum trebuie să suferim. Aceasta este condiția noastră în acest moment, dar poate se întoarce norocul pe calea noastră.” 

”Denison, pentru noi, era un jucător extrem de important. Prin caracteristicile lui este foarte greu de înlocuit. Vom încerca să aducem pe cineva care să ne mențină în lupta pentru trofee. Deoarece asta este ceea ce ne dorim în continuare. Încă aștept și în sinea mea sper că Denison se va întoarce. Șansele ca el să revină în acest sezon sunt, din păcate, aproape de zero. Dar mărturisesc că încă mai aștept câteva zile pentru un răspuns final în ceea ce îl privește. Va fi foarte greu ca el să se întoarcă și dacă o face, va implica niște riscuri pentru noi. Este foarte greu, cum spuneam, să găsim ceea ce dorim noi din pricina caracteristicilor lui Denison. Dacă nu aducem un jucător cu calitățile necesare nouă, nu vom fi în posibilitate să ne luptăm pentru ceea ce ne dorim. Este extrem de greu să găsim ceea ce căutăm. Dacă putem să-i avem pe cei doi jucători noi și Zekovic să fie apt la începutul pregătirii, eu sunt încrezător în ceea ce ne privește”, a adăugat Cristian Achim despre plecarea lui Denison.

Întrebat despre existent unor negocieri cu viitori jucători, acesta a răspuns că, “este mult spus. Nu suntem în negocieri. Suntem în urmărirea unor jucători. Este și o perioadă dificilă pentru că se termină cupele europene pentru anumite echipe și noi speram că vom găsi jucători disponibili după încheierea aventurii continentale, însă nu este chiar așa. Din păcate pentru noi. Există posibilitatea să aducem un jucător care nu a jucat deloc în acest sezon. Este un jucător foarte bun, dar în situația dată nu știm ce să facem. Încă mai așteptăm. Dacă reușim aceste lucruri, am perfectat și un meci amical în perioada de pauză.

 

*foto: Robi Boroș

 



Citește ultimele știri despre CSM CSU Oradea
Vizualizează pagina personală a antrenorului Cristian Achim

Ana-Maria Tutunaru / 01 February 2019 / 21:43


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
CSU Sibiu primește vizita celor de la CSM CSU Oradea
Ambele echipe caută să prelungească seria victoriilor în campionatul intern 
Mihai Silvășan: „Îmi place cum arată echipa în formula aceasta”
Antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca a vorbit despre partida cu SCM Timișoara și despre Final Four 
U-BT Cluj-Napoca primește vizita lui SCM Timișoara în etapa a 8-a a Ligii Naționale
Formația gazdă caută să își ia revanșa pentru înfrângerea suferită în tur 
Sean Barnette revine la CSM CSU Oradea
Americanul se întoarce sub comanda lui Cristian Achim după o absență de 7 luni  
Jucătorii lui U-BT Cluj vor participa la împădurirea unui teren de la marginea orașului
Proiectul „Pădurea ”U”nor Inimi Românești” a fost ideea regretatului Radu Țenter 
LNBM: Programul etapei a 8-a din faza a doua a sezonului regulat
Toate cele trei meciuri din prima grupă valorică sunt transmise 
Mircea Cristescu: „Nu am adus minerii în sală”
Vicepreședintele formației "U" BT a afirmat că l-a sfătuit pe Florin Nini să depună memoriu dacă este nemulțumit de arbitraje 
Interview. Daniel Ewing: "Success is defined by many little things"
How did the BC CSU Sibiu's player defend against Kobe Bryant, what advice would he give to a young Daniel and which is the biggest performance of his career (PHOTO) 
SCM U Craiova a suferit al 4-lea eșec consecutiv în Liga Națională de Baschet Masculin
Oltenii au un singur succes în faza a doua a campionatului 
Mihai Silvășan: „Un meci foarte reușit pentru noi din toate punctele de vedere”
U BT Cluj-Napoca s-a impus clar pe terenul lui SCM U Craiova 
gyke Mda
0 
Cu toții suntem curioși 😉. Acuma serios, dacă reușim cumva să intrăm în playoff fără înfrângere acasă (Oradea și Cluj au început să joace foarte bine), vom avea un ascendent foarte important în fazele finale, zic eu. Dar vedem în curând...  
click pt. Articol 22 March 2019 19:03
tanaseb @MaraM
0 
“Motivul pentru care duelul care...”, putina neatentie. Is curios daca Sibiul va juca la fel de bine acasa. 
click pt. Articol 22 March 2019 18:46
gyke @soso
0 
Sa stii ca mie chiar mi-a placut commentul si i-am dat thumbs up; uite, ca sa nu ziceti ca sunt baiat rau, iti dau si tie unul. 
click pt. Articol 22 March 2019 17:04
0 
Chiar are efect - plua cu "dislike"-uri! 
click pt. Articol 22 March 2019 17:00
raz a fost tare
0 
m-am distrat copios, chiar e faina faza, mi-am amintit de copilarie. Indiferent daca a fost involuntar sau voit, ai reusit faza zilei ! 
click pt. Articol 22 March 2019 16:47
adis nu cred
0 
ca e scadere de forma e mai degraba o problema in interiorul echipei.De la meciul cu Sibiu s-a vazut ca ceva nu se leaga nu mai joaca ca o echipa mai degraba fiecare pentru el,si cel mai bine s-a vazut asta la meciul cu Dinamo cand au jucat de parca atunci s-au intalnit prima oara .Poate gresesc dar eu cred ca s-a intamplat o neintelegere intre jucatori 
click pt. Articol 22 March 2019 16:00
gyke agree
0 
Victorie fara emotii, undeva la 15-20 de puncte minim. 
click pt. Articol 22 March 2019 15:23
gyke Ahahahaha
0 
You won the internet today!
Chapeau!
PS Adineauri l-am vazut pe Dan in fata la sala Transilvania... era absolut transfigurat la fata si tremura ca varga. Incercam sa amanam meciul de maine, pana isi revin baietii din soc. 
click pt. Articol 22 March 2019 15:19
studentU avand in vedere
0 
scaderea de forma a TM din ultimele meciuri si cresterea noastra de forma ar trebui in mod normal sa castigam. Dar stiti cum ii cu relaxarea, deci e posibil si un meci pe muchie de cutit sau chiar o infrangere. Ce zic e ca, fiind meci acasa si echipa noastra fiind in forma pe care a demonstrat-o in ultimele cateva partide, deznodamantul meciului de maine depinde mai mult de cum ne prezentam noi, cat de concentrati sunte, decat de jocul pe care il vor reusi TM.  
click pt. Articol 22 March 2019 14:40
mailman ne jucam cu mentalul adversarilor!
0 
Asta inseamna sa fii antrenor cu o buna cultura generala si mai ales un cinefil cunoscator de baschet! Achim a vazut in copilarie "Cidul" si i-a ramas in memorie scena de neuitat in care Charlton Heston intoarce soarta luptei prin simpla lui aparitie calare in mijlocul luptei, aparitie care provoaca panica adversarilor care nici nu mai observa detaliul ca El Cid este grav ranit... In rolul maurilor de astazi: U respectiv CSU Sibiu. 
click pt. Articol 22 March 2019 14:34